Bucuresti – Worcester 8-18: am condus cu 8-5 si am ratat bonusul in minutul 75
De Redactia Rugby , 10 Nov. 2007

Bucurestiul a facut astazi un meci mult mai bun si mai plin de ambitie decat reusisera jucatorii nostri in fata Rusiei, in partida Romaniei de acum o saptamana. Fara greseli atat de multe, cu presiune pe adversar in momente cheie si posesie indelungata, placaje reusite intr-un procentaj mult mai mare si tuse mai sigure, o victorie a Bucurestiului in acest meci nu ar fi mirat pe nimeni. S-a simtit insa ca englezii au fost mai echilibrati si au stiut cand sa accelereze si cand sa profite de slabiciunile noastre.
Echipa noastra rezistat cat se poate de bine in prima repriza, luptandu-se de la egal cu englezii la capitolul forta. Placajele au functionat si singura sincopa a fost la eseul lui Garvey. In minutul 7, cand inca jocul nu se "asezase", acesta si-a trimis un balon de urmarire si a fentat apararea noastra, plonjand in eseu.
Dupa incercare, Bucurestiul a echilibrat jocul si a stat minute bune in 22-ul advers, Zebega, Dumbrava, sau Adascalitei au reusit placaje tari si patrunderi in forta, dar fara finalizarea dorita. Terenul ud si pe alocuri imbibat cu apa a facut sa se suteze mult si meciul nu a fost foarte spectaculos. Vlaicu a incercat un drop dar a ratat, iar Crichton a ratat si el o penalitate. In ultimele 10 minute ale reprizei ne-am aparat bine la atacurile pe centru ale adversarilor si am continuat sa sutam. La o astfel de faza, fundasul lui Worcester a incercat sa degajeze si Dumbrava a pus o mana la interceptie, balonul i-a sarit bine si a sutat in terenul de tinta. Acolo, a plonjat spectaculos si a inscris. Vlaicu a ratat transformarea, de undeva din lateral stanga.
A fost astfel 5-5 la pauza, un rezultat de care aveau nevoie jucatorii nostri pentru a incepe cu moralul sus partea secunda.
Repriza a doua a inceput bine pentru noi, cu o penalitate transformata de Dumbrava la doar doua minute de la reluare, de undeva de la 25 de metri. Conduceam cu 8-5 si parea ca avem forta de a pastra avantajul. Imediat insa s-a vazut ca Worcester este o echipa din campionatul Angliei. Englezii au avut o tusa la 10 metri de terenul nostru de tinta, au impins un mol pana in eseu, unde a marcat Sanderson. Crichotn a transformat pentru 8-12.
Echipa noastra a iesit apoi la atac, insa nu am gasit calea spre eseu desi am dominat destul de mult. Am avut 3 tuse la 5, 10 sau 15 metri de terenul de tinta, insa de fiecare data atacul s-a incheiat fie fluierat de arbitru pentru o ilegalitate in aglomerare fie cu inainte la noi. Am ramas insa in atac si practic nu am mai iesit din jumatatea adversa. In ultimele minute, la una din rarele sale intrari in jumatatea noastra, Worcester a beneficiat de o penalitate undeva la 25 de metri, motivul fiind destul de neclar, si din nou Crichton a transformat. Astfel, Worcester a invins cu 18-8 si ne-a privat de punctul bonus, pe care l-am fi luat daca scorul ramanea 8-15.
Am pierdut asadar prima partida din Challenge Cup, intr-un meci in care macar un punct bonus ar fi meritat formatia noastra. Jocul s-a imbunatatit insa sensibil si echipa noastra a aratat ca poate juca de la egal cu o formatie din Anglia, fie ea si de pe ultimul loc. Pentru Bucuresti urmeaza deplasarea la Parma pe 17 noiembrie, sansa de a obtine primele puncte in aceasta competitie.
"CLICK AICI PENTRU DETALII LIVE DE LA MECIUL BUCURESTI - WORCESTER"
CHALLENGE CUP
GRUPA B
Sambata, 10 noiembrie 2007
BUCURESTI – WORCESTER WARRIORS 8-18 (5-5)
Au marcat: Dumbrava, 1e, 1lp, respectiv Garvey, 1e, Sanderson, 1e, Crichton, 1t, 2lp
Stadionul Arcul de Triumf, ora 14:00
Arbitru: Jerome Garces (Franta)
Judecatori de margine: Stephan Pomarede (Franta), Jerome Lamirand (Franta)
BUCURESTI: 15. Florin Vlaicu - 14. Alexandru Marin, 13. Catalin Dascalu, 12. Dan Vlad, 11. Stefan Ciuntu - 10. Danut Dumbrava, 9. Ciprian Caplescu - 8. Costica Mersoiu (capt), 7. Vasile Rus, 6. Mihai Macovei - 5. Cosmin Ratiu, 4. Valentin Popirlan - 3. Mihai Adascalitei, 2. Bogdan Zebega, 1. Nicolae Nere
Rezerve: 16. Flavius Dobre, 17. Florin Maxim, 18. Mihaita Lazar, 19. Nicolae Rus, 20. Daniel Carpo, 21. Razvan Bors, 22. Gheorghita Bigiu
Antrenori: Marin Mot, Mircea Paraschiv, Alexandru Marin
WORCESTER: 15 Chris Pennell - 14 Thinus Delport, 13 Mark Tucker, 12 Loki Crichton, 11 Marcel Garvey – 10. Shane Drahm, 9 Matt Powell - 8 Kai Horstmann, 7 Pat Sanderson (capt), 6 Tom Wood - 5 Craig Gillies, 4 Phil Murphy - 3 Tevita Taumoepeau, 2 Aleki Lutui, 1 Darren Morris
Rezerve: 16 Matt Mullan, 17 Chris Fortey, 18 Will Bowley, 19 Gavin Quinnell, 20 Nick Runciman, 21 Joe Carlisle, 22 Miles Benjamin
Antrenori: Mike Ruddock, Clive Griffiths
Vineri – 9 noiembrie
MONTAUBAN – PARMA 65-6 (29-6)
CLASAMENT
1. Montauban 1 1 0 0 65-6 1pbonus 5puncte
2. Worcester 1 1 0 0 18-8 0pb 4p
3. Bucuresti 1 0 0 1 8-18 0pb 0p
4. Parma 1 0 0 1 6-65 0pb 0p
Etapa a II-a - 17 noiembrie
Gran Parma – Bucuresti
Worcester - Montauban
Articole similare

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...

17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...

17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







