CM U20: Georgia și Spania se mențin în elita mondială, Anglia a câștigat titlul, Scoția a promovat, iar România a absentat
De Marian Burlacu, 21 Iul. 2024
Săptămâna trecută s-a încheiat Campionatul Mondial de rugby rezervat echipelor de tineret (sub 20 de ani). În prima divizie (Championship), Anglia a împiedicat Franța să cucerească pentru a 4-a oară la rând trofeul, impunându-se în finală cu 21-13. Clasate pe pozițiile 9 și 11, Georgia și Spania au evitat retrogradarea. Divizia a doua (Trophy) a fost câștigată de Scoția, care s-a impus în toate partidele la diferențe confortabile. Echipa U20 a României n-a participat, aceasta clasându-se abia pe locul 5 la Campionatul European din toamna trecută. La întrecerea găzduită de Edinburgh a fost prezentă, în schimb, echipa Țărilor de Jos, care a ocupat locul 5. (Foto: World Rugby)
Învinsă la limită (26-27), în faza grupelor, de Noua Zeelandă, echipa Franței s-a revanșat în semifinale, când a reușit un meci de vis si o victorie concludentă (55-33) în fața aceluiași adversar. Anglia, în schimb, a avut un parcurs perfect, impunându-se în toate partidele. În finală, britanicii s-au dovedit ultrarealiști. Superiori pe înaintare, aceștia au reușit două încercări (J. Bailey, min. 36, și A. Green, min. 53) față de una a rivalilor (M. Ferte, min. 80). Iar la acest capitol s-a făcut diferența.
Franța a ratat astfel ocazia de a câștiga competiția pentru a patra oară la rând.
Championship (prima divizie valorică)
2008 (Țara Galilor): 1. Noua Zeelandă, 2. Anglia, 3. Africa de Sud, 4. Țara Galilor
2009 (Japonia): 1. Noua Zeelandă, 2. Anglia, 3. Africa de Sud, 4. Australia
2010 (Argentina): 1. Noua Zeelandă, 2. Australia, 3. Africa de Sud, 4. Anglia
2011 (Italia): 1. Noua Zeelandă, 2. Anglia, 3. Australia, 4. Franța
2012 (Africa de Sud): 1. Africa de Sud, 2. Noua Zeelandă, 3. Țara Galilor, 4. Argentina
2013 (Franța): 1. Anglia, 2. Țara Galilor, 3. Africa de Sud, 4. Noua Zeelandă
2014 (Noua Zeelandă): 1. Anglia, 2. Africa de Sud, 3. Noua Zeelandă, 4. Irlanda
2015 (Italia): 1. Noua Zeelandă, 2. Anglia, 3. Africa de Sud, 4. Franța
2016 (Anglia): 1. Anglia, 2. Irlanda, 3. Argentina, 4. Africa de Sud
2017 (Georgia): 1. Noua Zeelandă, 2. Anglia, 3. Africa de Sud, 4. Franța
2018 (Franța): 1. Franța, 2. Anglia, 3. Africa de Sud, 4. Noua Zeelandă
2019 (Argentina): 1. Franța, 2. Australia, 3. Africa de Sud, 4. Argentina
2020 (Italia): anulată din cauza pandemiei de Covid-19
2021: anulată din cauza pandemiei de Covid-19
2022: anulată din cauza pandemiei de Covid-19
2023 (Africa de Sud): 1. Franța, 2. Irlanda, 3. Africa de Sud, 4. Anglia
2024 (Africa de Sud): 1. Anglia, 2. Franța, 3. Noua Zeelandă, 4. Irlanda
România a participat la patru ediții din Trophy. Cu mențiunea că în 2009, atunci când s-a clasat pe locul 1, în Kenya, naționala noastră n-a promovat în Championship, așa cum ar fi fost normal. Clasată pe locul 5, la Campionatul European de la Praga, toamna trecută, România nu s-a calificat la ediția din acest an a CM U20 Trophy. Acolo a ajuns echipa Țărilor de Jos, care a ocupat locul 1 la CE.
Trophy (a doua divizie valorică)
2008 (Chile): 1. Uruguay, 2. Chile, 3. Georgia, 4. România
2009 (Kenya): 1. România, 2. SUA, 3. Chile, 4. Kenya
2010 (Rusia): 1. Italia, 2. Japonia, 3. Rusia, 4. România
2011 (Georgia): 1. Samoa, 2. Japonia, 3. Georgia, 4. Uruguay
2012 (SUA): 1. SUA, 2. Japonia, 3. Tonga, 4. Georgia
2013 (Chile): 1. Italia, 2. Canada, 3. Chile, 4. Japonia
2014 (Hong Kong): 1. Japonia, 2. Tonga, 3. SUA, 4. Uruguay
2015 (Portugalia): 1. Georgia, 2. Canada, 3. Uruguay, 4. Tonga
2016 (Zimbabwe): 1. Samoa, 2. Spania, 3. Fiji, 4. Namibia
2017 (Uruguay): 1. Japonia, 2. Portugalia, 3. Uruguay, 4. Namibia
2018 (România): 1. Fiji, 2. Samoa, 3. Portugalia, 4. Namibia
2019 (Brazilia): 1. Japonia. 2. Portugalia, 3. Tonga, 4. Uruguay
2020 (Spania): anulată din cauza pandemiei de Covid-19
2021: anulată din cauza pandemiei de Covid-19
2022: anulată din cauza pandemiei de Covid-19
2023 (Kenya): 1. Spania, 2. Uruguay, 3. Scoția, 4. Samoa
2024 (Scoția): 1. Scoția, 2. SUA, 3. Japonia, 4. Uruguay

Campionatul Mondial U20 2024
Championship (prima divizie valorică)
Grupa A
Sâmbătă, 29 iunie 2024
Franța - Spania 49-12
(Cape Town - DHL Stadium)
Țara Galilor - Noua Zeelandă 34-41
(Cape Town - Athlone Stadium)
Joi, 4 iulie 2024
Țara Galilor - Spania 31-10
(Cape Town - Athlone Stadium)
Franța - Noua Zeelandă 26-27
(Stellenbosch - Stadion „Danie Craven”)
Marți, 9 iulie 2024
Franța - Țara Galilor 29-11
(Cape Town - Athlone Stadium)
Noua Zeelandă - Spania 45-13
(Stellenbosch - Stadion „Danie Craven”)
Clasament
1. Noua Zeelandă 15 puncte
2. Franța 11 puncte
3. Țara Galilor 7 puncte
4. Spania 0 puncte
Grupa B
Sâmbătă, 29 iunie 2024
Irlanda - Italia 55-15
(Cape Town - DHL Stadium)
Australia - Georgia 35-11
(Cape Town - Athlone Stadium)
Joi, 4 iulie 2024
Irlanda - Georgia 22-16
(Stellenbosch - Stadion „Danie Craven”)
Australia - Italia 12-17
(Cape Town - Athlone Stadium)
Marți, 9 iulie 2024
Irlanda - Australia ANULAT
(Cape Town - Athlone Stadium)
Georgia - Italia 28-17
(Stellenbosch - Stadion „Danie Craven”)
Clasament
1. Irlanda 11 puncte
2. Australia 8 puncte
3. Georgia 6 puncte
4. Italia 4 puncte
Grupa C
Sâmbătă, 29 iunie 2024
Anglia - Argentina 40-21
(Cape Town - Athlone Stadium)
Africa de Sud - Fiji 57-7
(Cape Town - DHL Stadium)
Joi, 4 iulie 2024
Anglia - Fiji 48-11
(Cape Town - Athlone Stadium)
Africa de Sud - Argentina 12-31
(Stellenbosch - Stadion „Danie Craven”)
Marți, 9 iulie 2024
Argentina - Fiji 52-12
(Stellenbosch - Stadion „Danie Craven”)
Africa de Sud - Anglia 12-17
(Cape Town - Athlone Stadium)
Clasament
1. Anglia 14 puncte
2. Argentina 10 puncte
3. Africa de Sud 6 puncte
4. Fiji 0 puncte
Faza eliminatorie
Locurile 1-4
Semifinale
Duminică, 14 iulie 2024
Anglia - Irlanda 31-20
Noua Zeelandă - Franța 31-55
Locurile 5-8
Semifinale
Duminică, 14 iulie 2024
Argentina - Africa de Sud 34-24
Australia - Țara Galilor 36-29
Locurile 9-12
Semifinale
Duminică, 14 iulie 2024
Italia - Spania 28-15
Georgia - Fiji 40-36
Meciuri de clasament
Vineri, 19 iulie 2024
Meci locurile 11-12
Spania - Fiji 24-19
Meci locurile 9-10
Georgia - Italia 24-13
Meci locurile 7-8
Africa de Sud - Țara Galilor 47-31
Meci locurile 5-6
Argentina - Australia 14-6
Meci locurile 3-4
Noua Zeelandă - Irlanda 38-24
Finală (meci locurile 1-2)
Franța - Anglia 13-21
Trophy (a doua divizie valorică)
Faza grupelor
Grupa A
Etapa 1
Marți, 2 iulie 2024
Japonia - Hong Kong China 105-20
Scoția - Samoa 123-15
Etapa a 2-a
Duminică, 7 iulie 2024
Scoția - Hong Kong China 101-0
Japonia - Samoa 81-7
Etapa a 3-a
Vineri, 12 iulie 2024
Samoa - Hong Kong China 39-19
Scoția - Japonia 46-10
Clasament
1. Scoția 15 puncte
2. Japonia 10 puncte
3. Samoa 5 puncte
4. Hong Kong China 0 puncte
Grupa B
Etapa 1
Marți, 2 iulie 2024
Uruguay - Kenya 25-7
Țările de Jos - SUA 33-44
Etapa a 2-a
Duminică, 7 iulie 2024
Uruguay - SUA 15-32
Țările de Jos - Kenya 51-3
Etapa a 3-a
Vineri, 12 iulie 2024
Kenya - SUA 17-30
Uruguay - Țările de Jos 32-16
Clasament
1. SUA 14 puncte
2. Uruguay 10 puncte
3. Țările de Jos 6 puncte
4. Kenya 0 puncte
Meciuri de clasament
Locurile 7-8
Hong Kong China - Kenya 34-14
Locurile 5-6
Samoa - Țările de Jos 29-46
Locurile 3-4
Japonia - Uruguay 75-22
Locurile 1-2
Scoția - SUA 48-10
Articole similare
23 Ian. 2025
ROMÂNIA / REMEMBER: TVR Sport va difuza înregistrarea meciului România - Franța din 1976, cel în care s-a revenit de la 0-12
TVR Sport va face o surpriză plăcută iubitorilor rugbyului din țara noastră. Mâine (vineri, 24 ianuarie), la ora 18.00, va fi difuzată înregistrarea unui meci memorabil. Mai precis,...
23 Ian. 2025
ROMÂNIA / CINEMA: Filmul despre George Baltă poate să fie văzut pe platforma Max
Lansat în toamna anului 2023, filmul inspirational care i-a fost dedicat rugbystului George Baltă poate să fie văzut pe platforma Max. În regia lui Tedy Necula, „Mai...
22 Ian. 2025
FRANȚA / PRO D2 / ETAPA A 17-A: FRANȚA / PRO D2: Meciul echipelor lui Romeo Gontineac și Gheorghe Gajion a fost amânat!
În timp ce în România avem parte de o vreme primăvăratică, în alte părții ale Europei iarna își face de cap. În Franța, de pildă, meciul dintre Aurillac,...
22 Ian. 2025
REC 2025 / ROMÂNIA: David Gerard a anunțat lotul pentru meciul cu Germania, 9 din cei 36 de Stejari vin din Franța
Pauza de iarnă se apropie de sfârșit pentru echipa de rugby seniori a României. Pentru Stejari anul competițional 2025 va debuta sâmbătă, 31 ianuarie, la ora 18.00, când...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.