Cavalcada tinerilor „Springboks”

     Corespondenta din Toronto.
     Ce sa admiri mai intai la acest meci? Sarabanda celor opt eseuri inscrise de cele doua echipe? Cursele lui George Smith si Joe van Niekerk, accelerarile lui Breyton Paulse, sprintul lui Brent Russell, toate incheiate cu eseuri spectaculoase?
     Surprinzatoarele rasturnari de scor care i-au facut pe suporterii australieni, sud-africani(dar si neo-zeelandezi!) sa urmareasca acest meci cu rasuflarea taiata pana cand s-a auzit fluierul arbitrului Paddy O’Brien? Ambitia si mandria acestei tinere selectionate „Springboks” care a vrut sa castige meciul final nu doar pentru orgoliul si palmaresul propriu, ci, mai ales, pentru formidabilul public sud-african, a carui patima si pasiune imensa pentru sportul national intrec, cateodata, limitele intelegerii noastre acordate acestui sport?
     Ori calmul, echilibrul si soliditatea mentala a australienilor, calitati etalate de-a lungul intregii partide si care arata, daca mai era nevoie, forta unei mari echipe?

Inceput in forta, dar "absorbit" de adversari


     Raspunsul potrivit ar fi: fiecare dintre acestea si toate impreuna. Se poate spune, deci, ca turneul celor Trei Natiuni a avut un final pe masura spectaculozitatii si dramatismului care au caracterizat actuala editie a competitiei. Sud-africanii au inceput cu atacuri in tromba incercand sa-si impuna jocul prin desfasurarea treisferturilor combinata cu intercalari ale inaintasilor. Presiunea lor s-a concretizat in obtinerea a doua lovituri de pedeapsa ratate, insa, din pozitii extrem de favorabile de Greeff si Russell.
     Dupa absorbirea socului ofensiv al sud-africanilor de catre defensiva australiana (nimic nou sub soarele rugbyului!), „cangurii” isi imping adversarii in jumatatea lor de teren si, profitand de cateva greseli elementare ale gazdelor, se desprind la 9-0 gratie preciziei lui Matthew Burke.
     Controland posesia balonului, australienii controleaza meciul si se parea ca partida se va desfasura dupa un format binecunoscut: dominare a australienilor si incercari de contraatac ale rapidei linii de treisferturi sud-africane. A intervenit insa o schimbare in scenariul partidei, si anume, „revolta” inaintarii echipei lui Straeuli.
     Linia intai Sephaka-Dalton-Meyer a inceput sa domine gramezile fixe, exercitand asupra rivalei sale o presiune continua; molurile penetrante au fost executate din ce in ce mai bine, si datorita lor, „Springboks” au inaintat eficient reusind sa mentina jocul, catre sfarsitul primei reprize, in zona „22”-ului advers. Dupa un asemenea atac al inaintarii si o sarja a lui Sephaka, balonul a ajuns la Paulse, iar accelerarea acestuia a adus primul eseu sud-african. Dupa doar cateva clipe, Russell scapa din placajele lui Herbert si Mortlock, sprintand decisiv catre cel de-al doilea eseu al formatiei sale. Aceasta perioada fasta a sud-africanilor continua si in repriza a doua cand Paulse plonjeaza in butul advers, iar van Niekerk il imita, inscriind al patrulea eseu dupa o splendida pasa a lui Skinstad. Este 26-9 si Ellis Park exulta!

Rogers si Kefu readuc speranta


     Australienii sunt insa campioni mondiali si nu alcatuiesc o echipa care sa fie „maturata” de elanul nestavilit si cavalcada tinerilor „Springboks” adulmecand o mare victorie. Ca in atatea alte partide in care au fost condusi, „Wallabies” arata, din nou, aceasta unica capacitate de a reveni in momente dificile; Gregan si coechipierii sai isi strang randurile, gramada avanseaza mereu presand necontenit apararea adversa, care cedeaza in cele din urma. Rogers, mai intai, si apoi Kefu marcheaza doua eseuri transformate de Burke, iar Gregan aduce egalitatea printr-un drop din apropierea buturilor.
     Urmeaza apoi catastrofala repunere in tusa a lui Ollie Le Roux, pilierul cu fata rubiconda, de adolescent, care il pune in cursa pe Smith, iar acesta sprinteaza ca o aripa de treisferturi, cursa sa incheindu-se cu eseul lui Cannon. O asemenea gafa monumentala ar fi rupt echilibrul oricarei partide, tragand linia decisiva dintre invinsi si invingatori si hotarand soarta oricarui meciului. Dar nu a acestui meci.

Greef, eroul finalului de meci


     Sud-africanii se pravalesc in atac in timp ce pe deasupra intregului stadion se aude sunand sirena care anunta sfarsitul timpului regulamentar de joc. Mai sunt insa minutele de prelungire, si in aceste cateva clipe se pare ca toata disperarea, furia si frustrarea infrangerilor precedente s-au scurs in picioarele lui Werner Greeff care lansat intr-un unghi extrem de„ascutit” taiat prin marea de tricouri portocalii, a trecut ca o raza de laser prin „scutul” apararii australiene, pulverizand incercarile de placaj ale lui Sharpe si Cockbain, si inscriind unul dintre cele mai importante eseuri din istoria rugby-ului Africii de Sud.
     Acest eseu , transformat de acelasi Greeff, poate insemna startul unui nou ciclu performant al unei tinere selectionate „Springboks” care, daca va progresa continuu in ritmul aratat pana acum, va reprezenta una dintre cele mai puternice formatii participante la viitoare Cupa Mondiala.