CALIFICĂRI CE U18 / ROMÂNIA: CSM Constanța & ACS Tomitanii, RC Cluj Junior și CSȘ Bega & SCM Timișoara dau cei mai mulți jucători
De Marian Burlacu, 23 Apr. 2026

Lotul lărgit de rugby sub 18 ani al României s-a cantonat la Siliștea Snagovului (județul Ilfov) pentru a pregăti meciul cu Belgia U18, meci decisiv pentru calificarea la turneul final al Campionatului European. Au fost convocați 32 de jucători (17 înaintași și 15 treisferturi), dintre care 25 sunt legitimați la echipe din țară, iar 7 vin de la formații din străinătate (trei din Franța, doi din Irlanda, unul din Anglia și unul din Italia). Antrenor principal al reprezentativei, Florin Oprișor a declarat: „Suntem foarte încrezători pentru meciul cu Belgia. Suntem conștienți că ne așteaptă un meci foarte greu. Ne respectăm adversarul, dar vom merge acolo să ne jucăm șansa până la capăt, să câștigăm. Rugby-ul românesc și această generație au nevoie să revină în Championship”. Meciul cu Belgia U18 se va disputa în 9 mai 2026, la ora 18.00, pe Stade de Boitsfort. (Foto: Marian Burlacu)
În vederea pregătirii acestui meci, Stejăreii au intrat în cantonament la Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” din Siliștea Snagovului. Stejăreii vor susține un meci de pregătire în compania echipei U20 CT „Dinicu Golescu” & ACSOV Pantelimon, marți, 28 aprilie 2026, de la ora 17.00, pe terenul de rugby din baza sportivă aflată în localitatea ilfoveană. Partida va fi transmisă în direct, pay-per-view, de platforma Hyam.ro. Plecarea în Belgia e programată în 8 mai. În prima etapă a barajului de calificare la Campionatul European, în 10 aprilie, România U18 a învins cu 22-12 Elveția U18, pe stadionul Steaua Rugby din București.
Iată de unde provin jucători convocați la lotul național:
CSM Constanța & ACS Tomitanii (6 jucători): Andrei Stăetu, Luca Gilea, David Botezatu, Cristian Duda, Alexandru Gugiu, Iulian Moise
RC Cluj Junior (4 juniori): Matei Kallo, David Jucan, Dragoș Bonda, Robert Iancu

CSȘ Bega Timișoara & SCM Timișoara (4 jucători): Adal Cucu, Cristian Enache, David Costea, Antonio Maxim

CSȘ2 CNE Rugby Baia Mare (3 jucători): Mihai Chicet, David Ursu, Cătălin Bodnar
CS Rapid București & CSȘ Bârlad (3 jucători): Ștefan Savin, Maximus Cotuna, David Cotoranu
ACS Șoimii București (2 jucători): Patrick Petcu, Robert Dan,
SCM Gloria Buzău (1 jucător): Kersys Saulis
CSU RC Cristian & CSR Săcele (1 jucător): Matis Paparoane
LPS Suceava (1 jucător): David Onea
Clontarf RC (Irlanda / 1 jucător): Lori Băcăoanu
Dungannon RFC (Irlanda / 1 jucător): David Ionuț Drăgan
Tarbes (Franța / 1 jucător): Valentin Dumitraș
Harlequins RFC (Anglia / 1 jucător): Lucas Spiridon
RC Orleans (Franța / 1 jucător): Adrien Dumitru
Castres Olympique: (Franța / 1 jucător): Aidan Ionescu
Livorni Rugby (Italia / 1 jucător): Cristian Isozio

„Avem de lucru foarte mult pentru a corecta din erorile de la primul meci. Obiectivul este să ne îmbunățățim jocul. Vom avea în stagiu și câțiva jucători noi pe care suntem nerăbdători să îi vedem la lucru. Dacă ar fi să punctăm ceva de la meciul cu Elveția, pe lângă victoria extrem de importantă pentru noi, ar fi atitudinea băieților care au luptat până la fluierul final și apărarea pe care au reușit să o facă. Ceea ce arată că grupul s-a unit foarte bine, iar spiritul de echipă a fost extraordinar”
Florin Oprișor,
antrenor principal România U18
Florin Oprișor,
antrenor principal România U18
Lot lărgit România U18
ÎNAINTARE (17 jucători)
Linia I (8 jucători): Lori Băcăoanu (Clontarf RC / Irlanda), Adal Cucu (CSȘ Bega Timișoara & SCM Timișoara), David Ionuț Drăgan (Dungannon RFC / Irlanda), Cristian Enache (CSȘ Bega Timișoara & SCM Timișoara), Matis Paparoane (CSU RC Cristian & CSR Săcele), Kersys Saulis (SCM Gloria Buzău), Ștefan Savin (CS Rapid București & CSȘ Bârlad), Matei Kallo (RC Cluj Junior)
Linia a II-a (4 jucători): Mihai Chicet (CSȘ2 Baia Mare), Valentin Dumitraș (Tarbes / Franța), Andrei Stăetu (CSM Constanța & ACS Tomitanii), David Ursu (CSȘ2 Baia Mare)
Linia a III-a (5 jucători): David Costea (CSȘ Bega Timișoara & SCM Timișoara), David Jucan (RC Cluj Junior), Antonio Maxim (CSȘ Bega Timișoara & SCM Timișoara), Lucas Spiridon (Harlequins RFC / Anglia), Patrick Petcu (ACS Șoimii București)
TREISFERTURI (15 jucători)
Mijlocași de grămada (2 jucători): Maximus Cotuna (CS Rapid București & CSȘ Bârlad), Luca Gilea (CSM Constanța & ACS Tomitanii)
Mijlocași la deschidere (2 jucători): Dragoș Bonda (RC Cluj Junior), David Botezatu (CSM Constanța & ACS Tomitanii)
Aripi (4 jucători): David Onea (LPS Suceava), Cătălin Bodnar (CSȘ2 Baia Mare), David Cotoranu (CS Rapid București & CSȘ Bârlad), Robert Dan (ACS Șoimii București)
Centri (5 jucători): Cristian Duda (CSM Constanța & ACS Tomitanii), Adrien Dumitru (RC Orleans / Franța), Alexandru Gugiu (CSM Constanța & ACS Tomitanii), Robert Iancu (RC Cluj Junior), Aidan Ionescu (Castres / Franța)
Fundași (2 jucători): Cristian Isozio (Livorni Rugby / Italia), Iulian Moise (CSM Constanța – ACS Tomitanii)
Staff tehnic
Florin Oprișor – antrenor principal
Cristian Cojocaru – antrenor secund
Codrin Prorociuc – antrenor secund
Marin Marian – antrenor secund
Alexandru Mitu – preparator fizic
Bianca Matei – medic
Greta Ibănescu – asistent medical/kinetoterapeut
Campionatul European U18 2026
Calificări
Turul 1
Vineri, 10 aprilie 2026
România U18 - Elveția U18 22-12
Turul 2
Sâmbătă, 9 mai 2026
Ora 18.00: Belgia U18 - România U18
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.