Antrenament cu spectatori pentru nationala Japoniei
De Redactia Rugby , 17 Nov. 2004

Componentii nationalei Japoniei au avut parte astazi, la antrenamentul desfasurat pe Stadionul Olimpia, de o vizita surpriza. Circa 20 de copii japonezi, de la o scoala japoneza, au asistat la sedinta de pregatire, aclamand unele faze reusite de rugbystii niponi, iar la final au tinut neaparat sa se pozeze cu acestia si sa primeasca autografe de la ei. Antrenamentul japonezilor s-a axat pe scheme de contact si pe exersarea apararii, in prima parte, pentru ca in cea de-a doua sa se treaca la exercitii specifice fiecarui compartiment, inaintare si treisferturi, insistandu-se mai ales pe repunerile din tusa. Dintre rugbystii japonezi, a iesit in evidenta fundasul Ryohei Miki, care are si o tunsoare aparte, un jucator puternic, care a jucat multa vreme si rugby in 7 si care se pare ca a jucat, in urma cu ceva timp, chiar in Noua Zeelanda. Desi initial se anuntase ca lotul echipei Japoniei se va completa astazi cu trei jucatori, in urma accidentarilor unora dintre cei care au evoluat in meciul cu Scotia, acest lucru nu se va mai intampla. Niponii viziteaza in aceasta dupa-amiaza Casa Poporului.
Antrenament cu spectatori astazi pentru nationala Japoniei. Circa 20 de copii japonezi au tinut sa asiste la sedinta de pregatire a echipei nipone, cu doua zile inainte de meciul test cu Romania.
Pe Stadionul Olimpia, au fost prezenti, astazi, circa 20 de copii de la o scoala japoneza din Capitala, impreuna cu profesorii lor. Ei au asistat la antrenamentul selectionatei Japoniei, aclamand unele faze reusite de rugbysti, iar la final i-au asaltat pe acestia pentru poze si autografe. Chiar daca au avut spectatori, niponii nu au facut rabat de la seriozitatea pe care o abordeaza la fiecare sedinta de pregatire si s-au antrenat cat se poate de riguros, in conditiile in care ploaia cazuta in ultima vreme in Bucuresti nu a lasat gazonul in cea mai buna stare.
Mitsutake Hagimoto, antrenorul niponilor, a impartit antrenamentul in doua, exersand, in prima parte, faze de aparare si contact, iar, in cea de-a doua, lucrand cu fiecare compartiment separat. S-a putut observa faptul ca, chiar daca nu au o forta fizica iesita din comun, japonezii sunt foarte indemanatici in manuirea balonului. Acestia au exersat destul de mult repunerile din tusa, semn ca de aici asteapta multe la meciul de sambata. Unul dintre rugbystii care au parut printre cei mai buni din lotul Japoniei a fost fundasul Ryohei Miki. El iese in evidenta si printr-o tunsoare speciala, dar se si vede ca a jucat si rugby in 7 multa vreme, jucand, in urma cu ceva vreme, chiar si in Noua Zeelanda, din cate spun japonezii. “Am vazut echipa Romaniei in meciul cu Tara Galilor. Este o echipa puternica, mai ales pe inaintare si ne asteapta un meci dificil sambata. Noi speram, insa, sa facem o partida buna. Jocul echipei noastre nu se bazeaza neaparat pe inaintare sau pe linia de treisferturi. Incercam sa combinam cele doua compartimente si sa jucam cat mai rapid”, ne-a declarat Koh Sasaki, ofiterul de presa al niponilor.
Lotul selectionatei Japoniei nu se va mai completa cu cei trei jucatori, care ar fi trebuit sa-i inlocuiasca pe accidentatii de dupa meciul cu Scotia. Oficialii japonezi au decis ca nu mai este nevoie de acesti jucatori, asa ca sosirea lor la Bucuresti a fost contramandata. Astazi, delegatia nipona are programata o iesire in oras, urmand sa viziteze Casa Poporului si apoi sa ia masa la un restaurant cu specific japonez.
Articole similare

23 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Fostul internațional Gheorghe Caragea are nevoie de sprijin financiar pentru a-și achiziționa o proteză
Jucător emblematic al echipei de rugby a României, Gheorghe Caragea (67 de ani) se confruntă cu probleme de sănătate de multă vreme. Fostul internațional are nevoie de sprijin financiare...

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / SCMTM - CSASTE 42-35: Bănățenii au obținut victoria pe final, bucureștenii s-au ales cu bonusul defensiv
Meci pe muchie de cuțit la Timișoara, în etapa cu numărul 12 a Ligii de Rugby Kaufland 2026. SCM USV a obținut o victorie muncită (42-35) după ce a condus și la pauză (21-20). Gazdele...

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / CSRAP - CSMBM 33-38:
Ultimele meciuri dintre Rapid și Baia Mare la rugby
22 august 2026: Rapid - Baia Mare 33-38
25 aprilie 2026: Baia Mare - Rapid 18-12
16 august 2025: Rapid - Baia Mare 13-48
18 aprilie 2025: Baia...

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / RCGH - CSUCJ 5-45:
Ultimele meciuri Cluj - Gura Humorului la rugby
22 august 2026: Gura Humorului 5-45
25 aprilie 2026: Cluj - Gura Humorului 52-24
6 noiembrie 2022: Cluj - Gura Humorului 109-11
4 iunie 2022: Gura...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / RCGH - CSUCJ 5-45:

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / CSRAP - CSMBM 33-38:







