All Blacks: "Naufragiu" dramatic la Sydney!

     Corespondenta din Toronto.
     All Blacks, nava-amiral a "flotilei”rugby-ului neo-zeelandez, a suferit un dramatic "naufragiu” la Sydney, cedand clar in fata Australiei, 10-22, si ratand astfel, din nou, calificarea in finala Cupei Mondiale.
     "Wallabies sunt disperati" decretase inainte de semifinala Sean Fitzpatrick, fostul capitan al Noii Zeelande, exprimandu-si, in acelasi timp, indoiala in ceea ce priveste capacitatea inaintasilor australieni de a se impune in fata rivalilor lor. Iata insa, ca marele taloneur neo-zeelandez a fost contrazis in totalitate de o echipa australiana care a surprins pe toata lumea, suporteri si adversari deopotriva.
     Daca a existat o disperare in tabara australiana – si se prea poate sa fi existat dupa evolutiile neconvingatoare din meciurile precedente - iata ca aceasta disperare s-a transformat intr-o energie pozitiva pe care "Cangurii”, care au jucat mult mai bine decat adversarii lor, au revarsat-o din plin pe gazonul de pe Telstra Stadium, aparandu-se cu ferocitate, presandu-i in mod constant pe compatriotii lui Fitzpatrick, si obtinand, in final, o victorie absolut meritata.
     A fost o lupta crancena, dar australienii au castigat acest meci gratie, in primul rand, unei defensive exceptionale si presiunii continue exercitate atat la nivelul inaintarii cat si la nivelul treisferturilor, presiune care a fortat, in cele din urma, greselile neo-zeelandezilor. "All Blacks” au incercat sa depaseasca defensiva "Cangurilor” fie pe centru, fie pe aripi, fie cu lovituri de urmarire, dar, cu exceptia fazei de eseu a lui Muliaina din primele minute, eseu salvat de placajul lui Tuqiri, si a celei create de Spencer la incercarea lui Thorne, totul a fost in zadar. Apararea gazdelor a fost impenetrabila, nelasand nici o fisura care sa fie exploatata, cumva, de atacantii neo-zeelandezi.
     Gregan si coechipierii sai au dominat toate aspectele jocului, si, mai ales, posesia balonului, detinand aproape tot timpul initiativa.Ei au impus ritmul jocului, controland partida de la inceput pana la sfarsit. Rememorand meciul, imi este greu sa identific o perioada in care All Blacks sa fi reusit sa creeze o presiune continua asupra "Cangurilor”. Au existat faze, unele succedandu-se in valuri, in care neo-zeelandezii s-au aflat in aproapierea butului australian, dar apararea australiana a reusit, de fiecare data, sa absoarba, cu succes, presiunea. Eseul lui Thorne a fost rezultatul unei sclipiri a lui Spencer si nu a unei perioade de dominare colectiva.
     Dezamagitoare a fost evolutia acestei selectionate "All Blacks”, departe de stralucirea legendarelor sale predecesoare despre care ziaristul francez Georges Pastre scria candva ca "poarta doliul adversarilor lor”! Pe Telstra Stadium din Sydney, Thorne si colegii sai au purtat propriul lor doliu, şocand natiunea neo-zeelandeza incremenita, probabil, intr-o stare de imensa tristete; o natiune care astepta si spera ca trofeul William Webb Ellis sa poposeasca pentru patru ani, la Wellington. Sperante spulberate insa de o evolutie sub asteptari, lipsita parca de acea vigoare, agresivitate (in sensul bun al cuvantului) si eficienta tipice rugby-ului din Aotearoa, insula de la captul lumii.
     Marturisesc ca am o netarmurita admiratie pentru rugby-ul neo-zeelandez, dar in acest meci "All Blacks” au constituit o profunda, foarte profunda deceptie, "Wallabies” aratand o superioritate evidenta din toate punctele de vedere. Diferenta majora a constat in faptul ca Australia, desi nu se afla in forma de acum patru ani, a stiut sa joace un meci de mare miza pe cand All Blacks – si asta este o alta neplacuta surpriza - au parut ca nu au fost capabili sa se ridice la nivelul acestei partide.
     Neo-zeelandezii au fost de nerecunoscut, incepand cu pasa sinucigasa a lui Spencer si interceptata de Mortlock, continuand cu evolutia modesta a inaintasilor, cu imprecizia lui MacDonald si terminand cu "inaintele” lui Mauger la doi metri de but intr-o potentiala faza de eseu. Gramada si, in special, Mealamu, Jack si Williams au reprezentat o cumplita deziluzie, la fel ca si perechea de centri amintita mai sus. Carlos Spencer, un talent indiscutabil, dar inconsistent, a alternat greselile majore, ca pasa interceptata de Mortlock, cu momentele de stralucire, precum faza creata la eseul lui Thorne.
     Per ansamblu, All Blacks au comis prea multe greseli elementare, tusa a fost, din nou (pentru a cata oara in acest sezon?), un dezastru, pase "inainte”, obstructii in aglomerarile spontane, pe scurt, o prestatie inconsistenta si o lipsa de calitate a executiei care a plafonat jocul Noii Zeelande in acest meci, la un nivel mediu.
     Infrangerea este cu atat mai dureroasa cu cat mediocritatea nu este o "unitate” acceptata in "sistemul de masura” rugbystic neo-zeelandez. Sambata, in semifinala contra Australiei, selectionata Noii Zeelande a fost o echipa – raportandu-ne la standardul All Blacks – de o dureroasa mediocritate.
     De cealalta parte, australienii au jucat inteligent adoptand singura tactica potrivita pentru a-i invinge pe All Blacks: defensiva de fier si deschiderea treisferturilor pentru a indeparta balonul de zona gramezii si a folosi forta de penetrare a lui Mortlock, Rogers si Tuqiri. La inceput, "Cangurii” l-au folosit pe Lyons ca "berbec” pentru a "sparge” portile apararii adverse, apoi, simtind nesiguranta lui Mauger, MacDonald si Spencer, au decis sa deschida treisferturile cautand punctele slabe in reduta oaspetilor. Mortlock a fost excelent, patrunderile sale fiind intotdeauna extrem de periculoase, iar Larkham, Rogers si Tuqiri l-au secondat cu brio.
     Prin urmare, Australia a capatat, pe merit, dreptul de a-si apara titlul cucerit in urma cu patru ani, pe Millenium Stadium din Cardiff, finala cu Anglia anuntandu-se a fi o ciocnire de mare intensitate. Daca australienii vor fi capabili sa scufunde si "cuirasatul” englez, aceasta ramane de vazut.