ANALIZĂ: Cine critică rezultatele din rugby-ul (sportul) românesc, cine rămâne indiferent
De Marian Burlacu, 26 Mai 2026
În urmă cu puțin timp, echipa de rugby U18 (sub 18 ani) a României a pierdut (7-80) în Belgia un meci care asigura calificarea la turneul final al Campionatului European. Am citit atunci, ca de obicei, comentariile apărute la postări legate de acea partidă. Iar multe dintre ele m-au întristat. Fiindcă dacă unele critici pot fi acceptate, altele se înscriu într-o zonă care nu poate fi tolerată într-o lume civilizată. Atunci am decis să scriu aceste rânduri. Și să prezint cum e privit un rezultat din rugby-ul nostru de către români. Și cred că analiza e valabilă pentru orice alt sport. Așadar, cine critică și cine rămâne indiferent? Și ce pondere au aceste tabere.
Rugby-ul n-a fost și nu este un sport foarte popular în țara noastră. Nu se poate compara cu fotbalul, de pildă. Și aceasta deși rezultatele / performanțele din sportul cu balonul oval sunt cu mult superioare celor din varianta cu „bășica” rotundă. Rugby-ul nu are popularitatea nici altor sporturi de echipă cu mingea cum ar fi handbalul sau chiar baschetul.
Așadar, vorbim despre un sport despre care cei mai mulți români nu știu nimic. Aș spune chiar, exagerând puțin, că românii știu mai multe despre civilizațiile extraterestre decât despre rugby. Și aceasta este categoria cea mai importantă, numeric. În sensul că cei mai mulți români rămân indiferenți la ceea ce se întâmplă în rugby-ul românesc. Și este vorba despre milioane de români.
Prin comparație, când echipa de fotbal a României câștigă un meci (unul singur) la turneul final al Campionatului European (acel 3-0 cu Ucraina), mii, zeci de mii de compatrioți ies în stradă. Când România a învins Canada la Cupa Mondială de rugby, cu 17-15, revenind de la 0-15 (cea mai impresionantă revenire din istoria competiției), n-a ieșit niciun român în stradă să se bucure. Cam aceasta este situația.
În schimb, atunci când România pierde la scor un meci la rugby (de fapt, în orice sport), unii dintre compatrioții noștri altfel indiferenți devin extrem de critici. Fiindcă (și) românii nu rămân insensibili la cifre. Iar aceștia nu rămân indiferenți nici la ceea ce denumim a fi dezastre, inclusiv la cele din sport.
Bun. Să scoatem cele 18-19-20 de milioane de români pentru care rugby-ul nu înseamnă mare lucru. În sensul că nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă în acest sport. Rămân câteva zeci de mii / sute de mii, poate că un milion de oameni interesați de rugby. Iar aceștia se împart în mai multe categorii (și voi raporta la acel 7-80 cu Belgia U18):
- jucătorii, staff-ul tehnic (aceștia resimt cel mai tare impactul rezultatului, ratarea calificării la CE și își asumă eșecul);
- rudele, prietenii, colegii de club ai jucătorilor, staff-ului tehnic (aceștia privesc rezultatul în mod subiectiv, transmițând mesaje de încurajare, evitând criticile dure);
- conducerea Federației (de regulă, se adoptă o poziție oficială în baza raportului întocmit de staff-ul tehnic);
- antrenori și jucători de la alte echipe naționale (din solidaritate, și aceștia evită criticile dure - li se poate întâmpla și lor să piardă meciuri decisive);
- foști practicanți ai rugby-ului (în acest caz avem mai multe categorii: criticii echilibrați, criticii duri și cei care se abțin din diverse motive să-și spună părerea);
Voi adăuga că în cazul ultimilor există și criticii „din interes”. În sensul că aceștia au fost nemulțumiți de faptul că n-au fost implicați în activitatea federației, a echipei naționale în cauză sau a unor cluburi și încearcă să plătească anumite polițe... Oricum, e de preferat să existe și astfel de critici. Fiindcă ei au un interes în rugby. Altfel spus, e mai bine să avem „interesați” de rugby decât nepăsători (unora care „li se rupe” de rugby).
CONCLUZIE: Dacă dorim ca rugby-ul românesc să fie cu adevărat competitiv, adică să se compare cu cel al națiunilor majore (Africa de Sud, Anglia, Australia, Franța, Irlanda, Scoția, Țara Galilor șa), atunci trebuie ca numărul celor indiferenți în privința acestui sport să scadă. Și cum popularitatea rugby-ului la noi n-a fost foarte mare nici în perioada sa de glorie (anii 60, 70, 80 și 90), estimez că acest proces poate dura și 30 de ani. Iar creșterea popularițății rugby-ului în România n-o va reuși nici președintele FRR, nici Biroul Federal. E nevoie de o implicare masivă a unor ministere (Educație, Sănătate, Apărare, Interne), iar un rol important îl poate avea și familia.
Rugby-ul n-a fost și nu este un sport foarte popular în țara noastră. Nu se poate compara cu fotbalul, de pildă. Și aceasta deși rezultatele / performanțele din sportul cu balonul oval sunt cu mult superioare celor din varianta cu „bășica” rotundă. Rugby-ul nu are popularitatea nici altor sporturi de echipă cu mingea cum ar fi handbalul sau chiar baschetul.
Așadar, vorbim despre un sport despre care cei mai mulți români nu știu nimic. Aș spune chiar, exagerând puțin, că românii știu mai multe despre civilizațiile extraterestre decât despre rugby. Și aceasta este categoria cea mai importantă, numeric. În sensul că cei mai mulți români rămân indiferenți la ceea ce se întâmplă în rugby-ul românesc. Și este vorba despre milioane de români.
Prin comparație, când echipa de fotbal a României câștigă un meci (unul singur) la turneul final al Campionatului European (acel 3-0 cu Ucraina), mii, zeci de mii de compatrioți ies în stradă. Când România a învins Canada la Cupa Mondială de rugby, cu 17-15, revenind de la 0-15 (cea mai impresionantă revenire din istoria competiției), n-a ieșit niciun român în stradă să se bucure. Cam aceasta este situația.
În schimb, atunci când România pierde la scor un meci la rugby (de fapt, în orice sport), unii dintre compatrioții noștri altfel indiferenți devin extrem de critici. Fiindcă (și) românii nu rămân insensibili la cifre. Iar aceștia nu rămân indiferenți nici la ceea ce denumim a fi dezastre, inclusiv la cele din sport.
Bun. Să scoatem cele 18-19-20 de milioane de români pentru care rugby-ul nu înseamnă mare lucru. În sensul că nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă în acest sport. Rămân câteva zeci de mii / sute de mii, poate că un milion de oameni interesați de rugby. Iar aceștia se împart în mai multe categorii (și voi raporta la acel 7-80 cu Belgia U18):
- jucătorii, staff-ul tehnic (aceștia resimt cel mai tare impactul rezultatului, ratarea calificării la CE și își asumă eșecul);
- rudele, prietenii, colegii de club ai jucătorilor, staff-ului tehnic (aceștia privesc rezultatul în mod subiectiv, transmițând mesaje de încurajare, evitând criticile dure);
- conducerea Federației (de regulă, se adoptă o poziție oficială în baza raportului întocmit de staff-ul tehnic);
- antrenori și jucători de la alte echipe naționale (din solidaritate, și aceștia evită criticile dure - li se poate întâmpla și lor să piardă meciuri decisive);
- foști practicanți ai rugby-ului (în acest caz avem mai multe categorii: criticii echilibrați, criticii duri și cei care se abțin din diverse motive să-și spună părerea);
Voi adăuga că în cazul ultimilor există și criticii „din interes”. În sensul că aceștia au fost nemulțumiți de faptul că n-au fost implicați în activitatea federației, a echipei naționale în cauză sau a unor cluburi și încearcă să plătească anumite polițe... Oricum, e de preferat să existe și astfel de critici. Fiindcă ei au un interes în rugby. Altfel spus, e mai bine să avem „interesați” de rugby decât nepăsători (unora care „li se rupe” de rugby).
CONCLUZIE: Dacă dorim ca rugby-ul românesc să fie cu adevărat competitiv, adică să se compare cu cel al națiunilor majore (Africa de Sud, Anglia, Australia, Franța, Irlanda, Scoția, Țara Galilor șa), atunci trebuie ca numărul celor indiferenți în privința acestui sport să scadă. Și cum popularitatea rugby-ului la noi n-a fost foarte mare nici în perioada sa de glorie (anii 60, 70, 80 și 90), estimez că acest proces poate dura și 30 de ani. Iar creșterea popularițății rugby-ului în România n-o va reuși nici președintele FRR, nici Biroul Federal. E nevoie de o implicare masivă a unor ministere (Educație, Sănătate, Apărare, Interne), iar un rol important îl poate avea și familia.
Articole similare
18 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ETAPA A 3-A / NZ - IRL 40-21: Selecționata All Blacks a marcat 6 eseuri, „Trifoii” n-au mișcat în front VIDEO
Desfășurat în deschiderea etapei cu numărul 3 din Campionatul Națiunilor 2026 la rugby, meciul Noua Zeelandă - Irlanda a confirmat superioritatea All Blacks pe miticul „Eden Park din...
18 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM - ROU 37-38: Stejarii au marcat eseu la ultima fază și au obținut prima victorie în competiție!
Stejarii au suferit din greu în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026. Disputat la Montevideo (Uruguay), meciul Samoa - România a fost extrem de echilibrat, cele două formații...
17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...
17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
Comentarii 1 comentariu