Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

Australia-Romania: Intre cadere si speranta

Australia-Romania: Intre cadere si speranta

     Corespondenta din Toronto.
     Asadar, Romania a pierdut in fata Australiei la un scor pe care – cum scria undeva Belphegor- “nu pot sa-l scriu pe hirtie”. Suncorp Stadium a devenit acum, alaturi de Twickenham, un alt reper pe drumul Golgotei rugby-ului romanesc.

O cadere fizica inacceptabila


     Daca ar fi sa facem o analiza tehnica a meciului, ideea fundamentala care s-ar desprinde, cu limpezime, este aceea ca Romania a rezistat doar o repriza, cea de-a doua constituind un colaps al conditiei fizice. Dupa cum s-a vazut, echipa noastra nu a facut fata, din punct de vedere fizic, celor doua meciuri disputate in serie in fata unor adversari valorosi, precum Irlanda si Australia.
     In cea de-a doua parte a meciului, echipa noastra era ca un boxer extenuat, incapabil sa-si mai ridice bratele pentru a se apara. Treisferturile “cangurilor” au zburdat in voie prin zonele neacoperite ale apararii noastre, fara cea mai mica impotrivire din partea unei defensive neputincioase. Desigur, acest meci trebuie privit cu realism si luciditate. Australia a fost mult mai buna decat Romania, iar victoria campionilor mondiali era normala. Ma asteptam, oricum, ca dupa evolutia neconvingatoare din fata Argentinei, Gregan si ai sai sa caute sa realizeze o demonstratie de forta in fata “bravilor” romani pentru a-si linisti suporterii, a-si nelinisti viitorii adversari, dar, cred, eu, si pentru a se auto-convinge ca slabiciunile din partida anterioara au constituit doar lipsuri de moment. Demonstratia a avut loc, dupa cum bine s-a vazut, dar, fara a stirbi cu absolut nimic din meritele gazdelor, ea a fost inlesnita de caderea fizica a selectionatei noastre in repriza a doua. O cadere fizica care, in opinia mea, este inacceptabila la un asemenea nivel, indiferent daca adversarul din fata este echipa campioana mondiala. Pentru acest total colaps fizic petrecut in cea de-a doua repriza, echipa noastra nu are nici o scuza.

Greselile elementare- cauza principala a esecului


     In ceea ce priveste prima repriza - singura care poate face obiectul unei analize tehnice - ea a relevat aceleasi slabiciuni remarcate si in partida cu Irlanda. Prea multe greseli care tin de bazele fundamentale ale jocului: placaje ratate, obstructii, pase nesigure, lovituri de picior imprecise. Majoritatea eseurilor inscrise de australieni au fost rezultatul unor placaje ratate de jucatorii nostri.
     Ceea ce m-a suprins neplacut fata de meciul cu Irlanda a fost lipsa de agresivitate (in sensul bun al cuvantului!) a gramezii. Inaintasii nostri au fost prea timizi in joc deschis, o timiditate izvorata din nesiguranta elevului care se prezinta in fata profesorului (foarte sever, este adevarat!), cu lectia neinvatata. In aglomerari, de exemplu, ai nostri intrau, parca, inhibati, tematori, in timp ce australienii veneau lansati ca niste obuze recuperand majoritatea baloanelor; placajele, in afara celor ratate, pareau – exagerez desigur - ca niste mangaieri blande si gesturi politicoase (au existat si exceptii, e adevarat, dar prea putine) fata de adversari; sustinerea purtatorului de balon a lipsit in fazele de atac - atatea cate au fost - acesta aflandu-se, deseori, izolat intre adversari; replierea in fazele de aparare a fost extrem de lenta, ingaduind australienilor sa avanseze cu rapiditate in terenul nostru.
     Au existat si cateva momente bune ale gramezii, dar, din nou, inaintasii nostri nu au stiut sa concretizeze aceste momente de presiune, cand puteau marca, cel putin o incercare. Spre exemplu, la faza din minutul 43, cand gramada noastra se afla doar la cativa metri de butul “cangurilor”, s-a comis un “inainte”, pierzandu-se astfel o clara ocazie de eseu!

Linia de treisferturi – o dezamagire!


     In ceea ce priveste linia de treisferturi, vulnerabila si fragila, aceasta a fost complet depasita de ritmul si forta de penetrare a “cavaleriei” usoare australiene, constituind o adevarata deziluzie.
     Din pacate, atat Gontineac cat si Maftei, doi jucatori cu experienta, au pierdut aproape cu regularitate duelurile cu adversarii directi, centrul apararii noastre fiind strapuns de fiecare data, cu mare usurinta, de atacantii australieni. Eliminarea lui Maftei a slabit si mai mult defensiva, australienii inscriind, daca nu ma insel, cinci eseuri in cele zece minute de superioritate numerica.
     Jocul fundasului Dumbrava a fost inegal alternand momentele bune cu cele mai putin bune. El a placat de cateva ori cu siguranta, dar a si ratat placaje in faze decisive, ca de exemplu la eseul inscris de Burke la sfarsitul primei reprize, reusind insa sa se descurce destul de bine la mingile inalte, degajand si “prinzand” tusa intr-o faza periculoasa, cand era presat de Sailor. La fel, si Vioreanu a reusit, in repriza a doua, un excelent placaj oprindu-l pe acelasi Wendel Sailor din cursa catre un eseu sigur.
     Faptul insa ca treisferturile nu au reusit sa treaca nici macar o singura data linia avantajului, spune foarte multe despre ineficienta atacantilor nostri. Daca selectionata noastra spera, intr-adevar, sa evolueze onorabil in fata Argentinei, atunci linia de treisferturi trebuie sa se prezinte cel putin la nivelul din partida cu Irlanda.

O revolta impotriva Argentinei?


     Important este ca acum echipa Romaniei sa pregateasca cu atentie meciul impotriva Argentinei. Nu este deloc usor sa treci peste o asemenea infranagere, dar trebuie privit inainte, toata atentia concentrandu-se asupra meciului urmator. Esecul de la Brisbane nu trebuie ignorat si nici minimalizat, insa jucatorii nostri nu trebuie sa lase fantoma infrangerii de pe Suncorp Stadium sa-i urmareasca si la Sydney. “Pumele” reprezinta, in momentul de fata, o echipa mai buna decat cea a Romaniei, dar sunt convins, echipa noastra poate oferi o riposta onorabila in partida de pe Aussie Stadium.
     Cum rugby-ul incepe in linia intai, gramada va trebui sa reziste in fata rivalei sale, pilierii nostri avand de infruntat adversari directi foarte puternici. De altfel, banuiesc ca tactica argentinienilor va consta in incercarea de a uza inaintarea noastra, impingand-o in gramezile ordonate, folosind, cu precadere, mol-ul penetrant ca o eficienta arma de atac, neezitand insa, in momentele de presiune, sa-si lanseze linia de treisferturi.
     De aceea, inaintasii nostri trebuie sa caute sa reziste in fazele fixe, sa fie mai agresivi in aglomerari si moluri, si sa-i preseze pe mijlocasii argentinieni. Quesada, daca va juca, nu este foarte rapid, iar flankerii nostri vor trebui sa-l preseze continuu, incercand sa-i stinghereasca, cat mai des, jocul de picior.
     La randul ei, linia de treisferturi va trebui sa arate ca este capabila sa joace infinit mai bine decat a facut-o in partida cu Australia, care va ramane, speram, doar o amintire urata pentru Gontineac si colegii sai de linie. “Bulevardele” deschise pe Suncorp Stadium, in fata atacantilor australieni, nu trebuie sa existe, sub nici o forma, pe Aussie Stadium.
     Si, inainte de a incheia, o remarca generala. Acest meci Australia-Romania a mai aratat si altceva in afara unui scor categoric si a unui clar decalaj de valoare, si anume: diferenta dintre rugby-ul profesionist si cel amator. Rugby-ul australian reprezinta o structura robusta, bine organizata, cu baze solide, iar Sailor, Gregan, Roff, Larkham si colegii lor sunt vedetele acestui rugby profesionist. La randul lor, Gontineac,Tonita, Mavrodin, Maftei si ceilalti sunt si ei jucatori profesionisti, dar reprezentantii unui rugby - rugby-ul romanesc- cu o organizare fragila si care este suta la suta amator.
     Astept o revolta a echipei Romaniei in acest meci cu Argentina, revolta care sa modifice, pe cat posibil, statutul selectionatei noastre care este pe cale de a deveni o echipa in compania careia echipele “mari” stabilesc recorduri mondiale.

Articole similare

CLASAMENTUL MONDIAL MASCULIN: Africa de Sud rămâne pe primul loc, urmată de Noua Zeelandă și Irlanda
07 Sep. 2026

CLASAMENTUL MONDIAL MASCULIN: Africa de Sud rămâne pe primul loc, urmată de Noua Zeelandă și Irlanda

Echipa de rugby a Africii de Sud a câștigat cu 29-24 al treilea meci din seria cu Noua Zeelandă și conduce cu 2-1 „la general” înaintea ultimei dispute, care se va juca...
ROMÂNIA / ECHIPE NAȚIONALE: Stejăreii și-au aflat programul de la World Rugby U20 Challenger din Chile
07 Sep. 2026

ROMÂNIA / ECHIPE NAȚIONALE: Stejăreii și-au aflat programul de la World Rugby U20 Challenger din Chile

Echipa de rugby sub 20 de ani (U20) a României va participa luna viitoare, la Santiago de Chile, la World Rugby U20 Challenger. În cadrul competiției organizate sub tutela forului mondial...
 FRANȚA / PRO D2 2026/2027 / ETAPA 1: Adrian Moțoc a fost căpitanul echipei din Nisa la meciul pierdut cu Biarritz / VIDEO
03 Sep. 2026

FRANȚA / PRO D2 2026/2027 / ETAPA 1: Adrian Moțoc a fost căpitanul echipei din Nisa la meciul pierdut cu Biarritz / VIDEO

În weekend-ul precedent a debutat ediția 2026/2027 a Pro D2, liga a doua de rugby din Franța. La competiție participă numai trei jucători români. Căpitan la Nissa Rugby, formație...
LRK 2026 / ETAPA A 13-A / CSAST - CSDIN: Formația roș-albastră are nevoie de puncte, „Buldogii” vor și punctul bonus ofensiv
03 Sep. 2026

LRK 2026 / ETAPA A 13-A / CSAST - CSDIN: Formația roș-albastră are nevoie de puncte, „Buldogii” vor și punctul bonus ofensiv

„Eternul derby” se joacă în Ghencea, mâine (vineri, 4 septembrie 2026), la ora 11.00. Iar disputa este una de „care pe care”. Steaua București are nevoie de...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va castiga editia 2026 a Ligii de Rugby Kaufland?

CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CS Dinamo Bucuresti
CSA Steaua Bucuresti
CS Rapid Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
RC Gura Humorului