Atacati inaltimile
De Redactia Rugby , 12 Mar. 2000

Atacati inaltimile
Pe 6 noiembrie 1999, Sir Edmund Hillary a fost la Cardiff, in tribunele modernului “Millennium Stadium”, la finala Rugby World Cup. Intre omul care a urcat in premiera mondiala pe Everest (8.848 m) si jocul cu balonul oval legatura se face cat se poate de firesc. Hillary este neozeelandez. Mai mult decat atat, a jucat si rugby! “Cand eram mai tanar, am practicat acest sport la o echipa mica”, a marturisit el reporterului Sophie Tutkovics de la “L’Equipe”. Cand a mai crescut, si a atins inaltimea de 1,89 m, “am descoperit ca ma descurcam destul de bine in tusa, ca linia a doua”.
La mijlocul secolului, cand Hillary s-a aventurat pe Everest, alpinismul era un sport amator in totalitate. Astazi, ca si rugbyul de altfel, el a imbracat aspecte tot mai comerciale. Hillary a inteles ca timpurile sunt altele: “Profesionismul din rugby a ridicat nivelul jocului. Acum, jucatorii se antreneaza intens, au o mai buna conditie fizica si o motivatie mai mare”.
Rugat in noiembrie trecut, de reporterul “L’Equipe”, sa vorbeasca despre ceea ce avea sa se intample la semifinala Franta – Noua Zeelanda de la Cupa Mondiala, Hillary a anticipat: “La acest nivel, cea mai mica eroare poate decide. Francezii sunt imprevizibili. Uneori, ei nu ating inaltimile pe care le ataca. Revin insa repede la viata si atunci sunt formidabili. Toata lumea se teme macar putin de francezi. Daca ei isi regasesc inspiratia ce le este caracteristica, atunci sunt greu de invins. Daca nu se va intampla asa, atunci All Blacks vor fi in finala”.
JOHN PHILLIP despre SIR EDMUND HILLARY
“Un mare om! La inceputul carierei sale, alpinistii britanici au refuzat sa-l primeasca in cercul lor. Performantele extraordinare l-au recomandat insa, asa ca a fost selectat sa faca parte din expeditia spre Everest. Mai mult decat atat, s-a aratat placut suprins afland ca este pe lista celor ce vor efectua ascensiunea finala. Dupa aceea, toti s-au laudat cu alpinistul lor britanic! A jucat si rugby, linia a II-a. Un om puternic care a iubit foarte mult acest sport declarand de multe ori ca exista o mare asemanare cu alpinismul. Ii place foarte mult sa spuna ca, si in rugby si in alpinism, trebuie sa ajungi cat mai sus, sa lupti cu propriile limite”.
Ajutat si de noroc
In varsta de 81 de ani, Sir Edmund Hillary nu prea are vreme sa se bucure de casuta mica pe care o are in Auckland, una cu vedere spre mare. Calatoreste mult, tine conferinte si strange fonduri cu care se construiesc scoli in Nepal. Intrebat daca norocul l-a ajutat sa urce pe Everest, Hillary a raspuns fara sa clipeasca: “Fireste! Cand am ajuns sub varf, vremea era urata. Apoi, brusc ea s-a ameliorat si am putut sa atingem Everestul”.
NOTA REDACTIEI:
Acest material a aparut in numarul 2 (aprilie 2000) al revistei lunare “RUGBY MAGAZIN”. Reproducerea integrala (sau a unor fragmente) a acestui grupaj se face numai cu acceptul scris al FEST (Fundaþia pentru Formarea ºi Educarea prin Sport a Tinerilor).
Articole similare


16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








