Alerta pentru Stejari: se retrage Alex Manta
De Redactia Rugby , 30 Nov. 2010

Prosport scrie despre faptul ca Alex Manta vrea sa se retraga de la echipa nationala a Romaniei. Manta a anuntat acest lucru, vorbind despre retragerea lui chiar in direct, la interviul din timpul meciului. La 33 de ani, Manta are 36 de selectii la echipa nationala, marcand in total 12 incercari (60 de puncte). El a debutat la nationala Romaniei in urma cu 14 ani.
COMENTARII DESPRE MECIUL ROMANIA - URUGUAY, CLICK AICI
Proaspat calificata la Cupa Mondiala din Noua Zeelanda, nationala Romaniei isi poate pierde unul dintre cei mai buni jucatori ai ultimului deceniu. Alexandru Manta (33 de ani) a anuntat intr-un cerc restrans de prieteni ca returul cu Uruguay de la Bucuresti ar fi fost ultima partida din cariera sa internationala.
Stirea prinde cheag si dupa ce valorosul jucator al echipei franceze Lyon a fost protagonistul inceputului de meci cu Uruguay, iar cadrele s-au dovedit cu adevarat tulburatoare. La intonarea imnului Romaniei, inchizatorul bucurestean si-a pus capul pe umarul prietenului Ovidiu Tonita, varsand lacrimi necontenit.
"Avem mare nevoie de Manta"
Privit initial ca un moment cu incarcatura emotionala ridicata, scena pare acum si mai justificata. Stirea a ajuns si la urechea federalilor, dar Alin Petrache, seful federatiei, spera ca Alex va merge totusi la Cupa Mondiala. "Si eu am anuntat in 2003, inainte de Cupa Mondiala, ca ma retrag, dar am revenit pe urma. De Alex avem mare nevoie, e un baiat de onoare, un baiat de cuvant", spune omul sub aripa caruia rugby-ul romanesc si-a intrat in ritmul natural. Iar dorinta capului FRR survine normal, Manta fiind considerat unul dintre cei mai buni rugbisti romani ai ultimului deceniu, unul dintre ultimii mohicani ai generatiei de bronz de la Brescia (1996).
Cel mai tehnic junior din lume
La Mondialul de juniori din Peninsula, cand Romania cucerea bronzul, Alex si-a stantat palmaresul cu un titlu ce avea sa-i calauzeasca pasii spre rugby-ul mare: cel mai tehnic jucator al competitiei! In acelasi an, rugbistul cu o talie impresionanta debuta si in reprezentativa mare a frunzei de stejar intr-un meci contra Belgiei, el remarcandu-se treptat printr-o serie de calitati uluitoare: patrunderi devastatoare in regim de mare viteza, placaje de bull-terrieri si un sacrificiu dus la extrem.
Imaginile ce-l infatisau la finele unei partide erau mai sugestive decat zece cronici de meci. Ochi vineti, pometi insangerati, buze strivite sau masca de noroi. Cu jucatori ca Manta, trupa lui Petrache poate produce surpriza in Noua Zeelanda. Pana la inchiderea editiei, optarul tricolor, care ieri a plecat din Romania cu destinatia Franta, nu a putut fi contactat.
2 este locul pe care Lyon, echipa lui Manta, se claseaza in divizia a doua franceza. Pe pagina principala a site-ului trupei din Hexagon, Manta si Bogdan Balan sunt felicitati pentru performanta "Stejarilor"
Acest articol a aparut in cotidianul Prosport, sub semnatura Andru Nenciu.
Articole similare

08 Aug. 2026
ROMÂNIA / DISPARIȚIE: Fost jucător la CSȘ Baia Mare și „U” Cluj, Alex Șuler a murit la 25 de ani
Sportul cu balonul oval din țara noastră este în doliu. Fost jucător la echipe din Baia Mare și Cluj, ALEX ȘULER s-a stins din viață cu puțin timp înainte de a împlini 25 de...

08 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / CSMBM - DIN 24-15: Zimbrii s-au desprins după pauză, Dinamo a suferit primul eșec în acest campionat
Derby al rundei cu numărul 10 din Liga de Rugby Kaufland 2026, meciul dintre CSM Știința Baia Mare și CS Dinamo București s-a încheiat cu victoria formației gazdă, 24-15 (7-3). Raportul...

08 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - CSASTE 18-83: Bucovinenii au rezistat până la pauză, Steaua a înscris 13 încercări și a luat bonusul ofensiv / VIDEO
Disputat în etapa cu numărul 10 din Liga de Rugby Kaufland 2026, meciul RC Gura Humorului - CSA Steaua București a fost echilibrat până la pauză, când oaspeții au condus cu...

07 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - STE: Roș-albaștrii vizează bonusul ofensiv, bucovinenii vor încerca o rezistență acerbă
La o săptămână după ce s-au înfruntat la București, în partida restanță din etapa cu numărul 3 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, RC Gura Humorului și CSA Steaua se...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







