Cupa Mondiala 2007: Romania-Italia: Nevoia de realism si echilibru

     Pentru cei care se temeau de o infrangere categorica a echipei noastre, scorul de 18-24 reprezinta, probabil, o usurare.
     Pentru cei care incercau, cu timiditate si neancredere, sa viseze doar la un scor cat mai strans, rezultatul reprezinta, probabil, o infrangere onorabila.
     Pentru cei care au crezut, fara falsitate, ci, cu deplina sinceritate, in capacitatea echipei noastre de a invinge Italia, rezultatul reprezinta o deceptie.
     Dupa o perioada cenusie si framantata, acest meci avea o importanta speciala pentru echipa noastra. Prima partida la Cupa Mondiala putea arata nivelul real al selectionatei Romaniei in cadrul unei competitii de valoare foarte ridicata. Rezultatul este, fara indoiala, foarte important; dar, mai mult decat rezultatul, este important, poate, sa observam atitudinea cu care formatiei noastre a abordat meciul.
     De aceea, cred ca acest meci merita nu doar o analiza tehnica, ci, si una sentimentala.
    
     Romania-Italia: Analiza sentimentala
    
     Am scris intr-un articol precedent despre necesitatea unei revolte a echipei noastre care sa o smulga din starea de letargie si mediocritate in care s-a zbatut in ultimele sezoane. O revolta individuala revarsata intr-o revolta colectiva care sa impinga aceasta echipa inainte.
     Personal, mi s-a parut ca in meciul cu Italia, s-au vazut semnele dorintei de revolta a echipei noastre. Marturisesc, nu la nivelul la care am sperat, dar respect efortul jucatorilor nostri care s-au zbatut si au luptat, din greu, demonstrand, in mod limpede, vointa de a inregistra o performanta cat mai buna.
     A fost frumos faptul ca jucatorii nostri au castigat „meciul” din „vestiar” si nu au evoluat timorati sau coplesiti de reputatia si valoarea adversarilor.
     A fost frumos faptul ca ei nu au cedat dupa eseul din minutul 5. Exista pericolul ca eseul lui Dellape, modul in care a fost marcat, in urma unei balbaieli a lui Sirbu, care, jenat de piciorul unui italian, nu a controlat balonul, sa declanseze o „cascada” de eseuri izvorand de pe „malul”italian. Jucatorii nostri, insa, au „incasat” cu stoicism socul, nu au „cazut” si au continuat sa lupte, stabilind un echilibru care s-a mentinut pana la sfarsitul meciului.
     A fost frumos faptul ca, in repriza a doua, au devenit mai indrazneti si mai agresivi punand, uneori, in dificultate apararea italiana.
     A fost frumos faptul ca ei nu s-au inclinat in fata celor ce i-au invins, in editia trecuta a Turneului celor VI Natiuni, pe scotieni si galezi, atacand, cu vigoare si curaj, pana in ultimul minut.
     Desigur, acest meci cu Italia trebuie sa constituie doar inceputul revoltei echipei noastre. Cred ca modul in care echipa noastra a reactionat in fata Italiei, o formatie superioara ca valoare, a conferit incredere jucatorilor; o incredere care trebuie sa ii insoteasca si in meciurile urmatoare. Ei trebuie sa fie convinsi ca sunt capabili sa joace mult mai bine decat au facut-o pe Stade Velodrome.
     Din acest punct de vedere, al capacitatii de a continua o revolta absolut necesara pentru progresul echipei nationale, partida cu Scotia devine un reper important pe calea maturizarii formatiei noastre. Nu va fi deloc usor deoarece ai nostri trebuie sa se astepte la un cu totul alt nivel de joc din partea scotienilor.
     Nu, nu va fi usor, dar reactia de la Marsilia trebuie confirmata la Edinburgh.
    
     Romania-Italia: Analiza tehnica
    
     Incercand o analiza tehnica, prima observatie ar fi ca, din pacate, partida a fost de o calitate mediocra. Nici Italia si nici Romania nu au prestat un joc care sa entuziasmeze pe spectatori si pe telespectatori. A fost o lupta surda, crancena in „transeele” celor doua gramezi, presarata cu mult prea multe greseli elementare, atat de o parte cat de de cealalta.
     Apoi, calitatea executiei procedeelor de baza a fost slaba, iar aceasta a condus la un ritm lent si la un joc incalcit, fragmentat, lipsit de fluiditate.
     Iar greselile! Procentajul unor asemenea erori elementare – pase gresite, baloane „inainte”,obstructii in jocul la sol – pot fi,cu greu, acceptate la o competitie de nivel mondial. Din acest punct de vedere, atat jucatorii nostri cat si adversarii lor au deceptionat profund.
     Nu stiu cum sa explic greselile echipei noastre. Desigur, faptul ca Romania joaca, in mod regulat, cu Rusia, Ucraina, Portugalia, Cehia sau Spania, poate constitui o explicatie. Este adevarat, una este sa asiguri pase „curate” si sigure cand ai in fata Noua Zeelanda, Australia sau Franta, si alta cand adversarii sunt ucrainieni, spanioli sau cehi. Dar, dupa parerea mea – si s-ar putea sa nu am dreptate – aceasta explicatie nu este suficienta pentru a justifica erorile tehnice.
     Partida de la Marsilia a scos in evidenta faptul ca echipa noastra poseda, deocamdata, mijloace limitate de exprimare in teren. Ai nostri nu s-au aratat capabili sa schimbe tactica de joc in functie de replica si strategia de joc a adversarului. As fi vrut sa vad ca Socol si colegii sai pot folosi diferite optiuni de joc in functie de tactica italienilor, dar, din pacate, nu a fost cazul.
     Mi s-a parut evident faptul ca formatia noastra a urmarit sa puna in aplicare un plan de joc care a fusese hotarat special pentru acest meci. Cred ca intentia a fost de a mentine cat mai mult timp balonul in jurul inaintasilor pentru a „rupe” ritmul de joc si a-i lipsi pe italieni de baloane si de a folosi forta loviturii de picior a lui Dumitras pentru a impinge jocul in zona „22”-ului italian. Planul a reusit in mod partial, deoarece inaintasii au comis prea multe greseli care au anulat generoasele intentii ofensive si au diminuat eficienta fazelor de atac, iar Dumitras a fost obligat sa interpreteze un rol, primordial, defensiv. Pacat, pentru ca el poseda un gabarit (1,88 m, 106 Kg) care ar putea avea un impact semnificativ in faza ofensiva.
     Asa dupa cum era de asteptat, gramada a dus greul meciului rezistand in fata unei foarte puternice rivale. Inaintarea italiana nu a stralucit, dar si-a aratat forta si, in general, a avut momente de dominare mai clare decat a avut gramada noastra. In tabara noastra, efortul tuturor inaintasilor merita laudat, dar, cred ca Ovidiu Tonita ( ce sarje!) si Marius Tincu s-au ridicat deasupra celorlati.
     Alaturi de evolutia gramezii, merita remarcata organizarea defensiva. Italienii nu au prea gasit fisuri in „zidul” defensiv, ai nostri placand decisiv, Gontineac si Gal avand o evolutie buna in centrul apararii, acolo unde ne asteptam ca italienii sa forteze patrunderile.
     Un alt aspect care trebuie scos in evidenta este lipsa de disciplina a echipei noastre. Greselile tehnice, obstructiile si gesturile nesportive au oferit adversarilor ocazia de transforma cateva lovituri de pedeapsa care au hotarat, de fapt, rezultatul final. Raportul loviturilor de pedeapsa este graitor: Romania a fost penalizata de 16 ori in timp ce Italia de 8 ori! Indisciplina a costat scump formatia noastra si sper ca ai nostri sa invete din acesta experienta neplacuta din meciul cu Italia.
     Cat despre gesturile nesportive, nu pot spune decat ca ele m-au dezamagit. Nu scriu aceste randuri pentru a aplica sentinte, pentru a judeca jucatorii sau pentru a tine discursuri moralizatoare. Stiu ca exista provocari, si ca, uneori, in focul luptei, instinctele primare tind sa iasa la suprafata umbrind, pentru o clipa, frumusetea morala a rugby-ului; inteleg ca jucatorii sunt si ei supusi greselii. Este, insa, pacat, mare pacat, ca jucatorii nostri isi pierd cu atata usurinta concentrarea, luciditatea si stapanirea de sine.
     Antrenorii, impreuna cu jucatorii, trebuie sa analizeze evolutia din partida cu Italia, cu realism si echilibru. Impreuna, ei trebuie sa priveasca la „microscop” structura jocului scatand in evidenta calitatile, slabiciunile si limitarile echipei.
     In functie de concluziile acestei analiza clare si, mai ales, sincere si obiective, trebuie stabilita tactica pentru meciul cu Scotia.
     Si inainte de a incheia cateva observatii:
     Mie, personal- s-ar putea, insa, sa ma insel – mi s-a parut ca eseul inscris de Alexandru Manta nu a fost valabil. El a fost acordat dupa reluarea video, beneficiind de ingaduinta oficialului Lyndon Bray, dar impresia mea a fost ca Manta nu a pastrat un control ferm al balonului in momentul in care l-a culcat in but.
     Cat despre arbitrul Tony Spreadbury, parerea mea este ca a arbitrat destul de corect. Iar modul in care s-a purtat cu Marius Tincu, dupa ce acesta suferise un placaj foarte dur din partea lui Masi, „sunt ingrijorat de sanatatea ta” arata calitatea acestui arbitru.
     Am citit declaratia lui Sorin Socol care, desi nu l-a criticat direct pe arbitru, a mentionat ca „...este o rusine faptul ca echipele mici par sa fie tratate in mod diferit decat echipele mari.”
     Se intampla ca arbitrii sa avantajeze natiunile „mari” in detrimentul celor „mici” ( vezi meciul Africa de Sud-Samoa), dar nu cred ca a fost cazul in acest meci Romania-Italia.
     Si, cu cele mai bune intentii, as vrea sa repet capitanului echipei nationale, cuvintele pe care i le-a adresat, la un moment dat, in timpul meciului, arbitrul Spreadbury: You lead by example! Atat si nimic mai mult.
    
     Eugen Cionga - Toronto