Argentina: Olé!

     Corespondenta din Toronto.
     Acest meci, Africa de Sud-Argentina, face parte din acea categorie speciala a intrecerilor sportive in care meritele si laudele se cuvin, in primul rand, invinsilor. Adevarat, istoria si statisticile retin numele invingatorilor si rezultatele finale, iar tabela de marcaj de pe EPRFU Stadium din Port Elizabeth, arata la sfarsitul testului scorul de 26-25 in favoarea Africii de Sud. Exista insa, alaturi de exactitatea rece a statisticilor, si o istorie, as numi-o sentimentala, a rugby-ului care va desemna, fara indoiala, drept invingatori morali ai acestei partide, pe argentinieni.
Argentina merita sa castige


     Cu riscul de a fi putin nedrept fata de gazde, care nu s-au resemnat nici cand erau conduse cu 16-25, nerenuntand nici o clipa la gandul victoriei, cred ca „Los Pumas” au pierdut un meci pe care nu meritau sa-l piarda, in timp ce Springboks au castigat un meci pe care nu meritau sa-l castige.
     Dupa ce i-au „jumulit” pe „cocosii” lui Bernard Laporte, castigand, pentru prima oara din 1949, o serie de meciuri-test in fata Frantei, „Pumele”au debarcat in Africa de Sud, cu speranta de a inregistra cea dintai victorie in fata mult mai faimosilor lor adversari. Nu au reusit, dar evolutia lor a confirmat progresul real inregistrat de rugby-ul argentinian in ultimii ani.
     Meciul de la Port Elizabeth a adus in prim plan o gramada argentiniana foarte puternica care a pus mari probleme sud-africanilor. Chiar daca nu este atat de cunoscut ca rivalii sai neo-zeelandezi, francezi, englezii sau australieni, Roberto Grau a dovedit ca este, fara indoiala, unul dintre cei mai buni pilieri-stanga din lume, facand o adevarata demonstratie de forta si „torturandu-l” realmente pe redutabilul Cobus Visagie, adversarul sau direct din acest meci.
     Soliditatea, robustetea si forta gramezii a reprezentat platforma jocului argentinienilor. Inaintasii si-au supus adversarii unei presiuni intense in gramezile ordonate, iar in joc deschis, au folosit mol-urile penetrante ca un instrument de atac extrem de eficace. In plus, linia a treia a fost prezenta in fazele de atac, asa cum s-a intamplat la eseul aripei Jose Maria Piossek, care a fost rezultatul unei foarte frumoase actiuni a celor doi flankeri, Rolando Martin si Lucas Ostiglia.
     De altfel, inaintasii „Pumelor” au fost foarte eficienti in recuperarea baloanelor in aglomerari, alimentand mereu cu „munitii”o linie de treisferturi foarte periculoasa pe contraatac. Toate cele trei eseuri, marcate de Contepomi, Piossek si Hernandez, au fost rezultatul castigarii baloanelor de catre inaintasi, ceea ce a facut posibila declansarea unor contraatacuri fulgeratoare incheiate in butul sud-africanilor.
     Nu totul a fost perfect in jocul argentinienilor, observandu-se, spre exemplu, faze in care purtatorul de balon s-a aflat izolat intre adversari, obligat de multe ori sa blocheze mingea, in asteptarea coechipierilor, fiind penalizat si irosind astfel, numeroase ocazii favorabile. De asemenea, indisciplina i-a costat foarte scump, linia a doua Rimas Alvarez-Kairelis fiind eliminat si lasandu-si echipa in inferioriatate numerica pentru 10 minute, ei oferind astfel, prea multe penalitati adversarilor lor.
     Gandindu-ne insa, ca „Pumele” au mai marcat un eseu, prin Contepomi, la fel de frumos ca celelalte trei, anulat de catre arbitrul galez Nigel Williams, in mod discutabil, din cauza indisciplinei aceluiasi Rimas Alvarez, care, se pare, il lovise pe Kriege intr-una din fazele precedente, atunci avem imaginea limpede a spiritului ofensiv imprimat de antrenorul Marcelo Loffreda actualei selectionate argentiniene.
     Invingand, recent, Franta in doua meciuri-test, jucand excelent in fata Africii de Sud, „Los Pumas” au aratat ca pot pune probleme celor mai puternice echipe din lume. Atentie insa! Faptul ca i-au ingenuncheat pe „Tricolori” si au evoluat excelent in fata selectionatei Springboks, nu inseamna ca Argentina a intrat deja in „clubul” elitei mondiale . Pentru acesti „gauchos” veniti de la poalele Anzilor mai este un drum lung pana la atingerea Everest-ului Planetei Ovale. Ceea ce le lipseste, deocamdata, sud-americanilor este capacitatea de a juca, in mod consistent, de la egal la egal cu marile „puteri” rugbystice, depasind statutul de permanent „outsider”, si transformand variabila evolutiilor remarcabile din unul, doua sau trei meciuri, intr-o constanta a unui joc de ridicat nivel tehnic, caracteristic marilor echipe.

Africa de Sud – (re)gasirea unei identitati


     Springboks au constituit o profunda dezamagire! Gazdele au avut o evolutie, in general, modesta presarata doar cu cateva momente luminoase cum a fost eseul lui Brent Russel din ultimele minute ale meciului. In rest, sud-africanii au parut o echipa descumpanita, cu un joc saracacios, lipsit de claritate si creativitate, traseele din teren fiind confuze si parand a fi mai degraba rezultatul unor improvizatii superficiale decat aplicarea unor scheme pregatite la antrenamente. Cu un asemenea joc, nu a fost o surpriza faptul ca „Antilopele” nu au reusit sa inscrie nici cand au fost in superioritate numerica, in cele 10 minute ale eliminarii lui Alvarez.
     Prin traditie, jocul sud africanilor s-a bazat intotdeauna pe un angajament fizic extraordinar, pe forta „bruta” a inaintarii asociata cu incisivitatea liniei de treisferturi. In meciul de sambata, gramada a fost mediocra, nereusind sa-si impuna jocul in fata „Pumelor”, linia intai fiind dominata net de catre trio-ul Grau-Ledesma-Reggiardo, in timp ce treisferturile nu au aratat nici ele prea mult. Noua pereche de centri, Gcobani Bobo si Marius Joubert, in care Rudolf Straeueli isi pusese atatea sperante, a dezamagit printr-un joc static, lipsit de fantezie, cu pase lente, usor de contracarat de catre adversari, in timp ce veteranul Pieter Roussouw a fost foarte sters. Singur, fundasul Jaco van der Westhuyzen a iesit din zona de mediocritate, remarcandu-se prin siguranta in aparare, in special la mingile inalte.
     Marea problema a lui Straeuli ramane, totusi, gramada care este doar o umbra a ilustrelor sale predecesoare. Actuala inaintare nu a aratat mai nimic din calitatile care au facut faima rugby-ului sud-african: forta, dinamism, viteza, placaje necrutatoare, eficienta in mol-uri si aglomerari. Evident, aceasta lipsa de forma poate fi ceva pasager, iar in lunile ramase pana la Cupa Mondiala, sud-africanii pot reveni la nivelul la care au fost, spre exemplu, nu mai departe de perioada anilor 1995-1998, cand au inregistrat o serie de 17 victorii consecutive in meciuri-test si dominau rugby-ul mondial.
     Straeuli stie foarte bine ca fara o gramada puternica si fara imbunatatirea dramatica a jocului liniei de treisferturi, Springboks nu au sanse reale de a ajunge in finala Cupei Mondiale.