Finala Super 12: Intre agonie si extaz!

     Corespondenta din Toronto.
     Splendida aceasta finala a Turneului Super 12, editia 2004! O finala care a opus, fara discutie, cele mai bune echipe ale competitiei, ACT Brumbies si Canterbury Crusaders, demne reprezentante a doua mari natiuni rugbystice. “Brumbies” au invins, pe merit, cu 47-38 (33-14), iar partida a intrat deja in istoria Turneului si a rugby-ului.
     Ce aspecte ale intalnirii merita sa fie evidentiate mai intai? Formidabila “explozie” ofensiva a australienilor, din prima repriza, care a surclasat, pur si simplu, pe castigatoarea a patru editii anterioare (1998, 1998, 2000 si 2002) a Turneului, transformand-o, pentru o jumatate de ora, intr-o echipa obisnuita, anonima? Forta de caracter si vointa neo-zeelandezilor care, desi condusi cu 0-33 dupa doar 20 de minute de joc, nu au cedat nici o clipa continuand sa lupte cu indarjire si reusind sa revina, spectaculos, in repriza a doua? Stralucitorul “foc de artificii” care a luminat cerul Canberrei, “aprins” de talentul sclipitor al “Calutilor” antrenati de David Nucifora? Darzenia, ardoarea si demnitatea cu care au luptat pana in final, “Cruciatii” din Christchurch?
     Fiecare dintre acestea si toate la un loc.
    
     Repriza intai – o demonstratie de rugby modern!
    
     A fost un debut de meci absolut fulminant pentru Finegan si coechipierii sai - ei inscriind 2 eseuri in primele patru minute si apoi inca 3 in urmatorul sfert de ora! “Brumbies” au demarat ca un Ferrari condus de Michael Schumacher in cursele sale victorioase din Formula 1, neo-zeelandezii parand ca o masina de serie pe circuitul de la Monza, zbatandu-se in umbra si vartejul “Calutului”cabrat.
    
     Un start de vis pentru gazde si un adevarat calvar pentru oaspeti!
    
     Inceputul partidei mi-a amintit de testul Wallabies-All Blacks, disputat la 15 iulie 2000 la Sydney, si in care neo-zeelandezii marcasera 3 eseuri in primele 5 minute conducand cu 24-0 dupa numai 8 minute de joc! De aceasta data, insa, rolurile s-au inversat, australienii fiind aceia care au atacat de la inceput, in valuri, asemeni unei herghelii de cai salbatici a caror cavalcada a calcat in picioare reduta “Cruciatilor”.
     Dominand posesia balonului, eliberand foarte rapid mingiile din gramezi si aglomerari, bazandu-se pe perfecta orientare a jocului de catre “strategul” Larkham, realizand combinatii in viteza si deschizand linia de treisferturi pana la aripi, gazdele au impus un ritm sufocant testand la maximum apararea adversa.
     Extraordinara presiune exercitata de australieni inca din primele secunde ale partidei au fortat greselile oaspetilor, Joe Roff si Mark Gerrard (la eseul acestuia mi s-a parut, totusi, ca pasa lui Gregan a fost “inainte”) marcand primele eseuri ale meciului, profitand de doua erori majore ale fundasului Ben Blair. Al treilea eseu, a rezultat dintr-o aglomerare in care McCaw, complet izolat, a pierdut balonul, ingaduindu-i lui Gregan sa lanseze un atac devastator de-a lungul tusei, concretizat de talonerul Jeremy Paul.
     La faza celui de al patrulea eseu, inscris de acelasi Mark Gerrard, neo-zeelandezii au cedat inca un balon intr-o aglomerare, George Smith si Radike Samo (remarcabila evolutia jucatorului fijian care a impresionat pe postul de linia a doua!) au combinat ca niste veritabili jucatori de treisferturi lansandu-l pe Gerrard catre terenul de tinta. In fine, eseul lui Matt Giteau, dupa o splendida patrundere a lui Larkham, a intregit extazul australienilor si agonia neo-zeelandezilor, tabela de scor indicand un neverosimil 33-0 dupa doar 20 de minute de joc! Incredibil dar adevarat!
     Incasand lovitura dupa lovitura, suportand cu stoicism continua umilire la care au fost supusi in prima parte a reprizei, oaspetii au inceput sa-si organizeze jocul mai bine, datorita, in mare masura, introducerii lui Andrew Merhtens in locul lui Cameron McIntyre, construind faze cat de cat coerente si reusind sa marcheze doua eseuri in finalul reprizei, prin McCaw si Mauger.
     Gazdele insa au dominat clar,controland meciul cu autoritate, iar prima repriza va ramane, cu siguranta, in istorie ca une dintre cele mai bune reusite de o echipa de rugby. A fost ca repriza unui meci de box, in care fiecare actiune a australienilor a provocat un knock down, neo-zeelandezii trezindu-se la podea ori de cate ori adversarii lor aveau balonul.
    
     Repriza a doua – revenirea “Cruciatilor”
    
     O mare echipa isi arata valoare nu doar in momentele de triumf, ci, mai ales, in cele de dificultate. Dominati, surclasati si umiliti in prima repriza de catre rivalii lor australieni, neo-zeelandezii din Canterbury, castigatori de patru ori ai Trofeului Super 12, si-au dovedit forta de joc si, mai ales, de caracter, revenind spectaculos in cea de-a doua parte a meciului.
     Cu toate ca repriza a doua a inceput sub semnul unei noi greseli a nefericitului Ben Blair, care, ratand receptia balonului la o lovitura de picior inalta a lui Larkham, a permis lui Gerrard sa inscrie un nou eseu, neo-zeelandezii nu au cedat, cautand sa se impuna in jocul pe gramada. Mol-urile au devenit mai eficiente, s-au castiga mai multe baloane in aglomerari, inaintarea a avansat din ce in ce mai adanc in terenul australienilor, exercitand o presiune considerabila asupra liniei defensive adverse. In urma unei succesiuni de atacuri in “22” gazdelor, Brad Thorn si Chris King marcheaza doua eseuri in forta, aducand scorul la o diferenta rezonabila, 28-40.
     Jocul continua cu garda deschisa, Joe Roff mai inscrie un eseu, cel de-al 57-lea, depasind recordul lui Christian Cullen de 56 de incercari, devenind astfel cel mai prolific marcator al Turneului Super 12. Oaspetii “contreaza” la randul lor, iar fundasul Laulala, cel care il inlocuise pe Blair, si Daniel Carter inscriu cate o incercare, incheind astfel sarabanda eseurilor intr-o partida memorabila.
    
     ACT Brumbies – un rugby total
    
     In partida de pe Canberra Stadium, ACT Brumbies au facut o demonstratie de rugby total, jucand intr-un ritm ametitor care i-a surprins pe “Crusaders”, obligandu-i pe acestia sa comita numeroase greseli, greseli speculate prompt de Finegan si colegii sai.
     Ceea ce m-a impresionat, insa, in primul rand, in evolutia australienilor a fost calitatea executiei in toate sectoarele jocului.
     Eficienta recuperarilor in aglomerari, acolo unde George Smith a castigat duelul direct cu Richard McCaw, a constituit o importanta sursa de asigurare a “munitiilor” si o rampa de lansare a unor atacuri decisive.
     Acuratetea si precizia jocului de picior a lui Larkham care si-a impins mereu echipa inainte, speculand, in acelasi timp, slabiciunile fundasului Ben Blair.
     Combinatiile in viteza ale liniei de treisferturi care au pus mereu in dificultate apararea oaspetilor.
     Robustetea si stabilitatea gramezii care nu s-a clintit in fata unei adversare foarte puternice, necedand nici un moment initiativa.
     In sfarsit, forta exploziva a ofensivei si formidabila organizare defensiva, doua componente care au conferit echipei echilibrul atat de necesar intre compartimente.
     Cand toate aceste calitati pot fi exprimate de o echipa intr-un singur meci si la un nivel de joc atat de inalt, precum au aratat “Brumbies”, atunci adversarii – chiar daca se numesc Canterbury Crusaders – nu au prea multe sanse de succes. Prin succesul din finala, ACT Brumbies au confirmat evolutia foarte buna etalata de-a lungul intregului Turneu si, implicit, faptul ca alcatuiesc cea mai valoroasa echipa de club din Emisfera Sudica.