All Blacks au invins la Sydney
De Redactia Rugby , 15 Aug. 2005

Intr-un meci de mare lupta care a avut loc la Sydney, in fata a 82 000 de spectatori, All Blacks au invins Australia cu 30-13, dupa o superba revenire de la 0-13! Prin victoria de pe Telstra Stadium, Noua Zeelanda (re)devine principala favorita pentru castigarea trofeului celor Trei Natiuni. Nu va fi deloc usor pentru All Blacks, avand in vedere progresul din ultima vreme al Africii de Sud.
Australia a cedat dupa 25 de minute
Acest test a avut doua perioade distincte: primele 25 de minute ale reprizei intai, care au fost dominate de australieni ,si restul meciului, dominat de All Blacks.
„Wallabies” au inceput in forta partida, supunand apararea oaspetilor, pret de aproape jumatate de ora, unei presiuni ofensive continue. Dupa 12 minute scorul era deja 13-0 in favoarea „Cangurilor”, tanarul Drew Mitchell, inlocuitorul lui Latham, inscriind, la debutul sau ca titular, un eseu frumos dupa ce a scapat de placajele a trei adversari. De altfel, Mitchell, foarte curajos in atac, a fost singurul „cangur” care s-a ridicat deasupra notei de mediocritate care a caracterizat evolutia echipei sale.
La randul lor, All Blacks au aratat generoase intentii ofensive, atacand prin Mauger si Rokocoko, dar apararea gazdelor a functionat foarte bine in aceasta perioada a meciului, blocand toate incercarile de patrundere ale oaspetilor. In fazele ofensive, Gregan a alternat cu rapiditate directiile de atac, linia de treisferturi australiana asaltand necontenit reduta neo-zeelandeza.
Pentru a reduce presiunea care apasa pe umerii lui Giteau, care a evoluat la „uvertura” in locul lui Larkham, Mortlock a preluat o parte din responsabilitatile mijlocasului la deschidere, in special in ceea ce priveste loviturile de picior in faza defensiva. In tuse, Vickerman i-a dominat pe Jack si Williams, australienii castigand in prima repriza 3 baloane pe repunerile lui Mealamu, creand astfel, mari probleme pentru tusa adversa.
De cealalta parte, sub presiunea de moment a „Cangurilor”, All Blacks au comis numeroase greseli in faze simple, si au ratat prea multe placaje. In primele 22 de minute, neo-zeelandezii au ratat 9 placaje, in timp ce gazdele doar 2, ei platind scump aceste erori, la faza eseului lui Mitchell, de exemplu, Carter, Mauger si Muliaina au ratat trei placaje consecutive, inlesnindu-i fundasului australian drumul catre but!
In ceea ce il priveste pe Daniel Carter, impresia mea a fost ca, dupa evolutia dezastruoasa din meciul cu Africa de Sud, „uverturii” neo-zeelandeze i-a fost teama sa incerce sa aiba initiative indraznete in atac, el limitandu-se la a transmite cuminte balonul catre linia de treisferturi.
Noua Zeelanda a castigat batalia in linia intai
Pentru pilierii australieni, acest meci a fost un adevarat calvar. Dupa testul de la Sydney, este limpede faptul ca „Wallabies” au o problema majora la nivelul liniei intai. Cu cei doi pilieri titulari, Baxter si Young, intr-o ingrijoratoare scadere de forma, in special cel de-al doilea, Australia va avea mari dificultati in meciurile urmatoare. Pe termen lung, lipsa pilierilor de valoare poate avea un impact dramatic asupra jocului „Cangurilor” si al pregatirii lor in vederea Cupei Mondiale. Matt Dunning a inceput ca titular partida cu Africa de Sud, dar nu a impresionat de loc, iar la Sydney, in minutele in care l-a inlocuit pe Young, a fost dominat de Carl Hayman.
Dupa minutul 25 al primei reprize, atunci cand Carl Hayman a initiat o actiune foarte periculoasa „perforand” centrul defensivei australiene, actiune stopata din cauza unui „inainte” comis de pilierul lui Otago, oaspetii incep sa joace mai bine, procentajul erorilor se diminueaza in mod substantial, iar atacurile devin mult mai coerente. All Blacks maresc treptat „strocul”, gramada neo-zeelandeza incepe sa isi domine rivala, iar tanarul Piri Weepu, cel care l-a inlocuit pe Kelleher accidentat in meciul cu Africa de Sud, inscrie primul eseu al oaspetilor, dupa o patrundere in forta a lui Rokocoko.
In ultimele 5 minute ale primei reprize, neo-zeelandezii creeaza alte trei ocazii favorabile, dar rateaza eseul! In minutul 37, Tuqiri isi salveaza echipa, atingand balonul care se rostogolea in but cu o clipa inaintea lui Carter; in minutul 39, All Blacks comit „inainte” dupa o succesiune de cinci faze in apropierea butului australian; in fine, in ultimul minut al reprizei, Mauger contraataca periculos, dar greseste pasa decisiva catre Gear
In repriza a doua, „compresorul” All Black a inceput sa functioneze aproape de „turatia” normala, presiunea ofensiva devenind din ce in ce mai evidenta. In gramezile ordonate, Woodcock si Hayman i-au „torturat”, pur si simplu, pe Baxter si Young, superioritatea liniei intai neo-zeelandeze devenind din ce in ce mai clara pe masura scurgerii timpului. Aceasta superioritate etalata la nivelul gramezii le-a ingaduit oaspetilor sa isi construiasca si sa isi organizeze cu atentie atacurile, sarjele inaintasilor combinate cu patrunderile incisive ale treisferturilor, creand o formidabila presiune in fata careia apararea adversa a cedat in cele din urma, All Blacks inscriind inca doua eseuri, prin McCaw si Rokocoko.
Flankerul lui Canterbury i-a surprins pe „Wallabies” jucand rapid, la 5 metri de but, un balon la mana si napustindu-se catre terenul de tinta a marcat cu trei australieni in spate. Eseul lui Rokocoko a survenit intr-o perioada de atacuri furibunde ale australienilor, All Blacks s-au aparat insa excelent, Mortlock a pierdut balonul intr-o aglomerare, iar Rokocoko, lansat de Umaga si Mauger, si-a recuperat propria lovitura de urmarire si a plonjat cu voluptate in but dand „Cangurilor” lovitura de gratie.
Cateva cuvinte despre Aaron Mauger, un jucator care – in mod nedrept - nu se afla in lumina stralucitoare a reflectoarelor si nu se bucura de atentia presei si a publicului in masura in care merita. Mauger indeplineste, dupa parerea mea, un rol mult mai important in angrenajul All Blacks decat se observa la prima vedere. El este, intr-un fel, „eminenta cenusie” a liniei de treisferturi. Este adevarat, Mauger nu are nici statutul lui Tana Umaga, capitanul All Blacks, nici statutul de cel mai bun jucator din lume pe postul sau, ca Ritchie McCaw, nici popularitatea de vedeta a lui Daniel Carter, nici spectaculozitatea lui Joe Rokocoko sau Sitiveni Sivivatu, si nici eficacitatea lui Doug Howlett. Pe scurt, Aaron Mauger nu este un „star”. El este insa un jucator foarte solid si harnic, a carui truda reprezinta liantul care uneste talentul colegilor sai de linie. Arareori se intampla ca Mauger sa comita greseli decisive (s-a intamplat insa la Sydney, unde a fost surprins de patrunderea lui Mitchell si a gresit o pasa de eseu catre Gear), el insa poate „sparge frontul” penetrand adanc in liniile defensivei rivale, isi poate lansa decisiv aripa cu pasa potrivita si poate varia si orienta jocul echipei sale, asemeni unei „uverturi”, prin lovituri de urmarire inteligente care pun in dificultate apararea adversa.
All Blacks si optimismul ponderat
All Blacks i-au invins pe Wallabies, obtinand o victorie meritata, dar si acest meci, ca si cel de saptamana trecuta impotriva Springboks, ar trebui sa domoleasca entuziasmul presei neo-zeelandeze care a atins cote putin exagerate dupa triumful inregistrat in seria testelor cu „Lions”. Mai este un drum lung pana la cucerirea Cupei Mondiale, iar ultimele doua partide au aratat limpede faptul ca nu totul este perfect in Atearoa, insula de la capatul lumii. In acest moment, Noua Zeelanda ocupa locul 1 in clasamentul mondial, dar se afla destul de departe de pozitia unei echipe care ar vrea sa domine cu autoritate rugby-ul international.
La Sydney, neo-zeelandezii au comis prea multe erori elementare, gresind, in mod inadmisibil, numeroase pase si ratand placaje in faze decisive ale meciului. Dupa evolutia dezastruoasa de la Cape Town, mi s-a parut ca lui Daniel Carter i-a fost teama sa preia „fraiele” echipei sale, multumindu-se cu un joc prudent, fara initiative spectaculoase. In meciul cu „Wallabies”, el si-a regasit precizia, marcand trei lovituri de pedeapsa si doua transformari, dar in momentul in care linia a treia adversa il hartuieste continuu, asa cum s-a intamplat in testul cu Africa de Sud, Carter are tendinta de a gresi destul de mult, atat in jocul la mana cat si in jocul de picior. Repet, el are toate calitatile de a deveni cea mai buna „uvertura” a lumii, dar, in acest moment el nu este „Number 1”.
Tusa ramane, in continuare, o problema, evolutiile inegale ale lui Ali Williams si lipsa de coordonare intre prinzatori si Mealamu privandu-i pe All Blacks de baloane si fragmentand fluiditatea jocului lor de ansamblu. In prima repriza ei au pierdut trei baloane pe repunerea lui Mealamu, au revenit in cea de-a doua repriza, castigand, la randul lor, 4 baloane pe repunerea adversa, dar problema in tuse nu poate fi ignorata.
Un alt semn de intrebare il ridica, cred, situatia postului de „inchidere”. Rodney So’oialo (1,90 m, 107 Kg) a evoluat bine in turneul european din toamna trecuta, dar nu este, dupa parerea mea, jucatorul de care are nevoie o selectionata All Blacks care doreste sa castige Cupa Mondiala. Sa fiu bine inteles: So’oialo este un jucator excelent, dar mi se pare mai potrivit pentru postul de flanker decat de „inchidere”. In opinia mea, All Blacks au nevoie de un jucator cu gabarit superior lui So’oialo, o prezenta fizica impunatoare, care sa lanseze sarje devastatoare din spatele gramezii deschizand drumul inaintasilor catre inima defensivei adverse.
Prin urmare, mai sunt multe lucruri de pus la punct in tabara selectionatei Noii Zeelande, iar partidele care urmeaza nu sunt deloc usoare. Meciul cu Africa de Sud va fi decisiv pentru desemnarea castigatoarei Turneului Tri-Nations, editia 2005, iar turneul european de la toamna, in care All Blacks vor intalni cele patru selectionate britanice, va constitui un „barometru” potrivit pentru a aprecia forta reala a All Blacks.
Eugen Cionga – Toronto
Articole similare

19 Apr. 2026
FRANȚA / PRO D2 / ETAPA A 27-A: Cinci echipe cu români se luptă să evite subsolul clasamentului
Runda cu numărul 27 din Pro D2, a doua divizie a campionatului Franței la rugby, n-a fost una tocmai fericită pentru toți românii care activează acolo. Cu Romeo Gontineac antrenor...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...

18 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Nepoții lui Valeriu Irimescu au asistat la turneul de mini-rugby de pe stadionul Olimpia / VIDEO
Dedicată memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar apoi antrenorul de geniu Valeriu Irimescu (1940-2026), etapa cu numărul 3 din Campionatul de mini-rugby a Municipiului...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







