CUPA MONDIALĂ 2027 / TURNEU DE CALIFICARE: Samoa a scos un egal cu Belgia și va participa la competiția din Australia
De Marian Burlacu, 18 Nov. 2025

Pe Sevens Stadium din Dubai s-au încheiat, astăzi (marți, 18 noiembrie 2025), meciurile ultimului turneu de calificare la Cupa Mondială de rugby în XV din 2027. În prima partidă, Namibia a depășit la mare luptă (40-31) Brazilia, însă formația africană a terminat pe locul 3. În meci decisiv, Samoa și Belgia au terminat la egalitate, 13-13, iar acest rezultat favorizează formația din Pacificul de Sud, care va participa pentru a 10-a oară consecutiv la turneul final al Cupei Mondiale. În Australia și-a asigurat calificarea și echipa României, care a lipsit doar de la ediția din 2019, când a fost exclusă pentru folosirea în preliminarii a lui Fakaosilea, jucător neeligibil. (Foto: Rugby World Cup)
Belgia a condus cu 6-3 la pauză, însă n-a reușit să rămână în avantaj până la final. Formația din Pacific a preluat inițiativa și a trecut în avantaj prin eseul marcat de Abraham Papali'i, în minutul 63. Dominați fizic de adversarii lor, belgienii au reușit, totuși, să egaleze în minutul 73, prin încercarea lui Jean-Maurice Decubber (13-13). În urma acestui rezultat de egalitate, Samoa a câștigat turneul de calificare din Dubai, cu 12 puncte, în timp ce Belgia a ocupat locul 2, cu 11 puncte.
Dacă s-ar fi impus, Belgia ar fi fost cea de-a 12-a echipă din Europa care obține o calificare la Cupa Mondială de rugby, desigur în întreaga istorie a competiției. Samoa, în schimb, reușește o serie de 10 prezențe (a lipsit doar la ediția inaugurală, în 1987, când participarea s-a făcut pe bază de invitație, ținându-se cont de rezultate de până atunci pe plan internațional).
În prima rundă a turneului din Dubai s-au impus favoritele. Aflată pe locul 16 în clasamentul mondial, principală favorită, Samoa a dispus de Brazilia (locul 32) cu 48-10. Un succes ceva mai muncit (22-15) a înregistrat Belgia (locul 22) în fața Namibiei (locul 27).
Trebuie spus că cel mai echilibrat meci al turneului s-a desfășurat în etapa a 2-a, când Belgia a depășit la limită (30-27) Brazilia. La eseuri marcate, europenii au fost în avantaj, 4-3. Au marcat încercări Berquet (min. 2), Decubber (min. 11), Remue (min. 68) și Jadot (min. 79), respectiv DellAcqua (min. 35), Rosetti (min. 48) și Moreno (min. 73). După cum se observă, belgienii au reușit eseul care le-a adus victoria în penultimul minut de joc. Restul punctelor lor au fost aduse de Remue, din 2 transformări (min. 3, 12) și două penalități (min. 58, 62). Pentru Brazilia au mai marcat Oviedo o transformare (min. 36) și o penalitate (min. 42) și Tranquez 2 transformări (min. 49, 74) și o lovitură de pedeapsă (min. 65).
În cealaltă partidă din runda cu numărul 2, Samoa s-a impus cu 26-8 în fața Namibiei. Din acest motiv, înaintea confruntărilor din ultima etapă formația din Pacificul de Sud conducea în clasament cu un punct avans față de Belgia. Ceea ce îi permitea să obțină un egal în confruntarea cu europeni pentru a termina turneul pe prima poziție și a se califica astfel la Cupa Mondială din Australia.
Trebuie precizat că deși a fost în avantaj după „dubla” cu Brazilia (39-19 și 31-24), echipa Paraguay-ului s-a retras de la turneul de calificare din Dubai... World Rugby a precizat că decizia a fost luată după ce s-a constatat că această formație a folosit un jucător care nu avea drept de joc. „Este un moment dificil pentru echipa și comunitatea noastră, dar este una în conformitate cu valorile fundamentale ale rugby-ului. Dispoziția din Regulamentul 9 referitor la egibilitatea jucătorilor a fost înțeleasă greșit. Nu a fost o încercare de a se obține un avantaj sportiv. Noi ne asumăm responsabilitatea și suportăm consecințele”, a declarat Gustavo Borgognon, președintele Federației Paraguyene de Rugby.
Câștigătoarea turneului din Dubai a devenit cea de-a 24-a calificată la Rugby World Cup. Trebuie amintit că începând cu ediția din 2027 la RWC vor participa 24 de echipe, cu 4 mai multe decât la edițiile precedente.
Turneu de calificare
Dubai - Sevens Stadium
Etapa 1
Sâmbătă, 8 noiembrie 2025
Samoa - Brazilia 48-10
Arbitru: Jordan Way (Australia)
Belgia - Namibia 22-15
Arbitru: Craig Evans (Țara Galilor)
Etapa a 2-a
Joi, 13 noiembrie 2025
Belgia - Brazilia 30-27
Arbitru: Eoghan Cross (Irlanda)
Samoa - Namibia 26-8
Arbitru: Damian Schneider (Argentina)
Etapa a 3-a
Marți, 18 noiembrie 2025
Namibia - Brazilia 40-31
Arbitru: Jordan Way (Australia)
Samoa - Belgia 13-13
Arbitru: Craig Evans (Țara Galilor)

Echipele calificate la turneul final al Rugby World Cup Australia 2027
Africa
Africa de Sud - 8 participări
Zimbabwe - 2 participări
America de Sud
Argentina - 10 participări
Uruguay - 5 participări
Chile - 1 participare
Asia
Japonia - 10 participări
Hong Kong China - 0 participări
Europa
Anglia - 10 participări
Franța - 10 participări
Georgia - 6 participări
Irlanda - 10 participări
Italia - 10 participări
Portugalia - 2 participări
România - 9 participări
Scoția - 10 participări
Spania - 1 participare
Țara Galilor - 10 participări
Pacific
Australia - 10 participări
Fiji - 9 participări
Noua Zeelandă - 10 participări
Tonga - 9 participări
Canada - 9 participări
SUA - 8 participări
Samoa - 9 participări

Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.