CLASAMENTUL WORLD RUGBY: Aflată pe locul 20, România ar putea urca în ierarhia mondială dacă se impune în meciurile test din această lună
De Marian Burlacu, 08 Nov. 2024

Naționala de rugby va susține trei meciuri test luna aceasta, iar aceste partide sunt importante fiindcă îi oferă posibilitatea de a pregăti participarea la Rugby Europe Championship 2025, competiție care contează și ca preliminarii ale Cupei Mondiale Australia 2027. Pe de altă parte, confruntările au și o miză, ele influențând clasamentul World Rugby. Aflată pe locul 20 în acest moment, România va înfrunta, în ordine, Tonga (9 noiembrie) - locul 16, Canada (16 noiembrie) - locul 22 și Uruguay (23 noiembrie) - locul 17. Așadar, Stejarii ar putea urca în clasament dacă se vor impune în aceste teste. Ei pornesc favoriți în fața Canadei, însă nu trebuie uitat că au pierdută meciul test cu această formație, în vară. (Foto: Marian Burlacu)
Echipa de rugby a României a ocupat cel mai bun loc în World Rugby Rankings în urmă cu 20 de ani. Astfel, în 2003 și 2006 a fost pe poziția a 13-a. Locul 20 este cel mai slab pe care s-a situat, acesta fiind ocupat în 2019, 2022, 2023 și 2024. Adică după ce n-a putut participa la Cupa Mondială din Japonia... Pe de altă parte, înainte de apariția clasamentului mondial România a fost chiar în Top 10. Această performanță a fost reușită în anii 60, 70 și 80, perioadă în care au fost reușite victorii istorice cu Franța, Scoția și Țara Galilor. În acel răstimp, România câștiga frecvent cu Italia, de pildă, o echipă care acum se numără printre cele majore.
Clasamentul World Rugby, la masculin, a fost actualizat ultima oară în 4 noiembrie 2024 și arată astfel:
1. (1) Irlanda 92,12 puncte
2. (2) Africa de Sud 91,77 puncte
3. (3) Noua Zeelandă 89,67 puncte
4. (4) Franța 86,96 puncte
5. (5) Anglia 84,43 puncte
6. (6) Argentina 84,30 puncte
7. (7) Scoția 83,39 puncte
8. (8) Italia 79,98 puncte
9. (10) Australia 79,32 puncte
10. (9) Fiji 79,07 puncte
11. (11) Țara Galilor 76,04 puncte
12. (12) Georgia 74,10 puncte
13. (13) Samoa 72,68 puncte
14. (14) Japonia 72,31 puncte
15. (15) Portugalia 70,61 puncte
16. (16) Tonga 68,12 puncte
17. (17) Uruguay 67,39 puncte
18. (18) Spania 66,29 puncte
19. (19) SUA 65,70 puncte
20. (20) România 62,62 puncte
21. (21) Chile 61,60 puncte
22. (22) Canada 60,81 puncte
23. (23) Hong Kong China 60,40 puncte
24. (24) Rusia 58,06 puncte
25. (25) Namibia 57,87 puncte
26. (27) Țările de Jos 57,29 puncte
27. (30) Belgia 55,51 puncte
28. (26) Elveția 56,04 puncte
29. (28) Zimbabwe 56,03 puncte
30. (29) Brazilia 55,62 puncte
Meciuri test la rugby - toamna 2024
Echipa de rugby a României a ocupat cel mai bun loc în World Rugby Rankings în urmă cu 20 de ani. Astfel, în 2003 și 2006 a fost pe poziția a 13-a. Locul 20 este cel mai slab pe care s-a situat, acesta fiind ocupat în 2019, 2022, 2023 și 2024. Adică după ce n-a putut participa la Cupa Mondială din Japonia... Pe de altă parte, înainte de apariția clasamentului mondial România a fost chiar în Top 10. Această performanță a fost reușită în anii 60, 70 și 80, perioadă în care au fost reușite victorii istorice cu Franța, Scoția și Țara Galilor. În acel răstimp, România câștiga frecvent cu Italia, de pildă, o echipă care acum se numără printre cele majore.
Clasamentul World Rugby, la masculin, a fost actualizat ultima oară în 4 noiembrie 2024 și arată astfel:
1. (1) Irlanda 92,12 puncte
2. (2) Africa de Sud 91,77 puncte
3. (3) Noua Zeelandă 89,67 puncte
4. (4) Franța 86,96 puncte
5. (5) Anglia 84,43 puncte
6. (6) Argentina 84,30 puncte
7. (7) Scoția 83,39 puncte
8. (8) Italia 79,98 puncte
9. (10) Australia 79,32 puncte
10. (9) Fiji 79,07 puncte
11. (11) Țara Galilor 76,04 puncte
12. (12) Georgia 74,10 puncte
13. (13) Samoa 72,68 puncte
14. (14) Japonia 72,31 puncte
15. (15) Portugalia 70,61 puncte
16. (16) Tonga 68,12 puncte
17. (17) Uruguay 67,39 puncte
18. (18) Spania 66,29 puncte
19. (19) SUA 65,70 puncte
20. (20) România 62,62 puncte
21. (21) Chile 61,60 puncte
22. (22) Canada 60,81 puncte
23. (23) Hong Kong China 60,40 puncte
24. (24) Rusia 58,06 puncte
25. (25) Namibia 57,87 puncte
26. (27) Țările de Jos 57,29 puncte
27. (30) Belgia 55,51 puncte
28. (26) Elveția 56,04 puncte
29. (28) Zimbabwe 56,03 puncte
30. (29) Brazilia 55,62 puncte
Meciuri test la rugby - toamna 2024
Sâmbătă, 26 octombrie 2024
Japonia - Noua Zeelandă 19-64
(Nissan Stadium - Yokohama)
Sâmbătă, 2 noiembrie 2024
Anglia - Noua Zeelandă 22-24
(Londra - Twickenham, Allianz Stadium)
Arbitru: Angus Gardner (Australia)
Munster - All Blacks XV 24-38
(Thomond Park - Limerick)
Arbitru: Takehito Namekawa (Japonia)
Scoția - Fiji 57-17
(Murrayfield Stadium - Edinburgh)
Arbitru: Craig Ewans (Țara Galilor)
Belgia - Elveția 48-7
(Stade „Charles Tondreau” - Mons)
Marți, 5 noiembrie 2024
Emiratele Arabe Unite - Zimbabwe 22-62
(The Sevens Stadium - Dubai)
Miercuri, 6 noiembrie 2024
UK Armed Forces XV - Germania 26-43
(Kingsholm Stadium - Gloucester)
Vineri, 8 noiembrie 2024
Ora 19.45 (21.45): Bristol Bears - Australia A
(Ashton Gate - Bristol)
Arbitru: Craig Evans (Țara Galilor)
Ora 20.10 (22.10): Irlanda - Noua Zeelandă
(Aviva Stadium - Dublin)
Sâmbătă, 9 noiembrie 2024
Ora 16.00 (10.00): Hong Kong - Brazilia
(Kai Tak Youth Sportsground - Kowloon)
Arbitru: Reuben Keane (Australia)
Ora 13.00: Canada - Chile
(Stadionul „Arcul de Triumf” - București)
Arbitru: Angus Mabey (Noua Zeelandă)
Ora 12.45 (13.45): Spania - Uruguay
(Estadio Nacional Complutense - Madrid)
Arbitru: Eoghan Cross (Ireland)
Ora 15.10 (17.10): Anglia - Australia
(Allianz Stadium - Londra)
Arbitru: Ben O'Keeffe (Noua Zeelandă)
Ora 18.00: România - Tonga
(Stadionul „Arcul de Triumf” - București)
Arbitru: Gianluca Gnecchi (Italia)
Ora 16.00 (18.00): Portugalia - SUA
(Estádio Cidade de Coimbra - Coimbra)
Arbitru: Sam Grove-White (Scoția)
Ora 18.40 (19.40): Italia - Argentina
(Stadio Friuli - Udine)
Arbitru: Matthew Carley (Anglia)
Ora 21.10 (22.10): Franța - Japonia
(Stade de France - Saint-Denis)
Arbitru: Damian Schneider (Argentina)
Oră nestabilită: Kenya - Uganda
(Nairobi)
Duminică, 10 noiembrie 2024
Ora 14.00 (15.00): Georgia - All Blacks XV
(GGL Stadium - Montpellier)
Arbitru: Jordan Way (Australia)
Ora 13.40 (15.40): Țara Galilor - Fiji
(Principality Stadium - Cardiff)
Arbitru: Luc Ramos (France)
Ora 16.10 (18.10): Scoția - Africa de Sud
(Murrayfield Stadium - Edinburgh)
Arbitru: Christophe Ridley (Anglia)
Vineri, 15 noiembrie 2024
Ora 21.10 (23.10): Irlanda - Argentina
(Aviva Stadium - Dublin)
Arbitru: Paul Williams (Noua Zeelandă)
Sâmbătă, 16 noiembrie 2024
Ora 17.00 (10.00): Coreea de Sud - Zimbabwe
(Incheon Namdong Asiad Rugby Field - Incheon)
Ora 16.00 (10.00): Hong Kong - Brazilia
(Kai Tak Youth Sportsground - Kowloon)
Arbitru: Katsuki Furuse (Japonia)
Ora 15.30 (13.30): Emiratele Arabe Unite - Germania
(The Sevens Stadium - Dubai)
Ora 14.00 (15.00): Țările de Jos - Chile
(NRCA Stadium - Amsterdam)
Arbitru: Jeremy Rozier (Franța)
Ora 14.30 (15.30): Japonia - Uruguay
(Chambéry Savoie Stadium - Chambéry / Franța)
Arbitru: Christophe Ridley (Anglia)
Ora 15.00 (16.00): Spania - Fiji
(Estadio José Zorrilla - Valladolid)
Arbitru: Morné Ferreira (Africa de Sud)
Ora 15.10 (17.10): Scoția - Portugalia
(Murrayfield Stadium - Edinburgh)
Arbitru: Takehito Namekawa (Japonia)
Ora 18.00: România - Canada
(Stadionul „Arcul de Triumf” - București)
Arbitru: Sam Grove-White (Scoția)
Ora 17.30 (18.30): SUA - Tonga
(Chambéry Savoie Stadium - Chambéry / Franța)
Arbitru: Hollie Davidson (Scoția)
Ora 17.40 (19.40): Anglia - Africa de Sud
(Allianz Stadium - Londra)
Arbitru: Andrew Brace (Irlanda)
Ora 21.10 (22.10): Franța - Noua Zeelandă
(Stade de France - Saint-Denis)
Arbitru: Nika Amashukeli (Georgia)
Oră nestabilită: Uganda - Kenya
(Kings Park Arena - Kampala)
Duminică, 17 noiembrie 2024
Ora 14.10 (15.10): Italia - Georgia
(Stadio Luigi Ferraris - Genoa)
Arbitru: Ben O'Keeffe (Noua Zeelandă)
Ora 14.00 (16.00): Anglia A - Australia A
(Twickenham Stoop Stadium - Londra)
Arbitru: Eoghan Cross (Irlanda)
Ora 16.10 (18.10): Țara Galilor - Australia
(Principality Stadium - Cardiff)
Arbitru: James Doleman (Noua Zeelandă)
Vineri, 22 noiembrie 2024
Ora 21.10 (22.10): Franța - Argentina
(Stade de France - Saint-Denis)
Arbitru: Luke Pearce (Anglia)
Sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Ora 12.45 (13.45): Spania - SUA
(Estadio Nacional Complutense - Madrid)
Arbitru: Saba Abulashvili (Georgia)
Ora 15.10 (17.10): Irlanda - Fiji
(Aviva Stadium - Dublin)
Arbitru: Hollie Davidson (Scoția)
Ora 18.00: România - Uruguay
(Stadionul „Arcul de Triumf” - București)
Arbitru: Adam Leal (Anglia)
Ora 17.40 (19.40): Țara Galilor - Africa de Sud
(Principality Stadium - Cardiff)
Arbitru: Karl Dickson (Anglia)
Ora 18.00 (20.00): Scoția A - Chile
(Hive Stadium - Edinburgh)
Arbitru: Gianluca Gnecchi (Italia)
Ora 21.10 (22.10): Italia - Noua Zeelandă
(Allianz Stadium - Torino)
Arbitru: Pierre Brousset (Franța)
Duminică, 24 noiembrie 2024
Ora 13.40 (15.40): Scoția - Australia
(Murrayfield Stadium - Edinburgh)
Arbitru: Chris Busby (Irlanda)
Ora 18.00 (16.00): Georgia - Tonga
(Mikheil Meskhi Stadium - Tbilisi)
Arbitru: Luc Ramos (Franța)
Ora 16.10 (18.10): Anglia - Japonia
(Allianz Stadium - Londra)
Arbitru: Craig Evans (Țara Galilor)
Sâmbătă, 30 noiembrie 2024
Ora 15.10 (17.10): Irlanda - Australia
(Aviva Stadium - Dublin)
Arbitru: Andrea Piardi (Italia)
Articole similare

17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...

17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...

16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...

16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







