Fiesta la Madrid: Romania merge la a sasea Cupa Mondiala!
De Redactia Rugby , 14 Oct. 2006

Meci cu miza mare astazi pe stadionul din Madrid. Romania avea in fata a sasea Cupa Mondiala, asa ca nu trebuia nimic lasat la voia intamplarii. Circa 3.000 de iberici au venit, cu surle si trambite, la propriu, pentru ca au primit niste trompete, de la un sponsor, care au asurzit pe toata lumea, sa-si sustina favoritii. Si noi am avut insa circa 50 de romani cu steagul in tribune, asa ca meciul a inceput intr-o atmosfera de carnaval.
Debutul a apartinut jucatorilor nostri. Sase-sapte atacuri consecutive pana dincolo de linia de 22, insa lipsea eseul. Parca cineva spunea “stop joc” in fata incercarii, cand venea inaintele sau fluierul arbitrului. Dupa 0-3, drop al gazdelor pentru ca alta sansa nu aveau, Vlaicu a egalat si am luat-o din nou de la 0.
A doua sansa a Spaniei din aceasta repriza a adus si primul lor eseu. La 8-3, Romania a inceput sa joace. Mai intai, veteranul Romeo Gontineac a aratat ce inseamna sa vrei sa inscrii si a plonjat spre prima incercare, accidentandu-se chiar, apoi inaintarea i-a plimbat pe spanioli cam 10 metri pana am marcat. 17-8 la pauza, cu trasformarile lui Vlaicu.
Debutul reprizei a doua a lamurit definitiv cine este invingatoarea. Dascalu si Vlaicu au mizat pe tineretea lor si au sprintat pentru doua eseuri cat o calificare la Mondiale. La 29-8 deja nu se mai putea intampla mare lucru. Spre lauda lor, spaniolii nu au cedat si au inscris si ei, 29-15, insa au fost “pedepsiti” rapid de acelasi cuplu Dascalu, eseu, si Vlaicu, trasformare: 36-15. Pentru a pastra cat de cat suspansul, ibericii au inscris iarasi, 20-36, insa finalul a fost al nostru. Aceeasi linie de treisferturi, un mare castig al jocului cu Spania, si-a ametit adversarii si l-a pus pe Mersoiu in fata eseului. 43-20, cu tot cu transformare, scor final si definitiv.
Asadar, Romania este din nou la Cupa Mondiala. Avem a sasea calificare consecutiva si sansa de a arata ca am progresat. Vom avea adversari in fata carora putem macar sa visam, vorba presedintelui FRR, George Straton: Italia, Scotia si Tonga, fiindca Noua Zeelanda iese din discutie. Cum va fi, ce va fi vom vedea. Astazi, echipa nationala se bucura pentru aceasta reusita si a declansat “Fiesta la Madrid“.
PENTRU A SASEA CALIFICARE CONSECUTIVA LA CUPA MONDIALA VREM SA VA MULTUMIM SI DUMNEAVOASTRA, SUPORTERILOR DE RUGBY. INTREAGA ECHIPA SI STAFF-UL REREZENTAVEI VA TRANSMITE ACESTE MULTUMIRI, PENTRU CA FARA DUMNEAVOASTRA, PROBABIL, NU S-AR FI PUTUT.
NE VEDEM LA CUPA MONDIALA DIN FRANTA!
Articole similare

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...

17 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: Rapid București și-a prezentat rugbyștii transferați în pauza competițională
Aflată pe locul 5 înaintea returului ediției 2026 a Ligii de Rugby Kaufland, cu 15 puncte, CS Rapid București a încercat să-și primenească lotul de jucători în această...

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








