Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / URU - ROU 36-36: Stejarii au comis din nou erori în apărare și au avut doi jucători eliminați temporar / VIDEO

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / URU - ROU 36-36: Stejarii au comis din nou erori în apărare și au avut doi jucători eliminați temporar / VIDEO
Tags: cupa națiunilor la rugby 2026meciul de rugby uruguay - românia
România n-a izbutit să se revanșeze nici în fața Uruguay-ului pentru eșecurile din ultimii ani, ci doar să stopeze seria negativă. Stejarii au scos un egal (36-36) în meciul de la Montevideo, al doilea în confruntările directe după cel din 2010 (21-21). Oamenii lui David Gerard au încasat din nou un număr mare de puncte (36) și au fost inferiori la capitolul eseuri marcate (5-6). De asemenea, Stejarii au primit o încercare la acțiunea următoare eseului marcat în minutul 17, așa cum s-a întâmplat în confruntarea cu Germania, din iarnă... Semn că nu știu să gestioneze bine momentele de superioritate. Nu în ultimul rând, și în acest meci România a avut doi jucători eliminați temporar (Alexandru Savin și Vlad Neculau), evoluând pentru vreo șase minute cu doi oameni mai puțin pe teren. Așadar, o nouă evoluție nesatisfăcătoare pentru naționala noastră. În etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026, tot la Montevideo, sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30 (ora din țara noastră), România va înfrunta Samoa. (foto - captură video World Rugby)
 
Meciul cu numărul 17 dintre echipele de rugby seniori ale României și Uruguay-ului s-a încheiat la egalitate, 36-36. Este cel de-al doilea egal dintre cele două formații, primul datând din 2010, când partida contând ca primă manșă din barajul de calificare la Cupa Mondială 2011 s-a încheiat 21-21.

România a reușit să întrerupă seria sud-americanilor, care câștigaseră precedentele 5 confruntări. În total, România are 9 victorii, iar Uruguay 6.  
 
Înfrânți la Santiago de Chile (31-48), duminica trecută, Stejarii n-au izbutit să câștige nici al doilea meci din Cupa Națiunilor, ei fiind acum pe locul 4, cu 4 puncte. Înaintea României sunt Georgia (9 puncte), Spania (8p) și Portugalia (7p). 

Stejarii au condus cu 22-7 în minutul 17, însă au încasat două eseuri în min. 19 și 23, ceea ce a făcut ca avantajul luat să se rispiească precum un fum. Noroc că uruguayenii n-au stat formidabil în ceea ce privește loviturile de țintă, altfel meciul ar fi fost pierdut.

Alfată în avantaj la pauză (22-17), România s-a desprins la 29-17 în minutul 49. Însă din nou apărarea a fost vulnerabilă, iar sud-americanii au au egalat la 29... Deși erau în inferioritate numerică (Savin a văzut cartonaș galben), Stejarii au marcat un nou eseu (36-29), însă eliminarea lui Neculau a permis gazdelor să egaleze din nou... Așadar, multe erori defensive și o disciplină precară. 

Meciurile România - Uruguay la rugby
1. 11 iunie 2008, Bucuresti: Uruguay - ROMÂNIA 6-10 (IRB Nations Cup)
2. 12 iunie 2009, Bucuresti: ROMÂNIA - Uruguay 17-11 (IRB Nations Cup)
3. 12 noiembrie 2010, Montevideo: Uruguay - ROMÂNIA 21-21 (preliminarii CM)
4. 27 noiembrie 2010, Bucuresti: ROMÂNIA - Uruguay 39-12 (preliminarii CM)
5. 7 iunie 2012, Bucuresti: ROMÂNIA - Uruguay 29-9 (IRB Nations Cup) 
6. 13 iunie 2014, Bucuresti: ROMÂNIA - Uruguay 34-16 (IRB Nations Cup)
7. 13 iunie 2016, Bucuresti: ROMÂNIA - Uruguay 40-0 (IRB Nations Cup)
8. 26 noiembrie 2016, Bucuresti: ROMÂNIA - Uruguay 36-10 (meci test)
9. 23 noiembrie 2018, Bucuresti: ROMÂNIA - Uruguay 20-27 (meci test)
10. 6 noiembrie 2021, Bucuresti: ROMÂNIA - Uruguay 29-14 (meci test)
11. 9 iulie 2022, Montevideo: Uruguay - ROMÂNIA 22-30 (meci test)
12. 16 iulie 2022, Montevideo: Uruguay - ROMÂNIA 26-20 (meci test)
13. 12 noiembrie 2022, Bucuresti: ROMÂNIA - Uruguay 16-21 (meci test)
14. 23 noiembrie 2024, București: ROMÂNIA - Uruguay 21-23 (meci test)
15. 12 iulie 2025, Montevideo: Uruguay - ROMÂNIA 70-8 (meci test)
16. 22 noiembrie 2025, București: ROMÂNIA - Uruguay 21-31 (meci test)
17. 11 iulie 2026, Montevideo: Uruguay - ROMÂNIA 36-36 (Cupa Națiunilor)
Victorii România:
Victorii Uruguay: 6
Egaluri: 2
Puncte marcate de România: 427
Puncte înscrise de Uruguay: 355

 
Uruguay - România 36-36 (17-22) / TVR SPORT
MONTEVIDEO (11 iulie 2026) * Estadio
Charrúa, Montevideo, Uruguay) * Arbitru: Jordan Way (Australia) * Arbitri asistenți: Angus Mabey (Noua Zeelandă) și Caua Ricardo (Brazilia) * Arbitru video (TMO): Dan Jones (Anglia) 


Au marcat: Felipe Arcos Perez 1e (min. 2), Joaquin Suarez 1e (min. 19), Joaquin Myszka 2e (min. 23, 52, 64), Jean Cotarmanch  t (min. 2, 64), respectiv Tique Iliesa 1e (min. 8), Tevita Manumua 2e (min. 12, 64), Logan Weidner 1e (min. 17), Ștefan Buruiană 1e (min. 49), Alin Conache t (min. 9, 18, 49, 65), lp (min. 7),

Evoluția scorului: 7-0 (min. 2), 7-3 (min. 7), 7-10 (min. 9), 7-15 (min. 12), 7-22 (min. 18), 12-22 (min. 20), 17-22 (min. 25 / pauză), 17-29 (min. 49), 22-29 (min. 52), 29-29 (min. 64), 29-36 (min. 67), 36-36 (min. 72)     

Cartonașe galbene: Alexandru Savin (min. 64-73), Vlad Neculau (min. 69-78)  


Uruguay
XV-le de start:
15. Juan Gonzalez - 14. Francisco Gonzalez Capdevila, 13. Felipe Arcos Perez, 12. Juan Manuel Alonso, 11. Ignacio Alvarez Akiki - (md) 10. Jean Cotarmanac'h, (mg) 9. Joaquin Suarez - 7. Lucas Bianchi, 8. Manuel Diana, 6. Manuel Ardao - 5. Felipe Aliaga, 4. Ignacio Dotti - 3. Reinaldo Piussi, 2. Joaquin Myszka, 1. Mateo Sanguinetti

Rezerve: 16. German Kigel, 17. Mateo Perillo, 18. Lucas Porcelli, 19. Manuel Rosmarino, 20. Arturo Ten Hoever. 21. Ignacio Rodriguez, 22. Francisco Landauer, 23. Alfonso Vidal

Antrenor:  Rodolfo Ambrosio


România
XV-le de start:
15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara) - 14. Tevita Manumua (SCM USV Timișoara), 13.  Nicolas Onuțu (RC Aubenas Vals / Franța), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 11. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara) - (md) 10. Hinckley Vaovasa (SO Chambery), (mg) 9. Alin Conache (CSA Steaua București) - 7. Cristi Boboc (cpt. / CSA Steaua București), 8. Adrian Mitu (Soyaux-Angouleme / Franța), 6. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare) - 5. Andrei Mahu (Massy / Franța), 4. 4. Logan Weidner (CS Rapid București) - 3. Cosmin Manole (CS Dinamo București), 2. Ștefan Marko Buruiană (RC Narbonne / Franța), 1. Iulian Hartig (CS Dinamo București)

Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 17. Alexandru Savin (CS Rapid București), 18. Jean-Pierre Smith (CS Dinamo București), 19. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 20. Keanan Murray (CS Dinamo București), 21.Iacopo Bianchi (Rugby Rovigo), 22. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 23. Mihai Graure (CS Dinamo București)

Staff tehnic
David Gérard – antrenor principal
Raphaël Saint-André – antrenor secund
Juan Pablo Orlandi – antrenor inaintare
Gareth Adamson – S&C
Fabian Bunu – video analist
Petra Melinte – doctor
Marius Todosi – kinetoterapeut
David Popa – manager
 
World Rugby Nations Cup (Cupa Națiunilor) este a doua competiție internațională (din punct de vedere valoric), după Nations Championship, pe care o organizează forul mondial, o dată la doi ani, începând din 2026. Meciurile se dispută în perioadele în care se jucau meciurile test: iulie, respectiv noiembrie. 

Ca în cazul Nations Championship (prima divizie valorică), competiția se desfășoară doar în anii par, adică în anii când nu se organizează Cupa Mondială la rugby, iar selecționata Leilor Britanici și Irlandezi nu efectuează tradiționalul său turneu în Emisfera Sudică. 

Ediția inaugurală a competiției reunește cele douăsprezece echipe care s-au calificat la Cupa Mondială de rugby din 2027. Acestea sunt împărțite în două grupe:
Grupa Africa-Asia-Europa: Georgia, Hong Kong, Portugalia, România, Spania și Zimbabwe.
Grupa America-Pacific: Canada, Chile, Samoa, SUA, Tonga și Uruguay.

Nu se joacă în cadrul aceleiași grupe, ci formațiile dintr-o grupă le întâlnesc pe cele din cealaltă.

Un sistem de promovare-retrogradare între Nations Championship și Nations Cup este planificat începând cu 2030. Acesta va consta într-un meci între echipa de pe ultimul loc din Campionatul Națiunilor și câștigătoarea Cupei Națiunilor.
Lotul României pentru World Rugby Nations Cup 2026

Înaintare (18 jucători)

Linia I (8 jucători):
Alexandru SAVIN (CS Rapid București), Iulian HARTIG (CS Dinamo București), Vasile BALAN (CS Rapid București), Jean-Pierre SMITH (CS Dinamo București), Cosmin Manole (CS Dinamo București), Ștefan BURUIANĂ (RC Narbonne / Franța), Tudor BUTNARIU (SCM USV Timișoara), Adrian ȚALĂ (Union Barbezieux Jonzac / Franța)

Linia a II-a (3 jucători): Nicolaas IMMELMAN (CSM Știința Baia Mare), Andrei Mahu (RC Massy Essonne / Franța), Logan WEIDNER (CS Rapid București)

Linia a III-a (7 jucători): Keanan MURRAY (CS Dinamo București), Cristi BOBOC (CSA Steaua București), Adrian MITU (Soyaux Angoulême XV Charente / Franța), Kemal ALTINOK (SCM USV Timișoara), Vlad NECULAU (SCM USV Timișoara), Etienne TERBLANCHE (CS Dinamo București), Iacopo BIANCHI (Zebre Parma / Italia)

Treisferturi (14 jucători)

Mijlocași de grămadă (2 jucători): Alin CONACHE (CSA Steaua București), Gabriel RUPANU (SCM USV Timișoara)

Mijlocași la deschidere (2 jucători): Hinckley VAOVASA (SO Chambéry / Franța), Daniel PLAI (SCM USV Timișoara)

Aripi și centri (8 jucători): Damian BONAPARTE (CSA Steaua București), Iliesa TIQE (SCM USV Timișoara), Tevita MANUMUA (SCM USV Timișoara), Jason TOMANE (CSM Știința Baia Mare), Mihai GRAURE (CS Dinamo București), Dylan SCHWARTZ (CS Dinamo București), Alexandru BUCUR (SCM USV Timișoara), Antonio MITREA (Stade Aurillacois / Franța)

Fundași (2 jucători): Marius SIMIONESCU (SCM USV Timișoara), Nicolas ONUȚU (CS Annonay / Franța)

Cupa Națiunilor 2026
Program meciuri / rezultate tehnice

Etapa 1
Sâmbătă, 4 iulie 2026

Canada - Spania 42-42
Chile - România 48-31
Samoa - Hong Kong China 66-19
Tonga - Zimbabwe 36-26
SUA - Portugalia 30-29
Uruguay - Georgia 34-41

Etapa a 2-a
11 iulie 2026

Canada - Portugalia 14-38
Chile - Hong Kong China 38-17
Samoa - Georgia 12-33
Tonga - Spania 19-32
SUA - Zimbabwe 31-15
Uruguay - România 36-36

Clasamente
Grupa Africa-Asia-Europa

1. Georgia 9 puncte (+28)
2. Spania 8 puncte (+13)
3. Portugalia 7 puncte (+27)
4. România 4 puncte (-17)
5. Zimbabwe 1 punct (-26)
6. Hong Kong China 0 puncte (-68)

Grupa America-Pacific
1. Chile 10 puncte (+38)
2. SUA 9 puncte (+17)
3. Samoa 5 puncte (+26)
4. Tonga 5 puncte (-3)
5. Uruguay 5 puncte (-7)
6. Canada 3 puncte (-24)


Etapa a 3-a
18 iulie 2026

Canada - Zimbabwe
Chile - Georgia
Samoa - România
Tonga - Portugalia
SUA - Spania
Uruguay - Hong Kong China

Etapa a 4-a
7 noiembrie 2026

Georgia - Tonga
Hong Kong China - Canada
Portugalia - Samoa
România - SUA
Spania - Chile
Zimbabwe - Uruguay

Etapa a 5-a
14 noiembrie 2026

Georgia - Canada
Hong Kong China - SUA
Portugalia - Chile
România - Tonga
Spania - Uruguay
Zimbabwe - Samoa

Etapa a 6-a
21 noiembrie 2026

Georgia - SUA
Hong Kong China - Tonga
Portugalia - Uruguay
România - Canada
Spania - Samoa
Zimbabwe - Chile

 

Articole similare

CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
16 Iul. 2026

CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO

World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
16 Iul. 2026

ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri

Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
16 Iul. 2026

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud

Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
15 Iul. 2026

ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia

Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va castiga editia 2026 a Ligii de Rugby Kaufland?

CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CS Dinamo Bucuresti
CSA Steaua Bucuresti
CS Rapid Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
RC Gura Humorului