ANALIZĂ: Rolul cluburilor în relansarea rugby-ului românesc - Selecționata Bucureștilor a fost fondată după model occidental (EPISODUL 2)
De Marian Burlacu, 23 Iul. 2025
La începutul anilor 50, în România exista deja un număr mare de echipe de rugby. Mult mai mare decât în deceniile trecute. Și, ce e mai important, aceste echipe nu mai sunt doar din București. Apar și în alte zone ale țării. Iar în anii următori, antrenori cunoscuți vor pleca din București și vor activa la diverse formații din țară. Creșterea numărului de echipe a făcut să se ridice și nivelul competiției rugbystice din România. Și pe lângă meciurile din campionat, formațiile noastre de rugby au început să dispute și partide internaționale. În capitala țării noastre au venit echipe din Anglia, Franța și Țara Galilor. În plus, s-a fondat selecționata Bucureștilor, care a întreprins turnee în Regatul Unit. Astfel s-a dezvoltat sportul cu balonul oval de la noi în anii 50.
În fondarea echipelor de rugby din provincie un merit important l-au avut foști jucători de rugby deveniți antrenori. V. Vardela a înființat echipa studenților din Galați. G. Fanella a fondat o formație la Iași. Dumitru Moțica a plecat la Petroșani și a făcut același lucru. Așa a procedat Titi Ionescu, de pildă, care a cutreierat țara și a antrenat diverse echipe. Așa avea să facă mai apoi Mihai Naca, un bucureștean care a făcut din Farul Constanța cea mai puternică formație de rugby din Provincie.
Existau echipe. Exista competiție. Este simplu, însă atât de complicat. Și observăm acest aspect astăzi, când numărul echipelor e mic, iar competiția internă suferă. În anii 50, însă, situația era alta. Și atunci a fost momentul ca formațiile noastre să dispute meciuri cu unele din Europa de Vest (mă refer, desigur, la echipele din Franța și Regatul Unit).
Cum la acea vreme calendarul competițional nu era atât de aglomerat ca în zilele noastre, acest schimb cultural sau schimb de experiență, îi puteți spune cum vreți, a fost posibil. Și rugby-ul românesc a avut de câștigat din el.
În 1953, la București s-a desfășurat Festivalul Internațional al Tineretului și Studenților. Iar la rugby, primele două reprezentative au participat sub numele Locomotiva București, respectiv Constructorul București. Iar prima dintre ele a câștigat într-o manieră clară, 27-3 (21-3), meciul cu puternica formație franceză USA Perpignan. Mulți au auzit de aceasta. Există și astăzi, iar în trecutul nu tocmai îndepărtat Marius Tincu și Ovidiu Toniță au devenit campioni ai Franței cu ea.
Mai apoi și Constructorul s-a impus cu 6-0 în fața grupării din Hexagon, una cu jucători renumiți și care disputase finala campionatului Franței în 1952 (11-20 cu Lourdes)! Așadar, crescuse numărul de formații de rugby în România, dar crescuse și valoarea acestor echipe.
Aceste victorii românești nu au trecut neobservate pe plan extern. Astfel că în toamna aceluiași an 1953 a venit la București formația PUC (Paris Universite Club). O formația care disputase semifinalele campionatului Franței în 1947 - avea să o mai facă în 1955 și 1958. Așadar, o altă grupare de top. Iar PUC a pierdut (3-18) cu Locomotiva București. Mai apoi francezii au câștigat greu (8-6) cu Constructorul. Și și-au mai încearcat încă o dată șansa cu Locomotiva, dar nici de data aceasta cu succes (3-11).
În 1954, a fost rândul formației galeze Swansea să viziteze Bucureștii. Iar această grupare condusă de căpitanul RCC Clem Thomas s-a înclinat (12-32) în fața Locomotivei București (în fapt, a fost o selecționată bucureșteană)! Mai apoi Swansea s-a revanșat (16-5) în fața Constructorului.
La mijlocul anilor 50 s-a mai luat o decizie care a influențat pozitiv dezvoltarea rugby-ului românesc. În 8 mai 1955, pe stadionul Republicii din Capitală s-a disputat un alt meci de vis. Cel dintre selecționatele de rugby ale Bucureștilor și Parisului. Pentru a înțelege raportul de forțe dintre cele două națiuni, în acel moment, trebuie să spunem că era de 200-250 de jucători de rugby la 1 jucător în favoarea francezilor. Și, totuși, echipa noastră s-a impus cu 6-0. Și astfel a apărut în scenă selecționata Bucureștilor.
Trebuie spus pentru cei care nu cunosc că în rugby există o modă a selecționatelor provinciale. Așa este organizat rugby-ul în țările majore din Sud (Africa de Sud, Australia, Argentina, Noua Zeelanda), dar și în unele din Nord (Irlanda, Scoția, Țara Galilor).
Avantajul acestor selecționate provinciale este că le permite să rodeze în competiții variante de compartimente (linia întâi, linia a doua, linia a treia, mijlocași, centri de treisferturi) pe care apoi acea națiune le poate folosi și la echipa reprezentativă.
Și în România, din 1990 a existat o organizare pe comitete provinciale (Muntenia, Dobrogea, Moldova Sud, Moldova Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud), însă s-a renunțat la ea din cauza Legii Sportului din 2000 (nu era prevăzută această formă de organizare...).
De asemenea, pe la începutul anilor 2000 s-a desfășurat o competiție care se numea Cupa Regiunilor, cu participarea unor selecționate provinciale. Din nefericire n-a prins. Interesant este că Uniunea Europeană a cerut în trecut României să schimbe organizarea administrativă a țării noastre pe provincii (regiuni), ceea ce nu s-a întâmplat până astăzi. Altfel spus, între 1990 și 2000, rugby-ul nostru a avut o formă de organizare modernă.
În septembrie 1955, așadar, s-a produs ceva ce părea imposibil în urmă cu doar câțiva ani. Și anume s-a desfășurat primul turneu al rugbyștilor români în Regatul Unit. Iar selecționata Bucureștilor a impresionat atât prin joc, cât și prin rezultate: 19-3 cu Swansea, 3-6 cu Cardiff și 9-9 cu Harlequins Londra! Iar ultimele două partide s-au disputat pe legendarele stadioane „Arms Park” și „Twickenham”, adică acolo unde își disputau meciurile echipa de rugby a Țării Galilor, respectiv a Angliei.
În mai 1956, Harlequins a întors vizita românilor. Londonezii au câștigat cu 10-0 primul meci în care au înfruntat o selecționată de tineret a Bucureștilor. Apoi, în fața primei echipe a Capitalei noastre, ei s-au înclinat cu 10-14.
În toamna aceluiași an, selecționata Bucureștilor a întreprins al doilea turneu în Regatul Unit, unul soldat cu următoarele rezultate: 6-6 cu Leicester Tigers, 10-6 cu RFC Gloucester și 6-6 cu Bristol. Așadar, trei meciuri fără înfrângere contra unor echipe care și acum se află în elita rugby-ului englez.
În Insulele Britanice, selecționata Bucureștilor n-a impresionat doar prin eficiență, ci și prin joc. Fundașul Alexandru Penciu, de pildă, a fost poreclit „Alexandru cel Mare” în publicațiile din Anglia și din Țara Galilor.
Iar aceste rezultate au făcut ca în primăvara anului următor (1957), selecționatele Bucureștilor și Londrei să se înfrunte pe pământ românesc. Oaspeții au avut câștig de cauză (11-3), însă după o luptă acerbă. Apoi, în toamnă, Swansea a revenit la București și a pierdut meciurile cu CCA (6-12), Geotehnica (3-5) și Dinamo (5-9).
Pentru ca în vara lui 1958, Federația Română de Rugby să facă o eroare care a influențat negativ dezvoltarea sportului cu balonul oval de la noi. Atunci s-a decis, unilateral, anularea turneului pe care selecționata Bucureștilor urma să-l facă în Marea Britanie... Decizia a fost luată, spun unii, fiindcă exista temerea că rugbyștii români, extrem de valoroși, vor fi tentați să rămână în Insule. Și trebuie spus că la finalul primul turneu, cel din 1955, Stan Luric, jucător legitimat la Dinamo, a decis să nu se mai întoarcă în țară...
De altfel, fostul internaționat Constantin Cocor îmi spunea, în urmă cu ani, că la banchet, după primul turneu, britanicii au propus jucătorilor noștri să rămână cu toții acolo. Era în plin „Război Rece”.
Decizia de anulare a turneului din 1958 i-a afectat teribil pe britanici, care se pregătiseră pentru meciuri. Iar din acest motiv aceștia au rupt orice legătură cu rugby-ul românesc! Abia prin anii 70 se vor relua meciurile dintre echipele noastre de rugby și cele din Regatul Unit.
Ulterior deciziei din 1958, echipele de rugby de la noi au menținut contactele cu cele din Franța. De altfel, în anii 60, s-a participat la Cupa Campionilor Europeni, o competiție lansată de FIRA (Federația Internațională de Rugby Amator), organism care superviza și organizarea Campionatului European inter-țări.
Firește că la CCE n-au participat echipele din Regatul Unit sau din Irlanda. La prima ediție, în 1962, AS Beziers s-a impus cu 11-3 în finala cu Grivița Roșie. Apoi, în 1964, Grivița a reușit să cucerească trofeul după 10-0 cu Stade Montois în finală. În sfârșit, la ultima ediție, Dinamo a câștigat (0-12 și 18-0) finala cu SU Agen. Așadar, trei finale franco-romăne, după care competiția a dispărut fiind reluată la mijlocul anilor 90 într-un alt format.
CONCLUZIE: O să repet ceea ce am scris mai sus. Ai echipe numeroase, ai și competiție internă. Ai competiție internă, ai și jucători de rugby valoroși. Iar atunci poți disputa cu succes și meciuri internaționale.
(va urma)
În fondarea echipelor de rugby din provincie un merit important l-au avut foști jucători de rugby deveniți antrenori. V. Vardela a înființat echipa studenților din Galați. G. Fanella a fondat o formație la Iași. Dumitru Moțica a plecat la Petroșani și a făcut același lucru. Așa a procedat Titi Ionescu, de pildă, care a cutreierat țara și a antrenat diverse echipe. Așa avea să facă mai apoi Mihai Naca, un bucureștean care a făcut din Farul Constanța cea mai puternică formație de rugby din Provincie.
Existau echipe. Exista competiție. Este simplu, însă atât de complicat. Și observăm acest aspect astăzi, când numărul echipelor e mic, iar competiția internă suferă. În anii 50, însă, situația era alta. Și atunci a fost momentul ca formațiile noastre să dispute meciuri cu unele din Europa de Vest (mă refer, desigur, la echipele din Franța și Regatul Unit).
Cum la acea vreme calendarul competițional nu era atât de aglomerat ca în zilele noastre, acest schimb cultural sau schimb de experiență, îi puteți spune cum vreți, a fost posibil. Și rugby-ul românesc a avut de câștigat din el.
În 1953, la București s-a desfășurat Festivalul Internațional al Tineretului și Studenților. Iar la rugby, primele două reprezentative au participat sub numele Locomotiva București, respectiv Constructorul București. Iar prima dintre ele a câștigat într-o manieră clară, 27-3 (21-3), meciul cu puternica formație franceză USA Perpignan. Mulți au auzit de aceasta. Există și astăzi, iar în trecutul nu tocmai îndepărtat Marius Tincu și Ovidiu Toniță au devenit campioni ai Franței cu ea.
Mai apoi și Constructorul s-a impus cu 6-0 în fața grupării din Hexagon, una cu jucători renumiți și care disputase finala campionatului Franței în 1952 (11-20 cu Lourdes)! Așadar, crescuse numărul de formații de rugby în România, dar crescuse și valoarea acestor echipe.
Aceste victorii românești nu au trecut neobservate pe plan extern. Astfel că în toamna aceluiași an 1953 a venit la București formația PUC (Paris Universite Club). O formația care disputase semifinalele campionatului Franței în 1947 - avea să o mai facă în 1955 și 1958. Așadar, o altă grupare de top. Iar PUC a pierdut (3-18) cu Locomotiva București. Mai apoi francezii au câștigat greu (8-6) cu Constructorul. Și și-au mai încearcat încă o dată șansa cu Locomotiva, dar nici de data aceasta cu succes (3-11).
În 1954, a fost rândul formației galeze Swansea să viziteze Bucureștii. Iar această grupare condusă de căpitanul RCC Clem Thomas s-a înclinat (12-32) în fața Locomotivei București (în fapt, a fost o selecționată bucureșteană)! Mai apoi Swansea s-a revanșat (16-5) în fața Constructorului.
La mijlocul anilor 50 s-a mai luat o decizie care a influențat pozitiv dezvoltarea rugby-ului românesc. În 8 mai 1955, pe stadionul Republicii din Capitală s-a disputat un alt meci de vis. Cel dintre selecționatele de rugby ale Bucureștilor și Parisului. Pentru a înțelege raportul de forțe dintre cele două națiuni, în acel moment, trebuie să spunem că era de 200-250 de jucători de rugby la 1 jucător în favoarea francezilor. Și, totuși, echipa noastră s-a impus cu 6-0. Și astfel a apărut în scenă selecționata Bucureștilor.
Trebuie spus pentru cei care nu cunosc că în rugby există o modă a selecționatelor provinciale. Așa este organizat rugby-ul în țările majore din Sud (Africa de Sud, Australia, Argentina, Noua Zeelanda), dar și în unele din Nord (Irlanda, Scoția, Țara Galilor).
Avantajul acestor selecționate provinciale este că le permite să rodeze în competiții variante de compartimente (linia întâi, linia a doua, linia a treia, mijlocași, centri de treisferturi) pe care apoi acea națiune le poate folosi și la echipa reprezentativă.
Și în România, din 1990 a existat o organizare pe comitete provinciale (Muntenia, Dobrogea, Moldova Sud, Moldova Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud), însă s-a renunțat la ea din cauza Legii Sportului din 2000 (nu era prevăzută această formă de organizare...).
De asemenea, pe la începutul anilor 2000 s-a desfășurat o competiție care se numea Cupa Regiunilor, cu participarea unor selecționate provinciale. Din nefericire n-a prins. Interesant este că Uniunea Europeană a cerut în trecut României să schimbe organizarea administrativă a țării noastre pe provincii (regiuni), ceea ce nu s-a întâmplat până astăzi. Altfel spus, între 1990 și 2000, rugby-ul nostru a avut o formă de organizare modernă.
În septembrie 1955, așadar, s-a produs ceva ce părea imposibil în urmă cu doar câțiva ani. Și anume s-a desfășurat primul turneu al rugbyștilor români în Regatul Unit. Iar selecționata Bucureștilor a impresionat atât prin joc, cât și prin rezultate: 19-3 cu Swansea, 3-6 cu Cardiff și 9-9 cu Harlequins Londra! Iar ultimele două partide s-au disputat pe legendarele stadioane „Arms Park” și „Twickenham”, adică acolo unde își disputau meciurile echipa de rugby a Țării Galilor, respectiv a Angliei.
În mai 1956, Harlequins a întors vizita românilor. Londonezii au câștigat cu 10-0 primul meci în care au înfruntat o selecționată de tineret a Bucureștilor. Apoi, în fața primei echipe a Capitalei noastre, ei s-au înclinat cu 10-14.
În toamna aceluiași an, selecționata Bucureștilor a întreprins al doilea turneu în Regatul Unit, unul soldat cu următoarele rezultate: 6-6 cu Leicester Tigers, 10-6 cu RFC Gloucester și 6-6 cu Bristol. Așadar, trei meciuri fără înfrângere contra unor echipe care și acum se află în elita rugby-ului englez.
În Insulele Britanice, selecționata Bucureștilor n-a impresionat doar prin eficiență, ci și prin joc. Fundașul Alexandru Penciu, de pildă, a fost poreclit „Alexandru cel Mare” în publicațiile din Anglia și din Țara Galilor.
Iar aceste rezultate au făcut ca în primăvara anului următor (1957), selecționatele Bucureștilor și Londrei să se înfrunte pe pământ românesc. Oaspeții au avut câștig de cauză (11-3), însă după o luptă acerbă. Apoi, în toamnă, Swansea a revenit la București și a pierdut meciurile cu CCA (6-12), Geotehnica (3-5) și Dinamo (5-9).
Pentru ca în vara lui 1958, Federația Română de Rugby să facă o eroare care a influențat negativ dezvoltarea sportului cu balonul oval de la noi. Atunci s-a decis, unilateral, anularea turneului pe care selecționata Bucureștilor urma să-l facă în Marea Britanie... Decizia a fost luată, spun unii, fiindcă exista temerea că rugbyștii români, extrem de valoroși, vor fi tentați să rămână în Insule. Și trebuie spus că la finalul primul turneu, cel din 1955, Stan Luric, jucător legitimat la Dinamo, a decis să nu se mai întoarcă în țară...
De altfel, fostul internaționat Constantin Cocor îmi spunea, în urmă cu ani, că la banchet, după primul turneu, britanicii au propus jucătorilor noștri să rămână cu toții acolo. Era în plin „Război Rece”.
Decizia de anulare a turneului din 1958 i-a afectat teribil pe britanici, care se pregătiseră pentru meciuri. Iar din acest motiv aceștia au rupt orice legătură cu rugby-ul românesc! Abia prin anii 70 se vor relua meciurile dintre echipele noastre de rugby și cele din Regatul Unit.
Ulterior deciziei din 1958, echipele de rugby de la noi au menținut contactele cu cele din Franța. De altfel, în anii 60, s-a participat la Cupa Campionilor Europeni, o competiție lansată de FIRA (Federația Internațională de Rugby Amator), organism care superviza și organizarea Campionatului European inter-țări.
Firește că la CCE n-au participat echipele din Regatul Unit sau din Irlanda. La prima ediție, în 1962, AS Beziers s-a impus cu 11-3 în finala cu Grivița Roșie. Apoi, în 1964, Grivița a reușit să cucerească trofeul după 10-0 cu Stade Montois în finală. În sfârșit, la ultima ediție, Dinamo a câștigat (0-12 și 18-0) finala cu SU Agen. Așadar, trei finale franco-romăne, după care competiția a dispărut fiind reluată la mijlocul anilor 90 într-un alt format.
CONCLUZIE: O să repet ceea ce am scris mai sus. Ai echipe numeroase, ai și competiție internă. Ai competiție internă, ai și jucători de rugby valoroși. Iar atunci poți disputa cu succes și meciuri internaționale.
(va urma)
Articole similare
17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...
16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...
16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
Comentarii 1 comentariu