Ambele finale ale grupei B a CM de juniori U19 s-au decis dupa loviturile de departajare
De Redactia Rugby , 20 Apr. 2003

Ieri a fost o zi extrem de tensionata la Campionatul Mondial de Juniori sub 19 ani. Au avut loc finalele grupei B valorice, iar meciurile pentru locurile 1-2 si 3-4 au fost decise in urma executarii loviturilor de departajare, ambele dispute incheindu-se la egalitate la finele timpului regulmentar.
In finala mare s-au intalnit Uruguay si Chile. Doua formatii sud-americane care invinsesera pana in acel moment tot in grupa. Iar jocul a fost pe masura, avand schimbari de scor si aducand o egalare la 19 in extremis a chilienilor, cand mai erau doar cateva minute de jucat. Astfel ca totul s-a decis la loviturile de departajare, spre incantarea spectatorilor care au savurat din plin acest moment. Jucatorii din Chile au gresit o singura lovitura, insa greseala a fost decisiva pentru a stabili castigatoarea din acest an a grupei B: Uruguay, care astfel va juca anul viitor in grupa A.
"Suntem extrem de fericiti, desi nu am vrut sa castigam in acest fel. A fost de departe cel mai greu meci din turneu, iar chilienii au jucat extraordinar", a declarat la final capitanul uruguayenilor, Juan Labat. "Ambele formatii au fost pregatite pentru aceasta infruntare. Au jucat un rugby de calitate, dar totodata diferit in unele perioade ale partidei. Suntem incantati de faptul ca, desi noi dadusem instructiuni pentru unele faze ale jocului, rugbystii nostrii au luat singuri deciziile pe teren, ceea ce arata o deosebita maturitate la aceasta varsta", a spus antrenorul Uruguayului, Amarillo Washington.
Insa nu numai acest joc s-a decis in urma loviturilor de departajare. Si finala mica dintre Tunisia si Portugalia a avut acelasi deznodamant, scorul la finalul timpului regulamentar fiind 15-15. Aici insa cei care au rezistat tensiunii au fost portughezii, care au salvat astfel onoarea Europei, ei fiind singura echipa de pe Batranul Continent ramasa in lupta pentru medalii.
In meciurile pentru celelalte pozitii, Spania a trecut extrem de lejer de Belgia, 33-3 ocupand astfel locul 5, Paraguay a invins Germania pentru locul 7, Maroc a trecut de Ucraina cu 24-10 si s-a clasat pe pozitia a 9-a, Polonia a invins Lituania cu 25-10 obtinand locul 11, iar SUA a trecut de Cehia si s-a clasat pe locul 13. Intalnirea Hong Kong - Coasta de Fildes, pentru pozitiile 15-16, a fost anulata.
Acesta a fost asadar finalul editiei 2003 a Campionatului Mondial de Juniori sub 19 ani, pentru grupa B valorica. Uruguay a devenit campioana si va juca anul viitor in grupa A, in timp ce Hong Kong si Coasta de Azur s-au clasat pe ultimul loc. De la anul insa se va schimba formatul Campionatului, urmand sa fie 24 de echipe, astfel ca de retrogradat nu va retrograda nimeni din aceasta grupa, pentru simplul motiv ca ea se pare ca nu va mai exista, cel putin in actuala sa componenta.
Va reamintim ca de la ora 11:00, nationala Romaniei joaca in grupa A ultima sa partida de la aceasta competitie, impotriva Canadei.
REZULTATE
LOCURILE 1-2
Uruguay - Chile 19-19 (4-3 dupa lov de departajare)
Locurile 3-4
Tunisia - Portugalia 15-15 (3-4 dupa lov de departajare)
Locurile 5-6
Belgia - Spania 3-33
Locurile 7-8
Germania - Paraguay 17-24
Locurile 9-10
Ucraina - Maroc 10-24
Locurile 11-12
Lituania - Polonia 10-25
Locurile 13-14
SUA - Cehia 33-15
Locurile 15-16
Hong Kong - Coasta de Azur - anulat
CLASAMENT
1. URUGUAY
2. Chile
3. Portugalia
4. Tunisia
5. Spania
6. Belgia
7. Paraguay
8. Germania
9. Maroc
10. Ucraina
11. Polonia
12 Lituania
13. SUA
14. Cehia
15-16. Coasta de Azur
Hong Kong
Articole similare

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...

17 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: Rapid București și-a prezentat rugbyștii transferați în pauza competițională
Aflată pe locul 5 înaintea returului ediției 2026 a Ligii de Rugby Kaufland, cu 15 puncte, CS Rapid București a încercat să-și primenească lotul de jucători în această...

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








