Corespondenta din Noua Zeelanda: Ce vom face in continuare?

    
     O analiza la rece, dupa partida pierduta de stejari in fata pumelor si de georgieni in fata Angliei, ne arunca acolo unde, din pacate, ne este locul in acest moment. Si anume in categoria echipelor care “vor dar nu pot”. O echipa a Argentinei fara mari calitati, care fie vorba intre noi va fi ciuca batailor in viitoarea competitie Four Nations, ne-a invins fara sa apese pe acceleratie. Interesante sunt insa comentariile pe care le-am auzit in timpul meciului.
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE ROMANIA LA CUPA MONDIALA, CLICK AICI
    
     Un haos indepartat
    
     Dinspre Romania, aceasta Cupa Mondiala pare un haos indepartat. Primesc emailuri de la iubitori ai rugby-ului din tara, care ma intreaba cand au loc meciurile si unde pot fi vazute in tara. Corespondentele de la Cupa Mondiala sunt subtirele, rugbyul nu este la moda, mai important este un meci Gaz Metan – Pandurii!!! Incredibil cum a treia competitie mondiala ca importanta, este tratata in acest fel de competenta mass-medie din tara. Si asta n-ar fi nimic, daca nu ne-ar afecta foarte mult si patriotismul fara acoperire. Pe care l-am manifestat si eu zgomotos, dupa meciul foarte bun impotriva Scotiei. Recunosc ca mi-as dori sa jucam in Six Nations, insa am avea exact sansele pe care le va avea Argentina in Tri Nations. Senzatia la meciul impotriva Argentinei a fost aceea de neputinta, o senzatie oribila, de care sunt dezobisnuit avand drept a doua echipa pe All Blacks. Dar sa revin la subiect.
    
     Romania a jucat cu inima, dar atata poate…
    
     Comentatorii de la Sky Tv au fost extreme de blanzi la adresa echipei noastre. S-a spus ca atata putem, ca ar trebui sa jucam mai multe partide la acest nivel (da, dar unde?), ca ar trebui sa fim ajutati pentru ca jucam cu inima. Si cand a venit vorba despre inima, am fost laudati, mai ales pentru apararea eroica a rezultatului, de la inceputul celei de-a doua reprize. S-a spus ca avem jucatori foarte buni, dar care s-au antrenat prea putin impreuna, ceea ce este adevarat. De asemenea, ne-a fost laudat stilul de rugby muncitoresc, bazat pe forta pachetului de inaintare, desi dupa acest meci gramada noastra a iesit destul de sifonata. Toate aceste lucruri sunt adevarate, concluziile comentatorilor excelente, dar noi ce vom intreprinde in continuare?
    
     Ne vom margini sa venim la cupele mondiale viitoare, sa pierdem toate meciurile, asta in timp ce acasa jucatorii de rugby se imputineaza si nimeni nu mai joaca acest sport superb? Vom afisa mereu aceeasi neputinta, pana cand rugby-ul se vas tinge incet-incet? Ma gandeam la All Blacks si la cat de suparat am fost cand a fost anuntata echipa. Nici una dintre aripile mele favorite nu se regaseau in lotul de 30. Nici Joe Rococoko si nici varul sau Sitiveni Sivivatu. Mi-am spus ca Henry a innebunit, ca nu mai stie ce face, mai ales dupa forma afisata de Sivivatu in ultimele meciuri din Tri Nations. Uite insa ca ei au fost inlocuiti de Sonny Bill Williams (un jucator exceptional), de Richard Kahui (care a inscris déjà patru sau cinci incercari in doua meciuri) si de Israel Dagg (care va exploda in partidele urmatoare). Si stiti care este castigul cel mai mare? Varsta acestor baieti si faptul ca ei reprezinta All Black-ul de maine.
    
     Ar fi atat de multe de spus, dar suntem abia la jumatatea turneului. Imi doresc sa jucam bine cu Anglia (macar la fel de bine cum au facut-o georgienii), si sa ii batem pe Gorgodzilla si ai lui, in derbyul codaselor. Apoi vom pleca acasa, mai bogati cu o participare, cu ceva respect, de care lumea va uita repede, pregatiti sa inotam inca 4 ani in mediocritate, fara sa facem nimic real. Desi trist si ingandurat, imi permit totusi luxul de a fi roman inainte de toate si de a-mi incuraja echipa de suflet pentru partidele care au mai ramas. Hai baietii, hai Romania!
    
     Cristi Dumitrache
    
     PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA
     ROMANIAN PAGES IN NEW ZEALAND