Australia - Africa de Sud: O lupta monumentala

     La Wellington, in cel de-al treilea „sfert” de finala, Australia a invins Africa de Sud, cu 11-9, dupa un meci dramatic si va intalni Noua Zeelanda in semifinale. Un meci care va ramane in istoria rugby-ului nu prin spectaculozitate – „focurile de artificii” au lipsit aproape cu desavarsire - ci, mai ales, prin dimensiunea de proportii monumentale a inclestarii dintre cele doua echipe. A fost o batalie de o rara intensitate, cu o imensa degajare de energie atat ofensiva cat si defensiva.
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE ROMANIA SI CUPA MONDIALA, CLICK AICI
    
     Ce sa admiri mai intai?
    
     Echipa care suferind o neta dominare teritoriala si la nivelul posesiei balonului, reuseste sa castige un meci pe muchie de cutit, asa cum a reusit Australia?
    
     Echipa care a lansat asalt dupa asalt, atacand in valuri, dominand aproape toate sectoarele jocului, inclusiv ocuparea teritoriala si posesia balonului, dar a pierdut, in cele din urma, asa cum s-a intamplat cu Africa de Sud?
    
     Echipa care a jucat sub o presiune teribila, fiind obligata sa execute 147 de placaje, si care, totusi, a castigat meciul, asa cum a fost cazul cu „Wallabies”?
    
     Echipa care a exercitat aceasta presiune teribila, executand doar 53 de placaje, dar a parasit terenul invinsa, asa cum s-a intamplat cu „Springboks”? Simplificand, aceasta este, pe scurt, istoria meciului Australia-Africa de Sud din „sfertul” de finala desfasurat pe Wellington Regional Stadium.
    
     A meritat Australia sa castige? A meritat Africa de Sud sa piarda? Pentru suporterii celor doua echipe, raspunsul este, desigur, simplu. Unii isi savureaza succesul, ceilalti, cu greu, dezamagirea.
    
     Din pacate, insa, in asemenea meciuri, trebuie sa existe un invingator si un invins.
    
     Sa lasam deoparte arbitrajul lui Bryce Lawrence si modul in care el a interpretat comportarea australienilor in jocul la sol. Greu de spus daca arbitrul neo-zeelandez a fost prea ingaduitor cu australienii nedreptatindu-i, in acest fel, pe sud-africani. Cert este ca nu Lawrence a fost de vina pentru balonul pierdut de Burger la faza eseului lui Horwill, nici pentru pasa inainte la faza de eseu a lui Lambie si nici pentru pierderea balonului aproape de linia de but in momentele de intensa presiune cand sud-africanii sa aflau la un pas de eseu.
    
     Dupa parerea mea, aspectul cel mai interesant al acestei partide – in afara luptei titanice dintre cele doua formatii – se regaseste in faptul ca in meciul de la Wellington am descoperit o alta fata a Australiei.
    
     Mai exact, in „sfertul” de finala de pe Wellington Regional Stadium, „Wallabies” au demonstrat ca sunt pe deplin capabili sa castige un meci si intr-o alta maniera decat cea care le-a dus faima pe Planeta Ovala, si anume: jocul in viteza, inspiratia si forta combinativa a liniei de treisferturi precum si sclipirile individualitatilor de mare clasa care o alcatuiesc.
    
     La Wellington, toate acestea au lipsit, iar Australia a castigat aparandu-se, aparandu-se, aparandu-se, ridicandu-se la inaltimea provocarii duelului fizic propus de sud-africani si absorbind imensa presiune exercitata de catre Springboks in toate sectoarele jocului. „Cangurii” au castigat fara combinatiile surprinzatoare ale perechii Genia-Cooper, fara cursele explozive ale lui Digby Ioane, fara sarjele incisive ale lui Kurtley Beale, Ashley-Cooper si James O’Connor.
    
     Organizarea defensiva extraordinara, eficienta in jocul la sol si rezistenta inaintarii in gramezile ordonate au constituit, dupa parerea mea, bazele succesului australian.
    
     Sud-africanii au incercat sa „demoleze” gramada „Cangurilor”, dar linia intai Kepu-Moore-Alexander a rezistat onorabil oferind, in ciuda unor penalitati oferite adversarilor, stabilitatea necesara unei gramezi aflate mereu sub presiune. Avand gramada relativ stabila, australienii au putut sa isi concentreze atentia si eforturile in organizarea apararii si recuperarea baloanelor in jocul la sol. Acest efort formidabil a compensat lipsa de incisivitate si periculozitate a liniei de treisferturi care a suferit de pe urma evolutiei modeste a lui Quade Cooper.
    
     David Pocock a realizat , fara indoiala, unul dintre cele mai bune meciuri ale sale sub tricoul Australiei. Sud-africanii au acuzat arbitrajul care, in opinia lor, i-a favorizat pe Pocock si pe colegii sai. Jocul la sol a devenit o faza extrem, extrem de dificil de arbitrat si exista situatii cand, cu atatea trupuri inclesate in focul luptei, deciziile sa nu fie cele corecte.
    
     Aceasta nu este o scuza pentru eventualele erori ale lui Bryce Lawrence, iar Pocock este un mare jucator si fara sa fie ajutat de arbitri. Oricine a urmarit acest meci nu poate tagadui evolutia exceptionala a flanker-ului australian. Pocock a avut un impact major in jocul la sol aducand o contributie esentiala la victoria echipei sale.
    
     Pacat ca Heinrich Brussow a parasit, prea devreme, terenul fiind accidentat, duelul sau cu David Pocock ar fi fost fascinant.
    
     Sigur, australienii au avut si sansa in acest meci. Dar, sa nu uitam, sansa este, de cele mai multe ori, de partea celor curajosi.
    
     Sud-africanii au luptat cu toate fortele, angajamentul fizic a fost impresionant, au dominat meciul, dar au pierdut pentru le-a lipsit capacitatea de finalizare in fazele cruciale ale partidei.
    
     Spre exemplu, in minutul 19, ei au atacat pana la linia de but a australienilor, dar au pierdut balonul intr-o faza care ar fi trebuit sa se incheie cu un eseu. In minutul 67, du Preez nu a putut fructifica o faza favorabila in butul australian, dupa ce reusise sa il blocheze pe Genia.
    
     Patrick Lambie a ratat, de putin, un drop gol, iar pasa de eseu a lui Jean de Villiers catre acelasi Lambie, a fost cativa milimetrii „inainte”.
    
     Dupa parerea mea, acest meci cu Africa de Sud a marcat, pentru echipa Australiei, depasirea unui prag. Maniera in care „Cangurii” au castigat arata inchegarea acestui grup de jucatori, maturizarea si caracterul echipei. Aceasta performanta le va permite australienilor sa abordeze meciul cu All Blacks cu o mare incredere in fortele lor.
    
     In ce masura vor fi „Wallabies” capabili sa repete performanta de la Wellington, aceasta ramane de vazut. Dar, tocmai aceasta noua dimensiune a stilului de joc australian, etalat in meciul cu Africa de Sud, trebuie sa trezeasca ingrijorare in tabara adversarilor lor.
    
     Eugen Cionga Toronto