Canada a inceput pregatirile pentru Cupa Mondiala

     Corespondenta din Toronto
    
     Urmand exemplul Africii de Sud, Noii Zeelande si Australiei, care efectueaza in aceasta toamna turnee in Europa si Argentina, selectionata Canadei si-a planificat un turneu pe continentul european, avand in program doua meciuri-test: cu Tara Galilor, pe 16 noiembrie la Cardiff, si cu Franta, pe 23 noiembrie, la Paris. Aceste doua meciuri marcheaza, de fapt, inceputul pregatirilor in vederea Cupei Mondiale din 2003 care se va desfasura in Australia.
     Canadienii nu au stat degeaba nici pana acum, ei trebuind sa participe la turneul de calificare-zona America- pentru competitia suprema a rugby-ului mondial de anul viitor.
     La calificari au participat, alaturi de Canada, Statele Unite ale Americii, Uruguay si Chile. Argentina nu a participat, echipa antrenata de Marcelo Loffreda fiind deja calificata, in urma excelentei performante inregistrate la ultima editie a Cupei Mondiale cand a terminat intre primele opt echipe ale lumii.
     Canada s-a calificat lejer cu 5 victorii si o infrangere, dominand cu autoritate intreaga competitie si dovedind ca este a doua echipa ca valoare, de pe cele doua continente americane, dupa „Pumele” argentiniene. Canadienii au invins Statele Unite cu 26-9 si 36-13, Chile cu 27-6 si 29-11, impartind victoriile cu echipa Uruguayului, 51-16 si 23-25. Inaintea acestor meciuri de calificare, Al Charron si colegii sai au obtinut o victorie de prestigiu, invingand selectionata Scotiei, intr-un meci test disputat la Vancouver, cu 26-23. Aceasta evolutie remarcabila a echipei nationale a insemnat, fara indoiala, un succes al rugby-ului canadian, dar, in acelasi timp, a insemnat si un succes personal al antrenorului nationalei frunzei de artar, australianul David Clark.

Greva care a schimbat conducerea federatiei


     Poate ca iubitorii rugby-ului din Romania isi mai amintesc de criza prin care a trecut, nu demult, rugbyul canadian. Demiterea lui Clark, de catre fosta conducere a Federatiei Canadiene de Rugby, in august anul trecut, a starnit protestele imediate ale unor dintre cei mai cunoscuti internationali. Inflexibilitatea Federatiei in ceea ce privea revocarea deciziei de concediere a lui David Clark a condus la o situatie nemaiintalnita si extrem de tensionata care a culminat cu greva unui grup de peste 60 de jucatori, in frunte cu Al Charron, Mike James, Morgan Williams si majoritatea celorlalti internationali canadieni. Federatia a incercat sa contracareze actiunea jucatorilor prin numirea unui antrenor interimar, Ian Birtwell, dar „grevistii” nu au cedat nici un pas; criza s-a adancit si asa s-a ajuns in situatia neobisnuita in care, atat turneul pe care Canada trebuia sa-l intreprinda in toamna anului 2001, in Europa, cat si testul pe care Australia, campioana mondiala, urma sa-l dispute la Vancouver in aceeasi perioada, au fost anulate.
     Desigur, legitimitatea unei greve, lucru mai nou in sport, constituie intotdeauna un subiect complex, discutabil, cu pareri pro si contra. Gestul de solidaritate al jucatorilor fata de antrenorul lor a avut, este adevarat, o profunda nuanta emotionala; la fel de adevarat este, insa, faptul ca, jucatorii au cautat sa produca si o schimbare la nivelul Federatiei, care, sustineau ei, nu acorda suficienta atentie noilor conditii ale rugbyului mondial si, implicit, dualitatii amatorism/profesionism specifice rugby-ului canadian. Criza a luat proportii nebanuite nici de o parte, nici de cealalta, rugby-ul canadian a fost la un pas de un blocaj total, dar in cele din urma grevistii au castigat. Rezultatul a fost schimbarea conducerii Federatiei, in urma alegerilor din primavara, numirea lui Pat Parfrey, fostul antrenor al Canadei la Cupa Mondiala din 1999, ca presedinte al Federatiei, si re-instalarea lui David Clark la conducerea selectionatei nationale.

Australianul Clark


     Revenirea antrenorului australian a fost salutata de totii jucatori si a linistit, pentru moment cel putin, tulburatele ape ale rugbyului canadian. Odata cu reluarea atributiilor sale, Clark a continuat sa se bazeze pe acelasi grup de veterani, atat de loiali in timpul crizei, condusi de Al Charron, si care alcatuiau si inainte de greva, nucleul echipei.
     Crescut si educat in Queensland, David Clark a urmarit, de la inceput, sa imprime echipei sale stilul de joc australian, bazat pe o gramada puternica, mobila, si o linie de treisferturi rapida, capabila sa depaseasca defensiva adversa prin combinatii surprinzatoare pe centru sau desfasurate pana la aripi.

Gramada este punctul forte


     Gramada constituie punctul forte al selectionatei canadiene, iar David Clark a cautat si cauta sa amplifice rolul inaintarii in conceptia de joc a echipei sale. Aproape toti componentii gramezii sunt jucatori profesionisti, evoluand in Europa. Pilierii Rod Snow si Jon Thiel, linia a doua John Tait impreuna cu aripa Dan Baugh joaca in Anglia si Tara Galilor, in timp ce Al Charron, Mike James si Phil Murphy evolueaza in Franta. Snow este un pilier foarte puternic a carui masa(1.80m, 120kg) si forta fizica pot incomoda si pune probleme reale, mai ales in gramezile ordonate, oricarui adversar; Tait(2,02 m, 112kg) si James(1,98m, 111 kg) formeaza o linia a doua remarcabila care poate contra in tuse pe cei mai redutabili „saritorii”; Baugh este un jucator foarte mobil, acoperind eficient atat faza de atac cat si de aparare, autor al unor placaje de temut, si, in ciuda faptului ca nu s-a aratat a fi in forma maxima in meciurile de calificare, ramane un jucator de baza al inaintarii. In fine, Al Charron(72 de selectii in echipa nationala), care poate evolua la fel de bine atat in linia a doua cat si in linia a treia, este liderul incontestabil nu doar al gramezii ci si al echipei in teren si in afara lui. „Toti traim in umbra lui Al Charron” a declarat intr-un recent interviu Mike James, subliniind astfel, respectul si pretuirea de care se bucura capitanul selectionatei Canadei.

Treisferturile mai au de lucrat la fizic


     Perechea de mijlocasi este alcatuita din mijlocasul la gramada Morgan Williams si „uvertura” Jared Barker. Williams(care a avut un debut remarcabil la Cupa Mondiala din 1999, inscriind doua eseuri in meciul cu Franta) reprezinta in acest sezon pe Saracens, dupa o perioada petrecuta la Stade Francais, este un jucator foarte rapid care, deseori, prefera sa se lanseze pe langa gramada creand culoare favorabile si faze de atac pentru inaintasi; la randul sau, Barker a impresionat prin jocul sau de picior si precizia transformarilor. Merita subliniat faptul ca, in cele 10 selectii de pana acum, el a inscris 145 de puncte, transformand 54 de lovituri din 59, un procentaj de 91,5%!
     Linia de treisferturi, desi a progresat vizibil in ultimul sezon, este inca destul de departe de nivelul marilor echipe care domina rugby-ul mondial. John Cannon(Rotherham, 1,88m, 96kg) si Nikita Witkowski(Swansea, 1,77m, 86kg), amandoi jucatori profesionisti evoluand in Anglia si Tara Galilor, alcatuiesc o pereche de centri incisiva, capabila sa profite de cea mai mica bresa din apararea adversa, in timp ce pe aripi vor juca Fred Asselin(1,80m, 84 kg) si Sean Fauth(1,70m, 83 kg), fundas fiind Winston Stanley(1,85m, 86kg) care pana in aceasta vara a jucat in campionatul englez, la Leicester si Worcester. Dupa cum se poate observa din fisele tehnice ale jucatorilor, marea problema a liniei de atac canadiene este lipsa de gabarit. Va fi destul de greu pentru aceasta linie de treisferturi, in special pentru aripile Asselin si Fauth, sa se impuna in fata unor jucatori ca Traille, Rougerie sau Marsh, ca sa dam doar cateva exemple, care prin gabaritul impresionant arata mai degraba ca inaintasi decat ca treisferturi. Aceasta constituie, dupa parerea mea, o problema de selectie pe care antrenorii canadieni trebuie sa o revada cu atentie in viitor, prin prisma evolutiei rugby-ului modern care pune un accent deosebit pe prezenta fizica si atletica a treisferturilor. Cum gabaritele actualilor titulari nu au cum sa se schimbe, sansa treisferturilor canadiene este a contracara dominatia fizica a adversarilor prin viteza si combinatii rapide.

Preparator fizic special adus din Australia


     Acesta este motivul pentru care David Clark l-a invitat pe compatriotul sau, centrul Pat Howard, sa vina la Victoria, unde se afla centrul de pregatire al Federatiei Canadiene, pentru a-l ajuta in pregatirea liniei de treisferturi. Howard, care in perioada 1993-1997 a jucat de 20 de ori in selectionata Australiei si care, in prezent, evolueaza la ACT Brumbies, a venit special in Canada pentru a lucra patru zile cu treisferturile canadiene la sfarsitul lunii octombrie. „Vream sa imbunatatim jocul liniei de treisferturi si, de aceea, l-am invitat pe Pat Howard sa vina in Canada si sa ne ajute cu experienta sa. Vizita lui Pat inseamna, de fapt, inceputul unei lungi perioade de pregatire in vederea Cupei Mondiale de anul viitor”- a declarat antrenorul David Clark.

Meciuri dificile cu Franta si Tara Galilor


     Fara indoiala, turneul in Europa inseamna foarte mult pentru canadieni, iar David Clark este pe deplin constient de importanta acestor doua partide: „Meciurile impotriva Frantei si Tarii Galilor ne vor arata la ce nivel ne aflam si ceea ce trebuie sa facem in pregatirea noastra pentru Cupa Mondiala”.
     Canada a mai invins Tara Galilor o singura data, 26-24 in 1993, la Cardiff( printr-un eseu marcat de Al Charron in ultimul minut de joc!), iar Franta, tot o singura data, 18-16 in 1993, la Nepean(Ontario). Nu stiu daca echipa antrenata de David Clark va fi capabila, la nivelul la care se afla in actualul stagiu de pregatire, sa repete aceste performante in apropiatele meciuri din turneul european, dar, sunt convins de faptul ca selectionata Canadei va fi o echipa foarte incomoda si nu usor de depasit la viitoarea Cupa Mondiala.