Dropgol controversat la Petrosani
De Redactia Rugby , 17 Apr. 2004

De ceea ce s-a temut Virgil Nastase inaintea etapei a 13-a a Diviziei Nationale nu a scapat: Farul Constanta nu a reusit sa castige astazi la Petrosani. Partida dintre cele doua echipe s-a incheiat la egalitate, 21-21, insa “marinarii” spun ca ar fi putut sa castige partida in final, cand au avut un dropgol valabil. “A fost un meci greu, asa cum ma asteptam. Petrosaniul are o echipa puternica si un public entuziast care face presiune si asupra adversarilor dar si asupra arbitrilor. Noi am avut in finalul partidei un dropgol valabil, pe care insa arbitrul nu l-a acordat. Poate ca nu a fost bine pozitionat, poate nu a avut unghiul cel mai favorabil si astfel nu a vazut”, a declarat Virgil Nastase imediat dupa meci. Arbitrul partidei, George Bargaunas, ne-a declarat insa ca “nu a fost nici vorba de dropgol. Balonul a cazut in fata betelor, iar eu si asistentul Gabriel Seitan ne aflam foarte aproape de faza”.
Asa cum se anunta, partida dintre Stiinta Petrosani si Farul Constanta a fost cea mai echilibrata intalnire a etapei a 13-a a Diviziei Nationale. Fiecare dintre cele doua echipe a condus pe rand, insa scorul final a fost 21-21.
Virgil Nastase, antrenorul Farului, a povestit pentru RUGBY.RO acest meci. “Am condus noi, apoi au egalat petrosenenii, din nou am condus si din nou au egalat, pentru ca apoi sa conduca gazdele si sa egalam noi. S-au marcat cate 3 eseuri de fiecare parte. Ma asteptam sa avem parte de un meci greu, fiindca echipa din Petrosani este una redutabila pe teren propriu, avand de partea ei si un public foarte entuziast care creeaza presiune asupra adversarilor dar si asupra arbitrilor”.
Antrenorul “marinarilor” nu a pomenit intamplator despre presiunea publicului asupra arbitrilor, pentru ca el a reclamat faptul ca echipa sa putea castiga in ultimele minute ale meciului, daca i-ar fi fost acordat un dropgol, spune el, perfect valabil. “Am avut in finalul partidei un dropgol valabil, pe care insa arbitrul nu l-a acordat. Poate ca nu a fost bine pozitionat, poate nu a avut unghiul cel mai favorabil si astfel nu a vazut”, ne-a marturisit Virgil Nastase. Centralul acestei partide, George Bargaunas, ne-a declarat insa ca nu a fost nici vorba de dropgol. “Eu ma aflam la circa 7 metri de faza. Balonul a fost scurt, a cazut in fata betelor, asa ca nu am avut nici o ezitare in neacordarea lui. De altfel si judecatorul de margine Gabriel Seitan a fost aproape de faza si mi-a facut si el semn ca nu a fost”.
Fara aceasta ultima reusita, Farul nu a luat decat 2 puncte din acest meci. Cu ele se afla acum pe locul 4 in clasament si asteapta urmatoarele doua partide de pe teren propriu, pe care le considera decisive pentru intrarea in semifinale. “Pentru noi raman acum importante meciurile de acasa cu Cluj si Arad, care ne pot duce in semifinale. Victorii in aceste partide ar insemna practic certitudinea calificarii”, a recunoscut Virgil Nastase. Trebuie spus ca in meciul de astazi, gazdele au vazut doua cartonase galbene, pentru proteste.
De partea cealalta, Stiinta Petrosani a urcat pe locul 5, devansand Aradul, cu 24 de puncte si nu mai are din acest moment nici o grija privind retrogradarea. Etapa urmatoare, Farul are un meci foarte greu acasa cu U Cluj, in timp ce petrosenenii primesc vizita lui Dinamo.
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







