Ce rezultat ii trebuie diseara Bucurestiului pentru a ramane pe locul 3 in Challenge Cup?
De Redactia Rugby , 12 Ian. 2007

Raspunsul la intrebarea din titlu nu este deloc simplu. Cel mai bun rezultat ar fi victoria, care ne-ar mentine pe 3 fara emotii. Urmeaza egalul, dar si asigurarea a 2 puncte bonus, fara sa mai conteze daca adversarul castiga fara sau cu bonus. Ultima varianta este cea mai dificila: sa pierdem luand bonus iar Bayonne sa castige fara bonus Aveti mai jos mai multe calcule privind meciul de diseara si clasarea Bucurestiului dupa disputarea sa, precum si criteriile de departajare in caz de egalitate la puncte. Urmariti de la 20:30 pe RUBGY.RO, in direct, rezultatul acestui meci.
Meciul din aceasta seara dintre Selectionata Bucurestiului si Bayonne este decisiv pentru locul pe care-l va ocupa echipa noastra in grupa din Challenge Cup. Asta pentru ca jucam cu adversara directa la locul 3, dar si pentru ca in runda urmatoare ambele echipe intalnesc formatiile care se bat la calificare si foarte probabil ca nu vor lua puncte. Desi Bayonne are o sansa in plus, pentru ca joaca acasa…
Intre Bucuresti si Bayonne este in acest moment o distanta de 4 puncte in favoarea echipei noastre. Ce se poate intampla in clasament dupa acest meci cititi mai jos, unde am incercat sa va prezentam toate variantele posibile de rezultat si clasare.
Trebuie sa stiti care sunt criteriile de departajare in caz de egalitate la puncte. Primul criteriu: numarul de puncte in clasament castigate de fiecare echipa in confruntarile directe. Al doilea criteriu: numarul de eseuri inscrise de fiecare echipa in confruntarile directe. Al treilea criteriu: punctaverajul (diferenta intre punctele marcate si inscrise) din meciurile directe.
Tot pentru a va da seama cum s-ar aranja clasamentul in caz de egalitate de puncte intre cele doua echipe, trebuie sa stiti ca Bayonne a strans pana acum in confruntarile directe cu Bucuresti (primul criteriu de departajare) 2 puncte, pe cand Bucurestiul are 5. Numarul de eseuri marcate pana acum de fiecare echipa in meciurile directe (al doilea criteriu de departajare) este egal, 4. Dupa cum veti vedea mai jos, punctaverajul din meciurile directe (al treilea criteriu de departajare) nu va mai conta.
Concluzia variantelor de mai jos: ne trebuie victorie, doua puncte bonus, egal sau ca noi sa luam bonus si Bayonne sa nu castige cu bonus ca sa ramanem pe locul 3 dupa acest meci.
Variante de clasare a Bucurestiului in functie de meciul de astazi
1. Castiga Bucuresti – nu conteaza daca o face cu sau fara bonus. Ocupam locul = 3
2. Bucurestiul ia doua puncte bonus, Bayonne castiga cu bonus (5 puncte). Ocupam locul = 3
3. Bucurestiul ia un punct bonus, Bayonne castiga cu bonus (5 puncte). Ocupam locul = 4 (ar fi egalitate de puncte in clasament si intervine primul criteriu de departajare: Bayonne are mai multe puncte luate in meciurile directe: 2+5 fata de 5+1 cat ar avea Bucuresti)
3. Bucurestiul ia un punct bonus, Bayonne castiga fara bonus (4 puncte). Ocupam locul = 3
4. Bucurestiul nu ia nici un punct bonus, Bayonne castiga fara bonus (4 puncte). Ocupam locul = 4 (ar fi egalitate de puncte in clasament si intervine primul criteriu de departajare: Bayonne are mai multe puncte luate in meciurile directe: 2+4 fata de 5 cat ar avea Bucuresti)
5. Bucurestiul nu ia nici un punct bonus, Bayonne castiga cu bonus (5 puncte). Ocupam locul = 4
5. Egalitate. Ocupam locul = 3
PS: Sa nu uitam ca mai este totusi o etapa, asa ca abia dupa o saptamana vom sti daca aceste locuri raman cele finale.
CHALLENGE CUP – Grupa A
CLASAMENT
1. Bristol 4 4 0 0 124-33 3pbonus 19puncte
2. Dragons 4 3 0 1 162-53 4pb 16p
3. Bucuresti 4 1 0 3 74-159 2pb 6p
4. Bayonne 4 0 0 4 53-168 2pb 2p
Etapa a V-a
12 ianuarie 2007
Bayonne – Bucuresti – ora 20:30, ora Romaniei
Dragons – Bristol
Etapa a VI-a
19 ianuarie 2006
Bristol – Bucuresti – ora 21:30, ora Romaniei
Bayonne – Dragons
Articole similare

07 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - STE: Roș-albaștrii vizează bonusul ofensiv, bucovinenii vor încerca o rezistență acerbă
La o săptămână după ce s-au înfruntat la București, în partida restanță din etapa cu numărul 3 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, RC Gura Humorului și CSA Steaua se...

05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Sione Fakaʻosilea a fost inclus în lotul lui Rugby Club Gura Humorului
Venit în România în 2012, Sione Fakaʻosilea (39 de ani) a evoluat de atunci pentru echipa de rugby CSM Știința Baia Mare. Cu aceasta a câștigat titluri de campion și Cupe...

05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: La ceva timp după ce au devenit Stejari, Tangimana, Tomane și Moyake au primit și cetățenia română
În ultimii ani, România a naturalizat din ce în ce mai mulți rugbyști din Emisfera Sudică. Iar unii dintre aceștia au evoluat pentru Stejari, respectând regulile impuse de...

05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Antonio Mitrea a asistat la meciul Stelei cu Gura Humorului de lângă unchiul său
Sâmbăta trecută, pe stadionul de rugby din Ghencea s-a disputat meciul CSA Steaua - RC Gura Humorului (74-22) contând pentru runda cu numărul 3 din Liga de Rugby Kaufland 2026....
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.






