EDITORIALISTI / Constantin ARDELEANU: All Whites

     Jocul neozeelandezilor este atat de luminos, incat ar trebui sa li se spuna "All Whites". Inca o data aparenta a ascuns esenta, vestimentatia lor in negru nemurindu-i cu titlul de "All Blacks". Echipa "All Blacks" este cvasi-invincibila, singurii de care se tem fiind vecinii lor australieni (cu un jucator de anvergura unui David Campese in forma si ei in schimb de generatii), rareori de … South Blacks (Africa de Sud), iar de pe Batranul Continent doar de Franta (cand in aceasta se aduna vivacitatea, inspiratia si sansa la varf).
     Atacul neozeelandezilor in forta transforma niste flacai de taria stancilor in veritabile ghiulele indreptate spre terenul de tinta advers, un fel de "essay target". Muschii lor caliti n-au nevoie de "umerasele" fotbalistilor americani si aceasta "demonstratie de culturism" impresioneaza tribunele si toarna plumb in ghetele adversarilor. Imaginea cea mai socanta a "All-Blacks" va ramane patrunderea lui Lomu, aproape de la centrul terenului, inspre eseu cu cativa englezi, in serie, agatati de el si, succesiv, aruncati pe traseu de "taifun" (atentie, supusilor Reginei li se predau in scoala mai multe ore de rugby, decat de matematica!?). Dar ar fi jenant de simplist de a vedea in jocul "nepamantean" al lor doar forta si nu o formidabila stiinta a jocului, o alternanta subtila intre jocul la gramada si cel de pe treisferturi.
     SI cum toate acestea n-ar fi de ajuns, "sudistii" lumii te impresioneaza cu seriozitatea aproape solemna cu care trateaza partida din primul pana in ultimul minut. Oricat de mare ar fi diferenta de scor, oricine le-ar sta in fata, un pigmeu sau un urias comparabil, nici un zambet persiflant de evidenta superioritate n-apare pe chipul lor transfigurat de effort, nu isi permit nici-un moment de relaxare. Acesta e rugbyul total, ce aduna ciorchine in jurul sau 100.000 de spectatori, de parca ar avea loc celebrele concerte ale tenorilor Pavarotti, Domingo si Carreras. "Yeah"-ul iese din zecile de mii de piepturi, sarbatorind secunda triumfului, oferindu-ne una dintre cele mai credibile variante ale adagiului "Opreste-te clipa, esti atat de frumoasa!".
     Neozeelandezii intra pe teren nu ca sa se joace (sub deviza cuminte a unor percepte molesite: "important este sa participi", "cel mai bun sa castige" sau "ce atata patima, totul nu-i decat un joc" ), ci sa JOACE (in sensul disputei pana la sacrificiu, sub fatidicul "a fi sau a nu fi" ). Cantecul lor maor de la inceputul fiecarei partide, ca o rugaciune de dimineata, starnind amuzamentul celui adancit in fotoliu, bolborosind o… bere, nu lasa loc niciunui echivoc: "Este moarte, este moarte / Pentru toti, pentru toti / Pentru acesti barbati ai poporului asta / Suntem gata, suntem pregatiti / Sa incepem lupta".
     Noua Zeelanda… Pentru rugby, un pamant al zeilor…

---

ALTE MATERIALE DE ACELASI AUTOR


    

---

     Surprize, surprize...
    

---

     George Astalos
    

---

     Eseul de pe Arms Park
    

---

     Sport inaccesibil?
    

---

     Adieu!
    

---

     Trei Doamne, si toate trei eseuri
    

---

     Hiperbola
    

---

     Wallabies
    

---

     Minerii
    

---

     Nord de echipa mare: Africa de Sud
    

---

     De la Mateescu citire
    

---

     Second hand
    

---

     Patriarhul
    

---

     Doar un eseu
    

---

     Mitu contra Mitului
    

---

     Sport de contact
    

---

     Micii parizieni?
    

---

     Istorie si istorioara
    

---

     Intelectuali si bodyguarzi
    

---

     Club privat
    

---

     Eseu despre eseu
    

---

NOTA REDACTIEI


     Acest material a aparut in numarul 6 (august 2000) al revistei lunare "RUGBY MAGAZIN".
     Reproducerea integrala (sau a unor fragmente) a acestui grupaj se face numai cu acceptul scris al FEST (Fundatia pentru Formarea si Educarea prin Sport a Tinerilor).