A doua tinerete
De Redactia Rugby , 02 Nov. 2004

Echipa de rugby Poli Agro Unirea Iasi a devenit campioana de toamna in Seria Vest a Diviziei A, avand toate sansele de a reveni pe prima scena a sportului cu balonul oval din Romania. Titular incontestabil la peste 40 ani, Marian Cucuteanu, nascut in comuna Horlesti - judetul Iasi, in data de 2 mai 1964, este o piesa de baza in angrenajul formatiei antrenata de cuplul Costel Verives - Emanuel Mihai.
"Cucu", cum ii zic colegii de echipa, a inscris multe eseuri in aceasta prima jumatate a campionatului, ultimul chiar in meciul care a inchis stagiunea, cel cu Arpechim Pitesti. Recordul a fost insa in meciul contra ceferistilor brasoveni, atunci cind Cucuteanu a inscris nu mai putin decit patru eseuri! "CTC"-ist la TEPRO in viata de zi cu zi, dar si student in anul al IV-a la Facultatea de Educatie si Sport din Dealul Copoului, Marian Cucuteanu a inceput sa joace rugby la 14 ani, in 1978, primul sau antrenor fiind Pavel Vizitiu, la Liceul Metalurgic. A jucat la seniorii lui Poli Iasi, Hidrotehnica Iasi si a revenit apoi la Poli Agro Unirea Iasi.
- Ce inseamna rugbyul pentru tine, Marian?
- Inseamna totul, chiar daca nu am nici un avantaj material in urma sportului practicat. Eu joc numai din placere, dar si pentru mentinerea sanatatii. Orice om are nevoie de sanatate. Si, in plus, eu nu ma simt bine daca stau acasa mai mult de o saptamina. Imi trebuie o miscare pe terenul de rugby, o deplasare, un joc in care sa lupt pentru victorie. Cred ca sint nascut pentru sport!
- Ai inceputul sa faci sport la 14 ani. De ce rugby si nu fotbal, visul oricarui copil?
- Cind eram copil, doream sa joc fotbal, dar la orele de sport de la scoala, in clasa a IX-a, profesorul Pavel Vizitiu m-a remarcat pentru jocul de rugby si asa am ajuns la sportul cu balonul oval. Si nu-mi pare rau ca nu am facut fotbal, deoarece in fotbal e greu sa ajungi sus. Acum nu as lasa rugbyul pentru fotbal!
- Familia e alaturi de tine in sportul pe care-l practici?
- In permanenta. Sotia mea, Artemiza, vine mereu la meciuri, iar baietelul meu, Alexandru, la doar 11 ani, e primul meu sustinator din tribune. Vrea si el sa joace rugby si am sa-l dau sa faca acest sport peste vreo 2-3 ani, acum e prea mic.
Poli Agro Unirea e promovata in proportie de 99%
- Echipa ta de suflet, Poli Agro Unirea Iasi, a terminat prima parte a campionatului pe primul loc in Seria Vest. Au sanse iesenii sa revina cit mai repede in prima liga?
- Eu cred ca da. In proportie de 99%, cred ca sintem ca si promovati, dar trebuie sa muncim mai mult. Mai avem de lucru, in special la conditia fizica.
- In Cupa Romania ati cazut cu Stiinta Petrosani, o formatie din Divizia Nationala, meciul urmand a avea loc chiar simbata, la Iasi...
- Am picat bine cu Petrosaniul in "Cupa", deoarece este o formatie peste care putem trece. De fapt, adevarata noastra valoare se va vedea in meciul de simbata, de pe "Agronomia". Va fi ca un test pentru noi.
- Exista o vorba, care spune ca rugbyul este un sport golanesc practicat de nobili, iar la fotbal e invers...
- In rugby gasesti de toate: forta, inteligenta, fantezie, viteza, spectacol. Toate aceste lucruri tin de rugby. Rugbyul se joaca mai mult din placere, pe cind fotbalul a devenit acum o afacere. In rugby nu sint cistiguri, dar placerea de a juca este enorma!
NOTA REDACTIEI
Acest material ne-a fost trimis de Dan TEODORESCU, redactor sportiv la cotidianul "Lumea Ieseanului".
Articole similare

11 Sep. 2026
ROMÂNIA / LRK 2026 / ETAPA A 14-A / CSRAP - CSDIN: Giuleștenii sunt obligați să câștige în „Groapă” pentru a prinde semifinalele
Meci cu o miză uriașă în ultima rundă a sezonului regular din Liga de Rugby Kaufland 2026. Aflată pe locul 5 în clasament, cu 30 de puncte, CS Rapid București are nevoie de o...

11 Sep. 2026
ROMÂNIA / LRK 2026 / ETAPA A 14-A / CSUCJ - SCMTM: Bănățenilor le trebuie o victorie cu bonus ofensiv pentru a termina pe primul loc
Programate în acest weekend, meciurile etapei cu numărul 14 din sezonul regular al Ligii de Rugby Kaufland 2026 vor stabili ierarhia de dinaintea Play-Off-ului. Cum are un meci mai ușor, pe...

10 Sep. 2026
FRAN'A / TOP 14 2026/2027 / ETAPA A 2-A: Taylor Gontineac a avut un debut cu victorie la Castres Olympique / VIDEO
Transferat în această vară, Taylor Gontineac a fost titular în meciul pe care Castres Olympique l-a câștigat cu 29-20, pe teren propriu, cu Vannes, în prima etapă din...

09 Sep. 2026
ROMÂNIA / LRK 2026 / ETAPA A 14-A: Se decide cine e a 4-a echipă care va juca în semifinale și ce echipă va mai fi gazdă în semifinale
Programate în acest weekend, meciurile etapei cu numărul 14 din sezonul regular al Ligii de Rugby Kaufland vor stabili ierarhia de dinaintea Play-Off-ului. Cum are un meci mai ușor, la Cluj,...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








