Africa de Sud – in cautarea certitudinilor

     Fara indoiala, apropiatul turneu european reprezinta pentru Springboks un examen foarte dificil. Sa joci impotriva celor patru natiuni britanice (plus Argentina, in finalul turneului), cu dorinta declarata de a le invinge, nu este o sarcina tocmai usoara, mai ales pentru o echipa aflata in pozitia in care se afla acum, selectionata Africii de Sud.
     Springboks – nevoia de a confirma
    
     Castigarea, surprinzatoare, dar absolut meritata, a Turneului celor 3 Natiuni, a ridicat, in mod inevitabil, miza turneului de toamna pe care Springboks il intreprind in Europa si America de Sud. Dupa cativa ani de mediocritate, care a culminat cu evolutia dezamagitoare de la Cupa Mondiala din 2003, perioada in care Africa de Sud a supravietuit in umbra marilor rivale „emisferice”, Noua Zeelanda si Australia, dar si in umbra Frantei si Angliei, iata ca sosirea lui Jack White a relansat, cu rapiditate, sperantele unei multasteptate reveniri catre pozitia de frunte a ierarhiei mondiale. Victoriile din aceasta vara, inregistrate in cadrul Turneului mai sus amintit,dar si cele impotriva Irlandei si Tarii Galilor, a ridicat moralul unei echipe care, dupa seria celor 17 izbanzi consecutive, incheiata in Decembrie 1998, si semifinala Cupei Mondiale din 1999, nu a mai reusit performante de rasunet, demne de faima rugby-ului sud-african.
     In contextul acestui reviriment, turneul actual capata o importanta covarsitoare in ceea ce priveste evolutia acestei noi echipe a „Antilopelor”, care este nevoita sa confirme triumful inregistrat in Turneul celor 3 Natiuni, si sa dovedeasca, in acelasi timp, ca nu a fost deloc un succes intamplator. Este lesne de inteles, avand in vedere pasiunea enorma pentru rugby a publicului sud-african, ce presiune uriasa va apasa pe umerii tuturor celor care vor purta, in acest turneu, tricourile echipei nationale. De fapt, o parte din problemele cu care se confrunta selectionata Springboks este generata tocmai de pasiunea imensa a natiunii din sudul Africii, o natiune care este extrem, extrem de exigenta cu performantele echipei nationale. In viziunea fanaticilor lor suporteri, Springboks trebuie sa fie mereu echipa numarul 1 a lumii!
    
     Jack White – adeptul traditiei
    
     Cu siguranta, Jack White a dovedit ca poseda calitati deosebite de antrenor, dar meritul sau cel mai important, mi se pare a fi, cel putin pana acum, intentia sa vadita de a se reantoarce la stilul clasic sud-african: un joc care cultiva o extraordinara intensitate fizica atat in fazele fixe, cat si in joc deschis, in aglomerari si mol-uri. Evident, aceasta inseamna, inainte de toate, formarea unei gramezi foarte puternice, capabile sa exercite o presiune teribila asupra adversarei directe, in toate sectoarele jocului. Apoi, o linie de treisferturi rapida, atletica, care sa incerce sa preia, sa mentina si sa concretizeze, prin forta de penetrare si patrunderi explozive, presiunea generata de propria inaintare.
     Spre deosebire de australieni, de exemplu, care se remarca printr-un joc elaborat, combinativ, jocul „Antilopelor” este un joc simplu, direct, fara „zorzoane”, instinctul rugbyst-ului sud african fiind acela de a cauta drumul cel mai scurt catre but, chiar daca acesta trece printr-un, aparent, inexpugnabil zid defensiv. Maniera de joc a sud-africanilor duce, de cele mai multe ori, la o spectaculoasa descatusare de energie care este canalizata, in primul rand, catre obtinerea unei superioritati fizice in toate compartimentele jocului. Victoria nu este, in mod automat, garantata de o asemenea maniera de joc, deoarece pentru a deveni eficienta, aceasta energie trebuie insotita de rigoare, disciplina si coerenta. Iar sud-africanii nu sunt, intotdeauna, capabili sa contopeasca aceste trei componente intr-un vector al succesului.
     Recenta finala a Cupei Currie, intre Blue Bulls si Cheetahs, s-a desfasurat sub semnul unei remarcabile intensitati fizice, dar a pacatuit tocmai printr-o anumita lipsa de organizare si rigoare a jocului, care a dus la numeroase greseli, si care a umbrit, intr-o oarecare masura, spectacolul de ansamblu, incluzand 10 eseuri, oferit de cele doua formatii. Pentru a avea sanse reale in turneul european, Springboks trebuie sa exprime un alt nivel de joc, mai variat si mult mai creativ decat cel etalat de cele mai bune doua echipe sud-africane.
    
     Tactica Africii de Sud bazata pe forta gramezii
    
     Nu ma astept, deci, ca tactica pregatita de Jack White sa fie diferita de ceea ce am vazut pana acum, el continuand sa construiasca jocul echipei sale in jurul gramezii. Inaintarea sud-africanilor este puternica, echilibrata si omogena. Linia intai Du Randt-Smit- Andrews a evoluat foarte bine in fata neo-zeelandezilor si australienilor, si nu vad de ce nu ar juca la fel de bine in fata rivalilor lor europeni. Cred ca Os du Randt este, inca, numarul 1 mondial pe pozitia de pilier stanga, iar John Smit, daca va fi complet refacut, va dinamiza substantial jocul gramezii prin sarjele sale agresive. Eddie Andrews, pilierul dreapta, nu se ridica, dupa parerea mea, la nivelul lui Du Randt, si va fi interesant de urmarit „duelul”dintre el si CJ van der Linde, colegul de linie al lui Du Randt, la Cheetahs.
     In linia a doua, Victor Matfield si Bakkies Botha alcatuiesc, in momentul de fata, unul dintre cele mai bune „atelaje” din lume, in timp ce potentialul liniei a treia, in alcatuirea Van Niekerk-Smith-Burger, pare a fi in crestere continua, de la meci la meci. Schalk Burger, desemnat jucatorul anului in Africa de Sud, este un flanker de mare talent, omniprezent in joc deschis, avand o contributie majora in recuperarea baloanelor in aglomerari.
     Sectorul in care, cred ca Africa de Sud va fi vulnerabila, este perechea de mijlocasi. S-ar putea ca evolutia lor din acest turenu sa ma contrazica, dar, ma indoiesc, totusi, de capacitatea creativa a cuplului Fourie du Preez - Jaco van der Westhuyzen. Du Preez este un „demi” bun, dar nu are scanteia, sclipirile si capacitatea de a varia jocul echipei sale, precum, altadata, Joost van der Westhuyzen. La „uvertura”, Jaco van der Westhuyzen, este adeptul unui stil foarte curajos, alternand loviturile inalte de urmarire cu patrunderile in forta, dar jocul sau mi se pare – pana la proba contrarie – putin limitat, fiind lipsit de fantezie si creativitate.
     Linia de treisferturi sa va baza, in primul rand, pe forta de penetrare a centrilor De Wet Barry si Marius Joubert. Cei doi, coechipieri in echipa Western Province, au progresat enorm in ultimii doi ani, ajungand sa alcatuiasca une dintre cele mai valoroase perechi de centri din lume. Barry este un placheur redutabil, dar si un atacant puternic care poate perfora orice defensiva, creand spatii de patrundere pentru Joubert. Acesta a inscris, de curand, trei eseuri in testul impotriva Noii Zeelande, devenind, astfel, al doilea „Springbok”, dupa aripa Ray Mordt, in 1981, care se poate lauda cu realizarea unui hat-trick in fata All Blacks! Linia de atac va fi completata, probabil, de aripile Breyton Paulse, Ashwin Willems, si fundasul Percy Montgomery.
    
     O selectie discutabila
    
     Inainte de a incheia, cateva cuvinte despre selectia lotului largit, care a starnit numeroase discutii in Africa de Sud. Jack White s-a bazat, asa dupa cum era de asteptat, pe jucatorii care au luat parte la campania victorioasa din Turneul celor 3 Natiuni, la care s-au adaugat sase debutanti, printre care si Jonghikaya Nokwe. Tanara aripa de culoare de la Boland, o echipa din First Division - echivalentul Diviziei a II-a – de care nimeni nu auzise pana acum, a fost preferat unor jucatori consacrati si testati in Cupa Currie, precum John Daniels, Gavin Passens sau Keegan Fredericks. Justificarea lui White a constituit-o accelerarea lui Nokwe, impresionanta, este adevarat, - 4.8 secunde pe 40 de metri – dar multi raman inca sceptici, considerand selectionarea lui Nokwe doar o reflectare a „cotei” impuse in privinta numarului jucatorilor de culoare care ar trebui sa faca parte din echipa nationala.
     O alta selectie discutabila a fost cea a centrului Gcobani Bobo, care, revenit dupa o accidentare serioasa, nu a reusit sa fie titular in echipa sa de club, evoluand sporadic in meciurile din cadrul Cupei Currie. Chiar si in aceste conditii el a fost preferat lui Etienne Botha, centrul de la Blue Bulls, considerat in mare forma in acest sezon, si care a fost inclus in reprezentativa „A” a Africii de Sud.
     Desigur, selectia lotului Springboks poate fi discutata si discutabila. Pana la urma, atentia publicului sud-african si a presei se va indrepta catre rezultatele pe care echipa nationala le va obtine in aceste turneu.Daca Springboks vor avea rezultate bune, atunci totul va fi uitat. Chiar si selectionarile lui Nokwe si Bobo. Daca, insa, ei vor dezamagi, atunci Jack White va avea de infruntat deceptia si furia unei intregi natiuni care asteapta de la idolii sai nimic mai putin decat un „Grand Slam”, adica victoria in fata celor patru selectionate britanice! Aceasta insa, ramane de vazut...
    
     Eugen Cionga – Toronto