Anglia-Franta, un meci darz, dar fara stralucire

     Corespondenta din Toronto.
     Asadar, Anglia a invins Franta, 25-17 pe Twickenham, pastrandu-si invincibilitatea pe teren propriu de-a lungul a 19 partide consecutive, dar aceasta anuntata finala europeana a dezamagit,, fiind departe de ceea ce asteptau iubitorii rugby-ului de la un meci care a opus cele mai bune echipe ale continentului.

Greselile au afectat calitatea jocului


     A fost, fara indoiala, o partida indarjita, de lupta, dar nespectaculoasa si presarata cu prea multe erori, atat de o parte cat si de cealalta, erori care nu ar trebui sa se regaseasca intr-un meci de un asemenea nivel. Au fost, in primul rand, surprinzator de multe greseli de pase si probleme de control a balonului, ceea ce a dus la mingi pierdute cu prea mare usurinta de echipa aflata in atac.
     Alta surpriza neasteptata, mai ales in ceea ce ii priveste pe englezi, a constituit-o lipsa de suport a purtatorului de balon in anumite faze decisive care se puteau incheia cu eseuri. Au existat cateva secvente ale jocului in care jucatorul cu mingea, lansat catre butul advers, nu a avut cui pasa si , placat fiind, a pierdut balonul, irosindu-se astfel, o situatie favorabila de atac. De exemplu, a fost un moment in a doua jumatate a reprizei intii, cand Greenwood, lansat pe aripa dreapta, intr-o cursa care promitea sa devina foarte periculoasa, s-a vazut complet izolat intre aparatori francezi, fara nici un coechipier aflat in apropiere care sa-l sustina!
     Printre altele, aceasta a aratat faptul ca linia a treia engleza, cu o evolutie destul de stearsa, de altfel, nu si-a indeplinit rolul principal care ii revenea, si anume, de a sustine purtatorul de balon in toate fazele jocului.

Repriza intii – joc mediocru al ambelor echipe


     Un alt aspect asupra caruia as vrea sa starui putin, este lipsa de fluiditate a jocului. Prima repriza, in special, s-a caracterizat printr-un joc cu numeroase greseli, destul de static si fara reciclari rapide ale balonului care sa asigure continuitatea jocului. Din aceasta cauza, nici una dintre echipe nu a fost capabila sa construiasca, in fazele ofensive, o platforma solida, care sa constituie rampa de lansare ale unor atacuri clare, incisive, capabile sa surprinda si sa destabilizeze defensiva adversa.
     Astfel, mi se pare interesant de remarcat faptul ca, primul mol rulant, eficient, al englezilor, s-a consemnat in minutul 27, iar al francezilor in minutul 34! Trasatura principala a reprizei intii a fost lipsa de coerenta, consistenta si luciditate in joc, care a condus la evolutia mediocra a celor doua echipe. Doar cateva au fost fazele care merita sa fie retinute; cursele lui Luger si Robinson, din debutul partidei, promitatoare, care s-au dovedit, insa, a fi doua actiuni singulare, eseul lui Magne, rezultat al unei flagrante greseli a lui Hodgson, dar si al insistentei si indemanarii aripei de gramada franceze; si, din pacate pentru el, tot Hodgson a fost in centrul atentiei, in minutul 39, atunci cand, scapat din placajul lui Garbajosa, nu i-a pasat lui Greenwood care, fara nici un adversar in fata, ar fi inscris, cu siguranta, un eseu la centru.

Repriza a doua – joc solid al englezilor


     In repriza secunda, englezii au reusit sa amplifice ritmul de joc, iar tactica lor a devenit mai clara. Gramada condusa de Martin Johnson si-a intensificat presiunea asupra rivalei sale, perechea Gomarsall-Wilkinson a variat lansarile pe treisferturi, Greenwood a devenit mult mai activ, in timp ce Cohen si Robinson, mai ales, au incercat, deseori, sa se intercaleze in linia de atac. Exercitarea acestei presiuni continue de catre gazde, atat la nivelul inaintarii cat si al liniei de treisferturi, a condus, in mod logic, la dominarea posesiei balonului. La un moment dat, catre mijlocul reprizei a doua, dominarea englezilor in acest sector de joc a fost categorica, 65% fata de 35%!
     In mod inevitabil, reduta franceza a cedat, Robinson, intercalat din nou in centrul liniei de treisferturi, inscriind un eseu meritat, dupa cateva gramezi succesive in apropierea butului francez si o splendida pasa a lui Greenwood. Wilkinson, prin cele 20 de puncte marcate, si-a facut, din nou, datoria, consolidand succesul formatiei sale.
     Dupa eseul fundasului englez, ma asteptam, totusi, la o replica pe masura a „tricolorilor”. Dar „trupele” comandate de Galthie au ramas, parca, in transee, „focurile de artificii” ale treisferturilor au palpait doar, iar acea faimoasa „furie” franceza nu s-a produs. Jocul „cocosilor” a fost lipsit de intensitatea necesara pentru a contra o solida, dar deloc formidabila, echipa engleza, francezii parand incapabili de a schimba tempo-ul si de a ridica „strocul” in gramada. De abia in ultimul sfert de ora al meciului, „Les Bleus” au reusit sa realizeze o superioritate numerica pe flancul drept de atac si sa inscrie, cu destula usurinta, doua eseuri la colt.
     A fost, insa, mult prea tarziu si mult prea putin pentru fosta finalista a Cupei Mondiale si castigatorea Marelui Slem de anul trecut.

Laporte si Woodward- destule griji pentru viitor


     Atat Laporte cat si Woodward, sunt doua caractere echilibrate care nu vor intra in panica in urma partidei de pe Twickenham. In fond, acesta a fost primul meci al sezonului si nici unul dintre cei doi antrenori, chiar daca tinea foarte mult la rezultat, nu avea pretentia de a-si vedea echipa in varf de forma. Pe de alta parte, insa, banuiesc ca niciunul dintre ei nu se astepta la evolutia mediocra de sambata.
     Pentru Bernard Laporte, au existat, cred, cateva surprize neplacute. In primul rand, evolutia neconvingatoare a gramezii. Inaintarea „tricolora”, atat de temuta pentru „tortura” fizica aplicata rivalelor sale, nu s-a putut impune in fata adversarei sale, Crenca a avut aproape tot timpul meciului probleme in fata lui White, iar linia a treia a fost departe de forma din sezonul trecut. Harinordoquy a avut o evolutie palida, ca si Betsen, de altfel, singur Olivier Magne remarcandu-se in mijlocul unei gramezi care nu a petrecut o dupa amiaza foarte comfortabila pe gazonul de pe Twickenham.
     In al doilea rand, indisciplina, care a dus la cele cinci lovituri de pedeapsa pe care Wilkinson le-a transformat cu precizie. Imi inchipui ca nu este deloc usor pentru antrenorul francez sa faca analiza unui meci in care, desi echipa sa a marcat trei eseuri fata de unul al gazdelor, a parasit terenul invinsa. Laporte va fi cu atat mai nemultumit cu cat, jucatorii sai dadusera dovada de o disciplina de invidiat in ultimele sezoane.
     In ceea ce il priveste pe Woodward, el poate fi, desigur, multumit de rezultat, dar in nici un caz de evolutia de ansamblu a echipei sale. Jocul inconsistent, lipsit de claritate si eficienta, mai ales in prima repriza, precum si usurinta cu care echipa sa a primit trei eseuri dintre care doua in ultimele 15 minute, nu pot constitui motive de satisfactie pentru antrenorul englez. In plus, titularizarea lui Hodgson pe postul de centru ridica deja semne de intrebare si, nu cred ca, in cele din urma, se va dovedi o solutie viabila.
     In ciuda tentatiei lui Woodward de a experimenta diferite combinatii, lucru perfect normal in procesul de pregatire pentru Cupa Mondiala,totusi, mi se pare evident faptul ca Anglia nu are nevoie sa joace cu doua „uverturi”, ci cu doi centri „de meserie”. Folosindu-l pe Hodgson ca centru, Woodward il poate proteja pe Wilkinson, ingaduindu-i acestuia sa ocupe o pozitie mai retrasa, dar nu cred ca aceasta este cea mai potrivita tactica de a ataca Cupa Mondiala.
     Rezultatele din prima etapa a Turneului, victoria Italiei la Roma, si, mai ales, succesul Irlandei la Edinburgh, indica faptul ca actuala editie va fi mai echilibrata decat se prevedea si ca toate drumurile, in special cele ale potentialilor invingatori, vor trece pe la Dublin!