Am gresit mai putin, am castigat!
De Redactia Rugby , 04 Sep. 2006

CSM "U" Remin Baia Mare - Contor Zenner Arad: 11-8 (5-3)
Stadionul "Lascar Ghinet" din Baia Mare. Spectatori circa 800. Cartonase galbene: Raul Grumaz (68 - iregularitati repetate) / V. Stoica (53 - placaj la gat). Cartonas rosu: Lazar (Remin, 75', lovirea cu pumnul a unui adversar). Au arbitrat: Danut Frasineanu (Bucuresti) - Nicolae Copil si Simion Marginean (ambii din Cluj-Napoca). Observator FRR: Emil Partoc (presedintele Colegiului de arbitri). Remin: Balan (80, Radoi), Gorun (80, Hristache), Rusu - Barlea, Cirtiu (55, Raul Grumaz) - Lucaci, Buzatu, Macovei - Manolache, Borz (35, Pantaru) - Ungureanu, Lazar, Budusan, Gavriloaia - Ungur. Antrenori: Eugen Apjok si Vasile Lucaci. Arad: Adascalitei, Maxim, Nacuta - Ciriciu, Ursache (55, Borcea) - V. Stoica, Vladeanu, Bradu (75, Fanaru) - D. Stoica, Dimofte - Teodorescu, Mamoc, Preda, Garbau - Floroiu (56, Stoichita). Antrenor: Ovidiu Serban.
Ultimul meci din turul grupei a II-a a coincis cu derby-ul orgoliilor, intre cele doua echipe care au reusit maximum de puncte pana sambata. A fost primul joc disputat pe teren propriu de baimareni si prima victorie in fata propriilor suporteri. Dar nu a fost deloc un meci usor, dimpotriva. Asa cum anticipam si in avancronica, aradenii au venit in Baia Mare la victorie, dorind sa demonstreze ca locul II obtinut la finele sezonului trecut n-a fost deloc intamplator. S-a jucat cu multa determinare de ambele parti si poate tocmai din dorinta de a realiza cat mai mult s-au facut destule greseli. Cum Remin a castigat, se poate spune ca a gresit mai putin.
Apararea a fost un punct forte pentru ambele echipe, mai ales in momentele in care una dintre ele era impinsa in fata buturilor proprii. De remarcat ca nici macar una dintre gramezile acordate la 5m de but nu s-a terminat cu puncte.
La oaspeti nu a jucat Fercu, unul dintre cei mai buni oameni ai Aradului sezonul trecut, deoarece acesta a fost suspendat pentru cinci etape, dupa ce la meciul trecut a lovit cu piciorul un jucator cazut la pamant. Din pacate, nici in tabara baimareana lucrurile n-au mers ceas din punct de vedere al sanatatii, Borz fiind accidentat la cap in min. 35. El a fost dus la spital cu ambulanta, iar acolo rana sa de la arcada a necesitat patru copci. Sa speram ca se va reface cat mai repede. Arbitrajul din acest meci n-a fost tocmai dintre cele mai bune, dar presedintele arbitrilor, Emil Partoc, l-a apreciat drept bun, tinand cont de miza meciului.
NOTA REDACTIEI
Acest material a aparut astazi, 4 septembrie, in cotidianul "GLASUL MARAMURESULUI" , sub semnatura Dumitru MARIAN
Articole similare

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...

17 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: Rapid București și-a prezentat rugbyștii transferați în pauza competițională
Aflată pe locul 5 înaintea returului ediției 2026 a Ligii de Rugby Kaufland, cu 15 puncte, CS Rapid București a încercat să-și primenească lotul de jucători în această...

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








