Australia-Irlanda: “Wallabies” salvati de defensiva!

     Corespondenta din Toronto.
     Alaturi de meciul Samoa-Anglia, aceasta partida Australia-Irlanda a fost cea mai buna de la inceputul Cupei Mondiale, avand un ritm si o intensitate a jocului, caracteristice, mai degraba, unei semifinale si nu unui meci din grupele de calificare. A fost un meci foarte deschis, o lupta crancena si o formidabila degajare de energie. Australienii au castigat cu 17-16, dar a fost o victorie extrem de dificila, si nu cred ca maniera in care au evoluat la Melbourne ii poate propulsa catre al treilea titlu mondial.
     Desigur, chiar daca nu au jucat la inaltimea asteptarilor, nu se poate spune ca “Wallabies” nu au meritat sa castige, ei reusind sa conserve avantajul de un punct datorita, in primul rand, prestatiei excelente a defensivei. Cred ca meritul principal al australienilor a constat, in primul rand, in capacitatea lor de a absorbi presiunea exercitata de irlandezi, indeosebi in cele 15 minute de “foc” din repriza a doua.
     Ei au primit, intr-adevar, un eseu, inscris de O’Driscoll, dar au existat alte cateva faze foarte periculoase, cu gramezi si tuse la cativa metri de but, in care reduta “cangurilor” rezistand cu brio. La fel de adevarat este faptul ca au avut si sansa, spre exemplu, la faza in care Horgan nu a putut controla balonul in but, sau cand Humphreys a ratat de putin drop gol-ul care ar fi putut aduce victoria irlandezilor. Cateodata, insa, si marile echipe au nevoie de noroc!
     In ciuda faptului ca au castigat, australienii nu au mai afisat aceeasi autoritate in joc care era port-stindardul echipei in perioada “McQueen-Eales”. Aceasta nu inseamna ca formatia antrenata de Eddie Jones nu poate mari “strocul” in orice moment, ceea ce ii va conferi sanse apreciabile de a-si apara, cu succes, titlul cucerit in urma cu patru ani. Meciul cu Irlanda a scos in evidenta, insa, cateva imperfectiuni ale mecanismului australian care ii dau, fara indoiala, de gandit lui Jones si staff-ului sau tehnic in perspectiva viitoarelor intalniri.
     Ceea ce mi s-a parut putin ingrijorator pentru “Canguri” a fost faptul ca perechea Gregan-Larkham nu a evoluat la nivelul asteptat, nemaivand acea influenta covarsitoare in jocul echipei lor, pe care o demonstrasera in anii trecuti. Gregan nu a mai fost prezenta “exploziva” in jurul gramezii si creatorul combinatiilor rapide cu linia de treisferturi, iar Larkham nu a mai avut patrunderile sclipitoare care puneau pe picior gresit apararile adverse. In plus, repunerea sa neglijenta, ceva absolut de neimaginat pana acum pentru “uvertura” australiana, la o tusa jucata rapid a condus la o perioda de presiune irlandeza care, in cele din urma, s-a incheiat cu eseul lui O”Driscoll.
     Tactica gazdelor s-a bazat foarte mult pe patrunderi individuale in forta, Lyons si Sailor fiind jucatorii desemnati sa incerce sa “sparga” si sa disloce centrul sau flancul apararii oaspetilor. La fiecare sarja a celor doi, irlandezii erau nevoiti sa foloseasca doi-trei jucatori pentru a-i bloca, iar eseul lui Smith a fost urmarea unui atac pe aripa dreapta a lui Sailor care a atras asupra sa atentia defensivei irlandeze creand, in schimb, o superioritate numerica pe aripa stanga. Aceasta tactica poate da roade, in sensul dislocarii si uzurii apararii adverse, dar, in acelasi timp, s-ar putea intoarce impotriva australienilor, pentru ca o echipa cu o aparare mai rapida si mai flexibila, cum este cea a Frantei, de exemplu, ar fi capabila sa controleze si sa blocheze cu mai mare eficienta, atat pe Sailor ca si pe Lyons. Cu toate acestea, in ciuda slabiciunilor aparente, Australia detine o forta de joc care va pune probleme reale oricarui adversar.
     De cealalta parte, Irlanda a jucat, cred, la nivelul maxim de care este capabila in acest moment. Un joc curajos, deschis, complet, animat de faimosul “fighting spirit” care a adus gloria atator si atator echipe ale Irlandei! O”Driscoll a facut, probabil, cea mai buna partida a sa din ultimele luni, inscriind un splendid eseu la colt, dupa ce a rezistat placajelor lui Sailor si Flatley, si a controlat balonul cu o mana, in plonjon, la doar cativa centrimetrii de linia de tusa!
     Keith Wood a fost, ca de obicei, forta care a dinamizat jocul echipei sale, iar Stringer a fost un excelent distribuitor de pase sigure si precise. In tuse, irlandezii au avut o comportare remarcabila, castigand doua-trei tuse pe repunerea australienilor, foarte interesanta fiind tactica lor de a-l folosi,deseori, ca prinzator pe flankerul Easterby, pentru a-i evita pe uriasii Giffin, Sharpe si Vickerman.
     “Verzii” au confirmat in acest meci progresul constant din ultimii ani, inceput sub conducerea neo-zeelandezului Warren Gatland si continuat sub bagheta lui Eddie O”Sullivan. “Sfertul” de finala Irlanda-Franta promite sa fie o confruntare foarte aspra, dura, in spiritul marilor “batalii” din Turneul celor V Natiuni din anii’70. Francezii pornesc ca favoriti, dar, daca irlandezii vor repeta performanta din meciul cu Australia, atunci Galthie si colegii sai nu vor avea o dupa amiaza prea comoda.