Anglia-Tara Galilor: Anglia s-a clatinat in fata "Dragonilor"

     Corespondenta din Toronto.
     Anglia a invins greu Tara Galilor, 28-17, dar galezii au fost pe punctul de a produce cea mai mare supriza a acestei editii a Cupei Mondiale fiind la un pas de a elimina selectionata “Trandafirului". Ca si in meciul cu Samoa, englezii au fost salvati de faptul ca au avut o conditie fizica superioara adversarilor lor.
     De multa, de foarte multa vreme nu am mai vazut echipa Tarii Galilor jucand atat de bine si facand sa tremure o echipa a Angliei, care, pana de curand, era considerata marea favorita a competitiei. Conducand cu 10-3 la pauza, dupa ce si-au dominat net adversarii, “Dragonii" au cedat in cea de-a doua repriza din cauza faptului ca nu au avut o pregatire fizica care sa le permita sa mentina acelasi ritm de joc ca in prima parte a meciului.
     Chiar daca a pierdut, mi s-a parut ca Tara Galilor a demonstrat o capacitate de exprimare in teren mult mai clara si mai coerenta decat echipa Angliei. Maniera in care urmasii lui Edwards si Bennett au jucat impotriva englezilor a aratat ca evolutia din partida cu Noua Zeelanda nu a fost deloc o intamplare fericita. Unele dintre fazele create de Charvis si ai sai au fost ca niste flash-back-uri ale marii echipe a Tarii Galilor din anii ’70: eseul lui Stephen Jones inscris dupa o splendida cursa a lui Shane Williams al carui sprint mi-a amintit de ilustrul sau predecesor J.J Williams; eseul lui Charvis marcat in urma unei tuse castigate in apropierea butului englez si a unui suprem efort al gramezii care a strapuns apararea engleza, amintind de forta lui Price, Windsor si Faulkner.
     Pentru a evita infruntarea directa cu mai puternicii inaintasi englezi, "Dragonii" au jucat la mana majoritatea baloanelor, deschizand fara incetare linia de treisferturi si desfasurand atacurile pana la aripi. Jones, Taylor, Harris, Thomas si Williams au condus ofensiva echipei lor, beneficiind de suficiente “munitii" furnizate de inaintasii a caror remarcabila evolutie a dus la recuperarea a numeroase baloane in aglomerarile spontane. Presiunea impusa de galezi in prima repriza a dereglat mecanismul de ceasornic al echipei lui Woodward care, pana la inceperea Cupei Mondiale, a functionat perfect ca venerabilul “Big Ben".
     Acesta este cel de-al doilea meci, dupa cel cu Samoa, in care se vede limpede ca echipa Angliei se clatina serios. Formatia “trandafirului" nu mai are siguranta - demoralizatoare pentru adversari - cu care a dominat rugby-ul european si cel mondial in ultimele doua sezoane. In prima repriza a meciului cu Tara Galilor, jocul englezilor a fost incâlcit, lipsit de claritate, presarat cu numeroase greseli si inexactitati neobisnuite pentru ei: pase “inainte" si obstructii in jocul la sol care au dus la prea multe penalitati dictate impotriva lor. Atacurile inaintarii, avand tendinta de a aluneca intr-o stereotipie frustranta, ratarile lui Wilkinson din prima repriza si lipsa sa de inspiratie in dirijarea jocului formatiei sale au reflectat starea de confuzie in care se zbatea intreaga echipa a Angliei.
     Formidabila accelerare a lui Robinson de la inceputul celei de-a doua reprize, care a despicat, pur si simplu, in doua obosita defensiva a “diavolilor" rosii, a insemnat semnalul revenirii formatiei engleze. Inaintasii au inceput sa avanseze incet, dar sigur, iar presiunea exercitata in aglomerarile spontane i-a fortat pe galezi sa comita greseli pe care Wilkinson, regasindu-si precizia robotica, le-a transformat in puncte pretioase.
     De asemenea, un rol important in aceasta revenire l-a avut introducerea lui Catt ale carui lovituri de picior, lungi si precise, i-au impins pe adversari, in cateva faze care se anuntau periculoase pentru butul englez, in propriul lor “22".
     Fara a ma grabi sa scriu cuvantul “criza", cred, totusi, ca Anglia nu mai are autoritatea si siguranta demonstrate in Turneul celor VI Natiuni si in meciurile din vara impotriva Noii Zeelande si a Australiei. Nu vreau sa dramatizez situatia in care se afla echipa engleza, dar pierderea acestei sigurante, tocmai acum in pragul semifinalelor, îi poate fi fatala.
     S-ar putea ca evolutiile mai slabe din partidele cu Samoa si Tara Galilor sa nu insemne nimic mai mult decat o temporara scadere de forma. S-ar putea ca Anglia sa se regaseasca si sa vedem in semifinale revenirea la nivelul echipei care a zdrobit Irlanda in finala europeana din primavara. In acest caz, francezilor nu le va fi deloc usor!
     La fel de bine, insa, s-ar putea ca echipa lui Woodward sa se afle intr-o lenta si ireversibila (s)cadere care sa o impiedice sa atace cu sanse reale castigarea trofeului suprem al rugby-ului mondial. Este evident pentru toata lumea, inclusiv pentru Woodward si jucatorii sai, faptul ca, daca va juca in semifinale la nivelul la care a jucat pana acum, Anglia nu are sanse prea mari de a invinge echipa Frantei.