Dimofte, Dascalu si Vlaicu sunt titulari pentru Romania in meciul de maine cu Georgia
De Redactia Rugby , 06 Oct. 2006

“Stejarii” sunt gata pentru marele meci de sambata cu Georgia. Tehnicienii formatiei noastre au stabilit XV-le de start pentru partida de maine de la ora 15:00, stadionul Ghencea, si le-au rezervat cateva surprize adversarilor. Astfel, Florin Vlaicu, proaspat campion european U20, va juca fundas, Catalin Dascalu, va evolua ca centru, Fercu va fi aripa, iar Ionut Dimofte va fi mijlocas la deschidere. Practic patru trei tineri sub 22 de ani, Vlaicu si Fercu chiar 20, sunt in echipa de start. Din inaintare nu lipsesc insa “greii” Balan, Petru si Bogdan, alaturi de Mavrodin, Socol, Petre, Corodeanu, Manta sau Tonita, refacut dupa accidentarea de acum cateva zile. Sirbu este mijlocasul nostru la gramada, aripi vor juca Fercu si Brezoianu, iar al doilea centru este veteranul Gontineac.
22 de jucatori pentru Cupa Mondiala. Asa s-ar traduce formatia pe care au anuntat-o antrenorii echipei Romaniei pentru meciul de maine cu Georgia.
Tehnicienii Romaniei au ca fundas in formatia de start unul dintre cei mai in voga jucatori ai momentului in campionatul intern: Florin Vlaicu. Cel mai bun marcator al Diviziei Nationale si recent campion european cu Romania U20 a fost ales pe acest post in urma evolutiilor sale excelente din ultima vreme. Perechea de aripi va fi o imbinare a experientei cu tineretea: Catalin Fercu, si el campion european U20, va juca alaturi de Gabi Brezoianu. La centru, avem un alt tanar jucator, Catalin Dascalu, alaturi de veteranul selectiilor echipei noastre, Romeo Gontineac. Si mijlocasul la deschidere, Ionut Dimofte, este un exponent al noului val, el avand 22 de ani. Mijlocas la gramada va juca un veteran, Lucian Sirbu.
Daca in linia de treisferturi apar jucatori tineri, nou-veniti in ultima vreme la nationala, inaintarea noastra se bazeaza pe maturitatea si experienta unor jucatori obisnuiti cu astfel de “razboaie”. Cei doi Balan, Petru si Bogdan, sunt pilierii Romaniei, alaturi de care Razvan Mavrodin va fi pilier. In linia a doua, capitanul Sorin Socol face pereche cu Cristi Petre, in timp ce Alex Manta, Ovidiu Tonita si Florin Corodeanu joaca in linia a treia a echipei noastre. Pe banca de rezerve sunt trei jucatori de la Dinamo, Ratiu, Mersoiu si Calafeteanu, alaturi de un stelist, Paulica si un aradean, Teodorescu. Cezar Popescu si Ionut Tofan intregesc echipa noastra, ei venind de la formatii din Franta.
Asa cum se vede, echipa Romaniei pentru intalnirea cu Georgia este una care imbina tineretea cu experienta, mai ales in linia de treisferturi. Avem 4 jucatori in XV-le de start sub 22 de ani, Fercu si Vlaicu avand 20 iar Dimofte si Dascalu avand 22, in timp ce pe banca se mai afla un jucator sub aceasta limita, Calafeteanu, care are 21 de ani. Langa ei sunt insa jucatori cu mare experienta, ca Brezoianu, Gontineac, Sirbu, Petru Balan, Sorin Socol sau Razvan Mavrodin, asa ca balanta se echilibreaza perfect.
Echipa noastra are astazi un ultim antrenament inaintea partidei cu georgienii. Antrenamentul capitanului va avea loc pe stadionul Ghencea, iar presa va avea acces incepand cu ora 15:45.
ECHIPA ROMANIEI PENTRU MECIUL CU GEORGIA
ROMANIA: 15. Florin Vlaicu (Steaua Bucuresti) – 14. Catalin Fercu (Contor Zenner Arad), 13. Catalin Dascalu (Steaua Bucuresti), 12. Romeo Gontineac (Aurillac), 11. Gabriel Brezoianu (Metro Racing) – 10. Ionut Dimofte (Contor Zenner Arad), 9. Lucian Sirbu (Metro Racing) – 7. Alexandru Manta (Castres), 8. Ovidiu Tonita (Perpignan), 6. Florin Corodeanu (Grenoble) – 5. Cristi Petre (Brive), 4. Sorin Socol (Agen – capitan) – 3. Bogdan Balan (Montauban), 2. Razvan Mavrodin (Pau), 1. Petru Balan (Biarritz).
Rezerve: 16. Cezar Popescu (Agen), 17. Ion Paulica (Steaua Bucuresti), 18. Cosmin Ratiu (Dinamo Bucuresti), 19. Costica Mersoiu (Dinamo Bucuresti), 20. Valentin Calafeteanu (Dinamo Bucuresti), 21. Ionut Tofan (Limoges), 22. Ioan Teodorescu (Contor Zenner Arad).
Manager sportiv: Robert Antonin
Manager: Adrian Dumitrescu
Antrenor: Daniel Santamans
Antrenor secund: George Sava
Consilier tehnic: Philipe Berrot
Antrenor federal: Daniel Mitrea
Preparator fizic: Dan Badea
Medici: Alin Popescu si Octavian Campian
Kineto: Cornel Dinu
Maseur: Emanuel Schiopota
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







