All Blacks: Invincibila „armada”?
De Redactia Rugby , 18 Dec. 2006
Fara indoiala, turneul european al Noii Zeelande a fost de-a dreptul impresionant. Nu atat datorita celor patru victorii nete obtinute in fata Angliei (41-20), Frantei ( 47-3, 23-11) si Tarii Galilor (45-10), cat, mai ales, manierei in care au fost obtinute aceste victorii. Uluitor simt al jocului colectiv, extraordinara evolutie, coplesitoare dominare!
Echilibrul intre ofensiva si defensiva
Nu incape discutie, Graham Henry a construit, impreuna cu colegii sai Wayne Smith si Steve Hansen, o echipa formidabila care, la ora actuala, este cea mai buna din lume. Zdrobind Anglia, Franta ( in primul test) si Tara Galilor, neo-zeelandezii au etalat o superioritate care are darul de a provoca, in perspectiva Cupei Mondiale de anul viitor, o stare de neliniste si ingrijorare printre celelalte natiuni ale elitei mondiale.
In ce consta forta echipei All Blacks conduse de McCaw? Dificil de raspuns fara o analiza amanuntita si minutioasa a jocului Noii Zeelande.
Si totusi, fara a intra in detalii, cred ca marea realizare a acestei echipe consta in atingerea unui echilibru aproape perfect intre ofensiva si defensiva. Formidabila capacitate de penetrare ofensiva si transformarea unor faze, initial nepericuloase, in atacuri taioase, concretizate, deseori, prin eseuri, combinate cu o aparare ermetica confera selectionatei Noii Zeelande o forta de joc deosebita.
Una dintre explicatiile atingerii acestui echilibru o constituie, dupa parerea mea, exceptionala calitate a executiei procedeelor tehnice de baza. In cadrul turneului european, All Blacks au impresionat prin executarea aproape perfecta a procedeelor fundamentale: pasa, placajul, lovitura de picior, sprijinirea purtatorului de balon etc. Toate procedeele fiind executate in viteza si intr-un ritm debordant. Iar reusita in privinta atingerii acestui inalt nivel al calitatii executiei este rezultatul, cred eu, al imbinarii fericite a doi factori importanti: acuratetea tehnicii individuale si „densitatea” fizica a jucatorilor, titulari sau rezerve.
Pe de o parte, fiecare All Black poseda o tehnica de invidiat care ii confera, din start, o anumita superioritate in duelurile „unu la unu”si care ii permite sa se descurce, cu succes, in aproape orice situatie ofensiva sau defensiva. Pe de alta parte, conditia fizica ireprosabila le ingaduie neo-zeelandezilor sa exercite, in faza defensiva o formidabila presiune asupra adversarilor, iar in faza de atac, sa sustina, in mod eficient, purtatorul de balon asigurand, astfel, continuitatea actiunilor si, implicit, o presiune ofensiva care sufoca, in cele din urma, apararea adversa.
La acest nivel s-a facut, dupa parerea mea, marea diferenta dintre All Blacks si celelalte echipe. Englezii, francezii, galezii, nu au atins, din acest punct de vedere, cel putin deocamdata, nivelul etalat de neo-zeelandezi.
All Blacks au avut intotdeauna o capacitate ofensiva remarcabila, dar progresul semnificativ al ultimilor ani a fost realizat, mai cu seama, in sectorul defensiv. Organizarea defensiva, rigoarea, flexibilitatea si disciplina in faza de aparare, capacitatea de a absorbi, cu aparenta usurinta, presiunea ofensiva adversa, toate aceastea au dus la obtinerea unui echilibru defensiv de necrezut!In cele patru meciuri-test, All Blacks au „incasat” 5 eseuri si au marcat 18!
Renasterea gramezii
Turneul european a confirmat progresul enorm realizat sub conducerea lui Graham Henry si viabilitatea strategiei sale, bazata, in special, pe reconstructia inaintarii. Gramada, renascuta din „cenusa” deceptiei de la Cupa Mondiala din 2003, a etalat trasaturile traditionale ale marilor echipe All Blacks de altadata: liniile intai si a doua, foarte puternice in gramezile ordonate, linia a treia penetranta si mobila in joc deschis. Gramada a redevenit „instrumentul” de torturare a adversarilor, Hayman si colegii sai dominand net gramezile Frantei, Angliei si Tarii Galilor.
Transformata in mod radical fata de Mondialul 2003, inaintarea a impresionat prin forta de impingere si presiunea exercitata asupra adversarei directe, iar superioritatea gramezii nu ar fi fost posibila fara contributia esentiala a liniei intai.
Carl Hayman, a inregistrat o revenire spectaculoasa in „clubul” de elita al pilierilor, dupa debutul din 2001 (el a fost atunci jucatorul cu numarul 1000 care a imbracat tricoul All Blacks!) urmand o perioada de „uitare” de cativa ani. Nici chiar dupa venirea lui Graham Henry, el nu era considerat a fi pilierul dreapta numarul 1 al Noii Zeelande. A fost nevoie de un meci de trial al All Blacks, in care Carl Hayman l-a spulberat, pur si simplu, pe Deacon Manu, favoritul de pana atunci al antrenorilor, pentru ca „uriasul” din Otago (1,93 m, 115 kg) sa devina titular. El este, fara dubiu, cel mai bun pilier dreapta al lumii si, in mare masura, datorita lui Hayman, gramada All Blacks si-a recapatat forta de „grizzly”.
De cealalta parte a gramezii, Tony Woodcock (1,84m, 118 Kg) s-a maturizat odata cu noua gramada All Blacks. Debutand in 2002, la nici 22 de ani, pilierul din North Harbour s-a bucurat de increderea lui Graham Henry care l-a folosit in mod regulat, Woodcock „calindu-se” in testele disputate in 2004, impotriva Angliei, Argentinei, Tarii Galilor si Frantei.
Intre cei doi pilieri, Kevin Mealamu a confirmat pozitia de titular la talonaj, dovedindu-se mai bun decat Anton Oliver si Andrew Hore. Dinamic si percutant, degajand o energie ofensiva uimitoare, Mealamu este, probabil, si liderul talonerilor pe plan mondial.
All Blacks poseda, in momentul de fata, cea mai valoroasa linia intai din lume, singură „troica”sud-africana Van der Linde-Smit-Du Randt putand rivaliza, mai mult din punct de vedere fizic decat tehnic, cu puternica linie neo-zeelandeza.
Un alt motiv de satisfactie pentru antrenori l-a constituit progresul evident al jocului in margine. Evolutia tusei in testele cu Irlanda, din iunie, si, apoi, in meciurile Turneului celor Trei Natiuni, a fost nesatisfacatoare si, uneori, chiar ingrijoratoare. Neinscronizarea dintre taloner si prinzatori a dus la numeroase baloane pierdute pe repunerea proprie ceea ce a complicat jocul de ansamblu al echipei. Jocul in margine devenise „calcaiul lui Ahile” al unei echipe aflate intr-un remarcabil proces de reconstructie.
Iata insa ca, dupa un inceput de an ezitant, tusa a functionat foarte bine in „campania europeana”. Ali Williams care a fost, in opinia mea, cel mai bun „linia a doua” al oaspetilor, a realizat o partida de exceptie la Lyon, Jason Eaton s-a dovedit un prinzator redutabil, in timp ce Keith Robinson, revenit dupa doi ani de absenta, a intarit, in mod substantial, „atelajul” neo-zeelandezilor. Ramane de vazut daca All Blacks vor demonstra si anul viitor aceeasi siguranta in tuse ca in meciurile din aceasta toamna.
Linia a treia, dominata de prezenta lui Richard McCaw, a jucat un rol determinant in toate cele patru teste, atat in ofensiva cat si in defensiva. Placaje formidabile (Jerry Collins- ce placaje!), eficacitate in jocul la sol prin recuperarea unor baloane importante, sprijinirea purtatorului de balon, iata, pe scurt, calitatile etalate de aceasta formidabila linie a treia a Noii Zeelande.
Carter - un „dirijor” de mare clasa
Daniel Carter este, in mod indiscutabil, liderul absolut al liniei de treisferturi. Am fost, sunt si voi ramane un admirator al lui Stephen Larkham, dar recunosc, cu obiectivitate si bucurie, ca Daniel Carter a inregistrat un progres uimitor fata de anul trecut, transformandu-se intr-o „uvertura” de mare, mare clasa.
Daruit cu o exceptionala viziune a jocului care ii ingaduie sa alterneze, cu inteligenta si succes, actiunile individuale cu cele colective, Carter este cel care daruieste „fler” acestei „infernale masini” All Blacks, el fiind „dirijorul” care stie si reuseste sa puna in valoare calitatile membrilor „orchestrei” sale. Tanarul neo-zeelandez a intrat deja in galeria legendarilor mijlocasi la deschidere, si insusi Barry John, marea „uvertura” galeza, a declarat ca este o mare onoare pentru el, Barry John, de a fi comparat cu Daniel Carter. Fericita echipa care are un asemenea mijlocas la deschidere!
„Cavaleria usoara” neo-zeelandeza alcatuita din Sivivatu, Rokocoko, Smith, McAlister, Ma’ Nonu, Gear si Muliaina au tasnit, mereu, din „umbra” lui Carter, producand panica in apararile adverse. Daca il adaugam si pe Aaron Mauger, care nu a jucat la nivelul sau obisnuit din cauza unei accidentari, atunci avem imaginea clara a unei linii de treisferturi care poseda un formidabil potential ofensiv.
Graham Henry nu s-a decis, inca, asupra perechii titulare la centru, dar, avand in vedere, numele incluse in lista de mai sus nu are motive de ingrijorare. Personal, inclin sa cred ca perechea Mauger-Smith reprezinta cea mai buna solutie, forta primului si finetea celui de-al doilea putand forma o combinatie extrem de penetranta.
All Blacks sunt cei mai buni, dar nu invincibili
Castigand 12 din cele 13 meciuri-test disputate in acest an, spulberand Franta, Anglia si Tara Galilor, Noua Zeelanda s-a impus cu autoritate in fruntea ierarhiei mondiale. In turneul european din toamna, All Blacks au etalat o superioritate zdrobitoare care i-a facut pe unii comentatori sa puna sub semnul indoielii competitivitatea (sau mai bine zis, lipsa competitivitatii) Cupei Mondiale din 2007.
Constituie, oare, acest turneu, inceputul unui mars triumfal care se va incheia, in glorie, anul viitor, in finala de pe Stade de France?
Evident, nimeni nu cunoaste raspunsul la o asemenea intrebare. In mod inevitabil, insa, superioritatea etalata de All Blacks in acest sezon, aminteste de selectionatele Noii Zeelande in 1999 si 2003 care si ele, la randul lor, dominasera sezonul premergator Cupei Mondiale. Rezultatele echipelor antrenate de John Hart si John Mitchell se cunosc prea bine. In ambele situatii, parerea generala a fost ca All Blacks au atins varful de forma mai devreme decat trebuia.
Va urma echipa condusa de McCaw acelasi traseu ca si predecesoarele sale? Adversarii lor spera ca asa se va intampla, in timp ce All Blacks impreuna cu 4 milioane de neo-zeelandezi spera ca istoria nu se va repeta.
Sigur, All Blacks pot fi ingenuncheati de o echipa ca Franta, daca aceasta va repeta ziua de gratie de la Cupa Mondiala din 1999 cand „cocosii” au avut o repriza secunda de vis; sau de o selectionata a Australiei, daca „cangurii” isi vor rezolva problema gramezii, iar linia de treisferturi isi va redobandi forta de joc de altadata; sau de echipa Africii de Sud, daca Springboks” vor lasa deoparte framantarile interne, isi vor regasi sanatatea fizica si isi vor imbogati jocul de ansamblu; sau de o selectionata a Irlandei, daca O’Driscoll si ai sai vor continua progresul aratat in acest sezon Orice este posibil si fiecare dintre aceste echipe poate fi capabila de o performanta exceptionala. Nimeni nu poate ghici cum se va desfasura Cupa Mondiala, ceea ce este, insa, sigur, este faptul ca All Blacks nu vor fi invinsi de forta individualitatilor, ci de forta jocului colectiv.
In ce masura este selectionata All Blacks, invincibila?
Iata o intrebare nascuta din colbul lasat in urma de formidabila „sarja” a „cavaleriei” All Black care a traversat, in mod atat de spectaculos, Europa.
Noua Zeelanda este, intr-adevar cea mai buna echipa a lumii, dar nu m-as grabi in a declara ca este o echipa invincibila.
In cel de-al doilea test, disputat la Paris, francezii au aratat, in unele momente, ce tactica trebuie folosita pentru a ii incomoda pe All Blacks. In primul rand, un angajament fizic care sa il egaleze pe cel al oaspetilor. Ibanez a condus cateva sarje ale „cocosilor” care au reusit, intr-o oarecare masura, sa clatine apararea neo-zeelandeza. Prin urmare, All Blacks trebuie contrati la nivelul gramezii, iar apoi, in jocul la sol. O echipa care va reusi sa joace de la egal la egal cu All Blacks, in gramezile ordonate si in aglomerari, fiind, astfel, capabila sa isi construiasca platforma necesara lansarii actiunilor de atac, poate obtine rezultate foarte bune in fata Noii Zeelande. Secrete pentru a-i invinge pe All Blacks? Nu cred ca exista secrete, exista doar capacitatea (sau incapacitatea) celorlalte echipe din elita mondiala de a progresa, rapid, pana la inceperea Cupei Mondiale. Pentru a ii invinge pe All Blacks, adversarii trebuie sa incerce sa urmeze „modelul” All Black! Adica sa exercite o presiune ridicata care sa ii incomodeze pe neo-zeelandezi in toate sectoarele jocului, incepand cu gramada. Pentru a reusi aceasta, ei trebuie sa realizeze, in primul rand, un progres semnificativ in ceea ce priveste calitatatea executiei, in regim de mare viteza si in conditiile unui angajament fizic absolut feroce, aceasta presupunand, desigur, imbunatatirea tehnicii individuale si a conditiei fizice.
All Blacks au mai avut generatii exceptionale de jucatori care au format echipe redutabile. Problema Noii Zeelande nu este de a isi pastra statutul de cea mai buna echipa a lumii. Nu ma indoiesc ca ea va reusi sa se mentina in fruntea ierarhiei mondiale si in anul viitor. Statutul de cea mai buna echipa a lumii nu garanteaza, insa, succesul la Cupa Mondiala.
Problema neo-zeelandezilor este de a demonstra la marea competitie de anul viitor ca All Blacks nu sunt doar cea mai valoroasa echipa a lumii, ci, ca vor fi cea mai buna echipa prezenta la Cupa Mondiala din 2007.
Eugen Cionga - Toronto
Articole similare
16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...
16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...
15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
