Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

CUPA MONDIALĂ 2023 / ROMÂNIA: Teama de a raporta înfrângeri sau de ce nu s-a dezvoltat cu adevărat rugby-ul în țara noastră

CUPA MONDIALĂ 2023 / ROMÂNIA: Teama de a raporta înfrângeri sau de ce nu s-a dezvoltat cu adevărat rugby-ul în țara noastră
Firește că înfrângerile suferite de România la Cupa Mondială de rugby ne dor foarte tare. Și mă refer la cei care iubim acest sport. Vina pentru ele e împărțită între jucători, antrenori, federali, dar și cluburi, fiindcă aceste eșecuri nu sunt întâmplătoare, ci consecința unor erori majore comise în trecut. Naționala noastră, de pildă, a rămas tributară unui stil de joc depășit, unul bazat pe forța înaintării. Însă nu poți să faci mol de margine la 5 metri de buturile adverse, de pildă, dacă nu ești capabil să ajungi cu balonul în terenul de 22 de metri. Iar acolo nu poți să pătrunzi doar prin forța înaintării. Ai nevoie de mobilitate. Paradoxal, în primele decenii ale existenței sale, naționala de rugby a jucat deschis, componenții săi fiind criticați de presă, înainte de Război, că „atacă de peste tot, uneori într-un mod sinucigaș”... În anii 50, în turneele în Regatul Unit, selecționata București a impresionat și prin jocul treisferturilor, iar fundașul Penciu a fost supranumit de galezi „Alexandru cel Mare”. Apoi, dintr-o dată, pe la mijlocul anilor 60, s-a renunțat la acel stil de joc generos. Și aceasta fiindcă rezultatele erau raportate pcr-ului. Așa că s-a trecut la un stil de joc fără prea multe riscuri, unul bazat pe înaintare, pe loviturile cu piciorul, pe o apărare de fier. Ceea ce l-a făcut pe Dumitru Manoileanu să scrie în „Rugby de la A la Z” că „victoriile pe care România le-a obținut în fața Franței nu ne-au folosit la nimic”...

În 1936, după ce Stadiul Român a efectuat un turneu în Franța, în ziarul „Dimineața” a apărut o analiză a evoluțiilor echipei bucureștene. „Aproape toate echipele franceze nu deschid pe treisferturi decât atunci când au trecut pe partea terenului advers. În acest mod se feresc de intercepții. Când au balonul la o grămadă în terenul lor atunci bat regulat în tușă sau pleacă în dribling. Pe francezi i-a entuziasmat felul nostru de joc, căci noi deschidem din orice poziție și oriunde ne aflăm pe teren. (...) În momentul în care vom completa lacunele existente în jocul de înaintare vom putea ține piept cu succes oricărei echipe de la categoria Excellence din Franța”, a scris publicația... 

Tocmai pentru a ameliora jocul echipelor de rugby din România, în anii următori au fost aduși antrenori francezi. Mai întâi Gonnetant, cel care evoluase pentru Sportul Studențesc. Apoi a venit Marcel Ruffy, care arbitrase câteva meciuri ale naționalei noastre și care se bucura de aprecierea conducătorilor sportului cu balonul oval de la noi.

Izbucnirea Celui De-Al Doilea Război Mondial n-a estompat dorința nebună a rugbyștilor români de a ataca din orice... zonă a terenului. Astfel că atunci când a efectuat cele două turnee în Anglia și Țara Galilor selecționata Bucureștilor a impresionat și prin jocul treisferturilor. 

În septembrie 1955, cei mai buni rugbyști ai României au participat la primul turneu în Marea Britanie. Era prima trecere dincolo de „Cortina de Fier” a unor sportivi români. Întâmpinați la Londra de oficiali ai Rugby-Football Union (Federația Engleză de Rugby), ei au plecat apoi cu trenul în Țara Galilor. 

Trebuie spus că în 1954, Bucureștiul a fost vizitat de echipa galeză de rugby Swansea, care tocmai împlinise 75 de ani de existență și traversa o perioadă foarte fastă. Pe Stadionul „23 August”, în prezența a 80.000 de spectatori, „Lebedele” aveau să fie învinse de Locomotiva București (numele de atunci al Griviței - de fapt, a fost selecționata București), cu 23-12 (14-10), dându-i ocazia să scrie ziaristului francez Robert Barran, în „Miroir Sprint“: „Românii au fost de-a dreptul formidabili. Ghiuzelea, Paloșanu și Titi Ionescu ar putea fi titulari în orice echipă franceză de primă divizie“. Primul marcase trei încercări, ceea ce i-a adus din partea britanicilor porecla de „Necruțătorul”.

Galezii s-au impus, 15-5, în al doilea meci al turneului lor la București, în fața Constructorului, însă trecerea lor prin România nu avea să rămână fără urmări. Așa s-a ajuns la meciul revanșă din 1955, care s-a încheiat cu o nouă victorie clară a echipei noastre, 19-3 (6-3).

Britanicii au fost extaziați de jocul nostru. „Înaintașul Morariu a făcut o cursă cu atâta ușurință încât dacă i-ai fi pus flacăra unei lumânări în fața buzelor nu ai fi văzut nicio pâlpâitură”, scria un ziarist din Insulă. Iar președinte clubului Swansea, Lewis Jones, declara: „Am fost impresionați de viteza de execuție a românilor!”.

În continuarea turneului, Bucureștiul a pierdut la Cardiff (3-6), cu formația locală, însă a fost elogiat de presă – „Pe «Arms Park», românii au cucerit inimile spectatorilor. Fluierul final i-a găsit în atac“ („Daily Miror“) -, iar apoi, pe la fel de celebrul stadion „Twickenham“ din Londra, au terminat la egalitate, 9-9, cu Harlequins - în ultimul minut al acestei partide, Penciu, supranumit de britanici de atunci „Alexandru cel Mare“, a trimis balonul în stâlpul buturilor, dintr-o penalitate. 

Formația londoneză avea să le întoarcă vizita bucureștenilor în anul următor. Deja se putea vorbi despre stabilirea unor relații trainice între cele două părți, relații firești pentru rugby. Atunci „Arlechinii“ au învins (10-0) selecționata secundă a Bucureștiului, dar au pierdut (10-14) în fața primei garnituri a Capitalei. 

În septembrie 1956, a fost rândul românilor să se deplaseze în Anglia, unde au făcut trei meciuri memorabile, contra unor formații care au rămas până astăzi în elită: 6-6 cu Leicester Tigers, 10-6 cu Gloucester și 6-6 cu Bristol. „Mai devreme sau mai târziu, vom fi nevoiți să acceptăm meciuri internaționale între naționala noastră (n.r. - a Angliei) și cea a României”, avea să scrie Gerard Walter în „News Chronicle”. 

Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, decât mult mai târziu. Și din vina noastră. În 1958, din motive necunoscute - se spune că din cauza lui Stan Luric, care a decis să rămână la Londra -, Federația de la București a decis să anuleze al treilea turneu în Marea Britanie. „Englezii tipăriseră afișe cu meciurile, își făcuseră un program, iar decizia noastră i-a deranjat profund”, mi-a mărturisit în urmă cu ani Viorel Morariu, participant la acele turnee ca jucător.

Contactele rugby-ului românesc cu cel britanic au fost „înghețate” și acestea aveau să fie reluate spre sfârșitul anilor ’70.

În anii 60, România a câștigat în fața Franței (11-5 în 1960 și 3-0 în 1962), remizând în două partide în Hexagon (5-5, la Bayonne, și 6-6, la Toulouse). Iar naționala noastră a avut o serie de 25 de meciuri la rând fără înfrângere! Un adevărat record mondial în rugby. 

În 1966, la Toulouse, selecționata București a câștigat la o diferență clară (22-6) un meci cu selecționata Midi-Pyrenees, cea din regiunea care este socotită a avea rugby-ul cel mai competitiv din Franța. De fapt, acea selecționată se confunda atunci în mare măsură cu prima echipă a „Cocoșilor”.

După acele partide, în mod inexplicabil, echipa de rugby a României a renunțat la jocul său deschis și a trecut la unul cu accent pus pe pachetul de înaintare, pe loviturile cu piciorul și pe o apărare de fier. Astfel s-au mai obținut victorii cu Franța, Țara Galilor și Scoția, s-a jucat acel meci cu Noua Zeelandă la București, în 1981, însă n-a existat și un progres real în joc.

Într-o discuție pe care am purtat-o cu Viorel Morariu, acum ceva ani, fostul președinte al FRR și antrenor al naționalei mi-a mărturisit: „În perioada comunistă trebuia să raportezi tot timpul victorii... Și la rugby a fost la fel. Când se pierdea un meci se țineau ședințe, să cautau vinovați. Din acest motiv, naționala a renunțat la jocul deschis și a trecut la unul mai sigur, în care balonul se pierdea mai greu, cel pe înaintare. Teama de a nu ajunge să raportezi înfrângeri i-a făcut pe oamenii rugby-ului nostru să procedeze așa”.

În același timp, aș spune că în rugby-ul nostru a apărut și goana după rezultate cu orice preț la nivelul echipelor de club. Și la seniori, și la juniori. În loc ca prin rugby să se formeze jucători de valoare, buni cunoscători ai jocului, s-a pus accent pe un joc de echipă (pe înaintare, moluri) care să faciliteze obținerea unor victorii.

Deloc întâmplător, în lucrarea „Rugby de la A la Z. Mică Enciclopedie”, care a apărut în 1981, antrenorul Dumitru Manoileanu a scris următoarele rânduri despre seria de succese a României în anii 60: „În timp ce în fruntea ierarhiei se situau, invariabil, Steaua, Grivița Roșie și Dinamo, iar echipa națională a României rămânea neînvinsă în patru confruntări consecutive cu cea a Franței, echipele de club din țară pierdeau jucători valoroși, pierdeau meciuri după meciuri, jucau din ce în ce mai slab și rămâneau cu tot mai puțin spectatori... Aceasta a fost contradicția poate cea mai caracteristică ce a subminat în anii aceia rugby-ul românesc. Și tot de aceea, pentru observatorii atenți și competenți din țară și străinătate, România a fost considerată, în acea perioadă, țara cu o echipă națională extrem de puternică, dar cu un rugby slab...” 

Și după ce sublinia că interesul pentru rugby a scăzut, Manoileanu scria că acela a fost prețul greu al marilor victorii cu Franța: „neștiind sau neputând să profităm de creditul extraordinar de care se bucura rugby-ul în lumea sportivă românească, n-am pus bazele sănătoase și trainice ale adevăratei consacrări a acestuia”.

Același autor a notat în respectiva lucrare: „Meciul de la Clermont-Ferrand (6-9 cu Franța, în 1977) a scos încă o dată în evidență criza de jucători de treisferturi prin care trecea rugby-ul românesc. Însăși menținerea lui Gheorghe Nica în centrul liniei de atac (n.a. - linia de treisferturi a fost socotită linia de atac multă vreme) atesta lipsa de valori la acest nivel. Din păcate, o dată cu organizarea puternicului campionat de juniori, atenția antrenorilor s-a îndreptat spre câștigarea acestuia și mai puțin spre furnizarea de jucători tehnici. Preocuparea pentru jocul fizic și axarea selecției pe gabarit au făcut ca jucătorii de treisferturi juniori să nu fie foarte interesați de însușirea elementelor tehnice, ei depășindu-și adversarii direcți numai datorită calităților fizice native. De aceea, deveniți mai târziu seniori, acești jucători cu o tehnică rudimentară, întâlnind de data aceasta adversari de același gabarit ca și ei, își pierd încrederea în posibilitățile proprii și recurg la un joc primitiv cu piciorul”.

Iată, așadar, rânduri apărute într-o carte care a văzut lumina tiparului în 1981, acum patru decenii... Vi se par cumva actuale?

PS - După fiecare meci al României la Cupa Mondială din acest an apare invariabil declarația următoare: „Vom încerca să tragem învățăminte”... Oare așa se va întâmpla?  

Articole similare

NAȚIONALĂ / MECI DE PREGĂTIRE: Franța și România vor disputa un meci școală la Marcoussis, în 22 iunie
24 Mai 2024

NAȚIONALĂ / MECI DE PREGĂTIRE: Franța și România vor disputa un meci școală la Marcoussis, în 22 iunie

Federația Franceză de Rugby (FFR) a confirmat pentru site-ul cotidianului francez „L'Equipe” că un meci între Franța și România se va disputa luna...
CHALLENGE CUP / FINALĂ / GLO - SHA: Campioni mondiali la rugby pe terenul echipei de fotbal Tottenham Hotspur
24 Mai 2024

CHALLENGE CUP / FINALĂ / GLO - SHA: Campioni mondiali la rugby pe terenul echipei de fotbal Tottenham Hotspur

Spre deosebire de România, Anglia este o țară unde echipele de rugby au acces pe stadioanele de fotbal. Iar în acest weekend, arena formației Tottenham Hotspur va găzdui finalele...
ROMÂNIA / TURNEU DE VARĂ: Înaintea testelor cu SUA și Canada, Stejarii se vor antrena alături de Cocoși
24 Mai 2024

ROMÂNIA / TURNEU DE VARĂ: Înaintea testelor cu SUA și Canada, Stejarii se vor antrena alături de Cocoși

Federația Română de Rugby (FRR) a confirmat, astăzi (vineri, 24 mai), că naționala de seniori va participa la un antrenament comun cu aceea similară a Franței. Acesta se va desfășura...
CUPA CAMPIONILOR / FINALĂ: Leinster și Toulouse joacă pentru coroana europeană la Londra
24 Mai 2024

CUPA CAMPIONILOR / FINALĂ: Leinster și Toulouse joacă pentru coroana europeană la Londra

Finală de vis în ediția 2023/2024 a Cupei Campionilor la rugby. Multiple câștigătoare ale competiției, Leinster (4 trofee) și Stade Toulousain (5 trofee) se înfruntă pe...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va câștiga titlul de campioană a Romaniei in 2024?

CS Dinamo Bucuresti
CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CSA Steaua Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
CS Rapid Bucuresti