Dinamo – Steaua: 5-1 la cartonase galbene, 1-0 la cartonase rosii si 9-19 la rugby
De Redactia Rugby , 14 Dec. 2003

Steaua Bucuresti a confirmat sambata faptul ca este in acest moment cea mai buna echipa din Divizia Nationala. Stelistii au invins pe Dinamo Bucuresti chiar la ei acasa cu 19-9 (16-6), incheind turul acestei editii a DN cu maximum de puncte, 27. Partida a fost una in nota obisnuita a derbyului din ultima vreme: incrancenata, fara faze deosebit de spectaculoase, dar cu multa ambitie de ambele parti. Dinamovistii s-au aratat insa extrem de nervosi, parand preocupati mai mult sa le lase adversarilor cateva amintiri de Sarbatori, de preferinta pe fata, pentru ca la rugby devenise clar inca dupa primele 10 minute ca sunt, in acest moment, inferiori. Asa ca faptul ca “alb-rosii” au incasat cinci cartonase galbene si unul rosu a venit ca o consecinta fireasca, numarul acestora putand fi chiar mai mare. La meci a fost prezent si noul antrenor al echipei nationale, Phillippe Sauton, care a apreciat darzenia partidei, subliniind insa si el ca “jucatorii au fost excesiv de nervosi”.
Nici nu incepuse bine meciul de ieri dintre Dinamo si Steaua, gazduit de stadionul de langa lacul Tei, “casa din exil” a dinamovistilor, ca Steaua si marcase primul eseu. Era minutul 3 si devenise clar ca se vor implini previziunile celor care-i vazusera pe stelisti jucand si cu Farul si cu Cluj, si spuneau ca “vor trece si de Dinamo fara probleme”. Si asa a si fost.
Steaua i-a “linistit” pe dinamovisti inca din primele minute cu acel eseu reusit de Tigora. Iulian Anghel a ratat transformarea si apoi a inceput sarabanda actiunilor dinamoviste. Actiuni indreptate insa mai mult spre fetele adversarilor decat spre buturile adverse. Incet-incet gazdele s-au apropiat de 22-ul stelist, de unde au avut parte de o lovitura de penalizare pe care a transformat-o Octavian Nitu. Era 3-5 si meciul incepea sa se “incinga”. Stelistul Danut Dumbrava a avut de trei ori ocazia sa-si distanteze echipa, insa a ratat lovituri de penalizare destul de importante, exasperandu-l pe antrenorul Leodor Costea. Care a “suferit” de altfel pe durata intregului meci din cauza arbitrilor, el protestand la aproape orice decizie, uneori avand dreptate, alteori nu.
Pe fondul incercarilor dinamoviste de a intra in 22-ul advers, Steaua si-a vazut de jocul ei deschis, cu multe baloane “scoase” pe linia de treisferturi, si in minutul 20 a venit si al doilea eseu, reusit de acelasi Tigora. Si acum Anghel a ratat transformarea, asa ca scorul era 3-10. Imediat dupa acest eseu au inceput sa apara cartonasele galbene, primul eliminat temporar fiind dinamovistul Marius Iacob. Descatusat parca de aceasta eliminare, stelistul Dumbrava a gasit pozitia pe care o cauta pentru a trimite mingea printre buturi, el reusind in minutul 25 prima sa lovitura de penalizare. 3-13, insa dinamovistul Nitu a tinut sa inscrie si el, asa ca tabela arata 6-13 peste doar 3 minute. Dupa inca o serie de lovituri de penalizare ratate de cei doi transformeri, in ultimul minut al reprizei s-au mai marcat 3 puncte. Tot de catre Steaua, prin Dumbrava, care se distantase deja serios la pauza, conducand cu 16-6.
Daca prima repriza a fost una foarte fragmentata din cauza greselilor individuale, dupa cum se poate vedea si din abundenta de lovituri de penalizare, partea secunda a insemnat mai mult o contabilizare a cartonaselor. Panait, Munteanu si Catalin, din partea lui Dinamo, si Mersoiu din partea Stelei, au vazut cu totii culoarea galbene cand inca nu trecusera 15 minute de joc. Apogeul a fost atins de Iacob, care in minutul 79 a fost trimis definitiv la vestiare.
In ceea ce priveste rugbyul, a fost o lupta surda intre aparea Stelei si atacul, cu preponderenta bazat pe inaintare, al lui Dinamo. Presarat cu lovituri de penalizare ratate, de ambele parti. In aceste ultime 40 de minute scorul a fost 3-3, Dumbrava si Nitu facand pe rand ca tabela sa arate 9-16 si apoi 9-19. Iar ultimele minute au semanat cu meciul Georgia – Romania din editia trecuta a CEN, in care rolul romanilor, care se aparau pe linia eseului, a fost luat de stelisti, iar rolul georgienilor, care plonjau dar se loveau de zidul apararii, a fost luat de dinamovisti. Ca si atunci, si ieri apararea a invins si nu a primit eseu. In compensatie probabil, “alb-rosii” au punctat la capitolul lovituri.
A fost asadar primul derby dintre Steaua si Dinamo. Scorul este in acest moment 1-0 pentru “militari”, insa mai sunt de asteptat inca 2 astfel de meciuri, unul in retur si unul in finala sau semifinale, asa ca dinamovistii pot sa fie la final invingatori.
In tribunele destul de populate ale stadionului Tei s-a aflat ieri si noul antrenor al nationalei, Phillippe Sauton. Afectat probabil de faptul ca nu stie limba limba romana si astfel nu poate intelege ce striga spectatorii, antrenorii si chiar jucatorii, acesta a apreciat la final meciul ca “fiind unul destul de bun. Poate putin cam nervosi jucatorii in teren, dar am inteles ca este un derby aici, asa ca e oarecum normal”. Diplomat, acesta a evitat sa se exprime asupra calitatilor tehnice ale celor din teren sau asupra arbitrajului, insa ne-a marturisit ca “suprafata de joc se mai intampla sa fie asa (plina de noroi, n.r) si in Franta in aceasta perioada”.
DINAMO – STEAUA 9-19 (6-16)
BUCURESTI (13 decembrie 2003). Stadion: “Tei”. Teren: moale. Vreme: rece. Spectatori: 1000. Arbitri: Emil Partog ajutat de Milita Bogdan si Frasineanu Danut. Au marcat: Nitu 3lp, respectiv Marius Tigora, 2e, Dumbrava 3lp. Cartonase galbene: Marius Iacob (’26), Marius Panait (’47), Bogdan Munteanu (’54), Ioan Catalin (’54), respectiv Costica Mersoiu (’54). Cartonas rosu: Marius Iacob (’79)
DINAMO: 15. Octavian Nitu – 14. Cristian Haldan, 13. Nicolae Oprea, 12. Cristian Lupu, 11. Vasile Ghioc – 10. Bogdan Munteanu, 9. Marius Iacob – 7. Catalin Balasa, 8. Cosmin Ratiu, 6. Florin Alionte, - 5. George Pasache, 4. Ionut Stan – 3. Gabriel Platon, 2. Marius Panait, Florin Coromelcea
REZERVE: 16. Stefan Soare, 17. Dragos Manea, 18. Florin Teasca, 19. Catalin Ion, 20. Florin Surugiu, 21. Gheorghe Bogiu, 22. Alexandru Marin.
Antrenor: Daniel Neaga.
STEAUA: 15. Ion Andrei – 23. Eugen Petre, 13. Adrian Puiu, 12. Danut Dumbrava, 11. Stefan Dumitru – 21. Marian Preda, 9. Alexandru Lupu – 7. Marius Tigora, 8. Costica Mersoiu, 6. Daniel Angheluta – 5. Cristian Mocanu, 4. Cornel Tatu – 3. Toader Munteanu, 3. Bogdan Zebega, 1. Nicolae Nere
REZERVE: 16. Adrian Oprea, 17. Marian Butugan, 19. Marius Bejan, 18. Onal Agiacai, 22. Florin Vlaicu, 26. Anton Mirancea, 10. Silviu Tofan
Antrenor: Leodor Costea.
Articole similare

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...

18 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Nepoții lui Valeriu Irimescu au asistat la turneul de mini-rugby de pe stadionul Olimpia / VIDEO
Dedicată memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar apoi antrenorul de geniu Valeriu Irimescu (1940-2026), etapa cu numărul 3 din Campionatul de mini-rugby a Municipiului...

17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







