Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Turneul celor VI Natiuni – Concluzii

Turneul celor VI Natiuni – Concluzii

     Corespondenta din Toronto
     In mod obisnuit, Turneul celor VI Natiuni reprezinta pentru echipele“batranului” continent cea mai importanta competitie inter-tari si, implicit, criteriul de departajare si de stabilire, in fiecare an, a ierarhiei europeane. In plus, intr-un an in care este programata si Cupa Mondiala, rolul Turneului creste in mod semnificativ, el devenind o etapa extrem de importanta in pregatirea pentru „summit”-ul rugbystic de la toamna, din Australia.

Turneul 2003 – o editie sub asteptari


     Editia recent incheiata nu a fost una dintre cele mai reusite din istoria Turneului, cel putin din punct de vedere tehnic si spectacular. Atat pentru antrenori, cat si pentru asistentii si colaboratorii lor, nu a fost o competitie usoara, pentru cei mai multi dintre ei, cu exceptia, intr-o oarecare masura, a lui Woodward, a carui echipa a castigat Marele Slem, ea generand mai multe intrebari decat raspunsuri. Evolutia de ansamblu a celor sase selectionate nu s-a ridicat la nivelul asteptat, nesatisfacand, in intregime, nici exigentele antrenorilor si nici pretentiile spectatorilor.
     Ceea ce a surprins, in mod neplacut, a fost faptul ca au existat mult prea numeroase greseli elementare, in primul rand, de pase si de control al balonului. Neasteptat, tocmai meciul dintre Anglia si Franta, cele doua mari favorite ale Turneului, ar constitui cel mai potrivit exemplu in acest sens. Aceste greseli, a caror frecventa mi s-a parut a fi inacceptabila pentru un asemenea nivel, au produs fragmentarea jocului ceea ce a condus, printre altele, la lipsa reciclarilor rapide ale balonului, la incetinirea ritmului de joc si, in mod firesc, la lipsa de eficienta si fluiditate a jocului. Toate acestea au afectat in mod evident, spectaculozitatea meciurilor disputate, lasand un oarecare sentiment de neimplinire in ceea ce priveste calitatea jocului.

Anglia – campioana indiscutabila a Europei


     Fara indoiala, victoria Angliei este pe deplin meritata, nu poate fi contestata de nimeni, iar „aura” Marelui Slem nu poate fi umbrita in nici un fel de faptul ca actuala editie a Turneului nu a avut stralucirea de altadata. Si chiar daca maniera in care a fost realizata nu a atins, intotdeauna, cotele inalte ale performantei dorite de un perfectionist precum Clive Woodward, selectionata „trandafirului” a fost, fara nici un dubiu, cea mai puternica echipa dintre cele sase participante.
     Dupa un meci de inceput, in fata Frantei, castigat cu 25-17, dar nu intr-un mod foarte convingator, Anglia s-a lansat intr-un veritabil mars triumfal prin capitalele rugby-ului european, invingand Tara Galilor (26-9), Italia (40-5), Scotia (40-9), culminand cu triumful de pe Lansdowne Road, 42-6, in fata Irlandei. Englezii au reusit, astfel, cel de-al 12-lea Grand Slam, devansandu-i si in acest clasament pe francezi, care pana in prezent au castigat 7, intre ei intercalandu-se galezii cu 8 titluri (ultimul castigat de echipa faimosilor Bennett si Edwards in 1978!).

Gramada si Wilkinson - punctele forte ale englezilor


     Fara a avea ambitia de a intreprinde o analiza detaliata , dar incercand sa identific punctele forte ale echipei Angliei, cred ca doua pot fi evidentiate cu usurinta: gramada si Jonny Wilkinson. Inaintarea, robusta si omogena, constituie principala explicatie a succeselor selectionatei engleze. Jocul de rugby incepe in linia intii, iar Leonard, „centurionul” pilierilor, White, Rowntree, Thompson, reprezinta valori sigure, care confera o atat de necesara stabilitate gramezii in confruntarile cu adversare redutabile.
     Linia a doua, alcatuita din Martin Johnson, capitanul si liderul echipei, si Kay(dublat de Grewcock), complementeaza perfect forta celor din linia intii. „The tight five” reprezinta, intr-adevar, o fundatie foarte solida care ii ingaduie lui Woodward sa cladeasca si sa dezvolte o multitudine de variante, combinatii si idei de joc, ceea ce nu ar fi fost posibil fara „platforma” puternica a inaintarii.
     In fine, linia a treia, imbina soliditatea lui Hill si Dallaglio cu viteza lui Back, oferind gramezii engleze un grad de libertate in plus in ceea ce priveste mobilitatea, sustinerea purtatorului de balon si eficienta acoperirii zonelor defensive sau ofensive in teren. O linie a treia activa in atac, prezenta mereu in punctele de impact ale jocului unde se duce lupta pentru castigarea balonului, si agresiva in aparare, reprezinta visul oricarui antrenor de rugby. Din acest punct de vedere, Woodward poate avea, cel putin pana acum, cele mai placute vise urmarind evolutia „trio”-ului sau!
     Si apoi, Wilkinson! Jucatorul de la Newcastle este o prezenta fundamentala in selectionata tarii sale, el indeplinind un rol absolut primordial in angrenajul echipei. Evident, „Wilko” este un transformeur redutabil, dand dovada unei precizii exceptionale si a unui joc de picior sigur care ii ingaduie sa dirijeze si sa varieze, cu inteligenta, atacurile formatiei sale. Dar, dincolo de darurile tehnice cu care este inzestrat, cred ca, marea calitate a „uverturii” engleze este, in primul rand, constanta. Faptul ca Wilkinson etaleaza o uimitoare regularitate si consistenta in jocul sau, in fiecare meci, inseamna un ajutor enorm pentru coechipieirii sai. El reprezinta „supapa de siguranta” a echipei fiind capabil, in momentele de presiune adversa, sa „prinda” tuse decisive, mutand jocul la zeci de metri de butul propriu; in fazele ofensive, loviturile sale de urmarire, pe centru sau catre aripi, creeaza momente periculoase de atac; datorita preciziei sale, rar intalnite, poate inclina balanta victoriei in favoarea echipei sale, asa cum s-a intamplat, de curand, in derby-ul cu Franta, cand cele 20 de puncte marcate, din lovituri de pedeapsa, drop gol si transformarea unui eseu, au decis victoria deschizand drumul Angliei catre „The Grand Slam”.
     Evident, „factorul” Wilkinson nu poate asigura, in mod automat, victoria Angliei in fiecare meci, dar, este limpede faptul ca tanarul de 23 de ani, ocupa un rol crucial in cadrul echipei sale, capatand o influenta din ce in ce mai mare in sistemul de joc preconizat de Woodward.

Woodward – un antrenor realist


     Adaugand la aceste doua „ingrediente” evolutia buna a liniei de treisferturi, cu jucatori atletici, puternici si penetranti, s-ar putea spune ca englezii pot fredona linistiti „la vie en rose”. Clive Woodward este insa prea inteligent pentru a se lasa amagit de acest succes si, sunt convins ca, in ciuda Marelui Slem, grijile antrenorului englez nu au disparut deloc. Savurand din plin victoria din competitia europeana, antrenorul englez ramane, cu siguranta, realist in fata acestui succes.
     Triumful din Turneul Celor VI Natiuni nu garanteaza absolut deloc un triumf similar la Cupa Mondiala. Cred ca Woodward mai are inca in fata ochilor meciul impotriva Frantei, si nu poate trece cu vederea faptul ca, totusi, oaspetii au inscris trei eseuri fata de unul, marcat de Robinson; apoi, ratarile exasperante ale lui Merceron, penalizarile, cateodata, excesive ale francezilor de catre arbitrul Paul Honiss si care au oferit lui Wilkinson ocazii pe care acesta nu le-a ratat, au inlesnit englezilor calea catre victorie. O victorie care s-a datorat jocului de ansamblu, mai bun, al gazdelor, dar si greselilor oaspetilor.
     Aceste observatii nu cauta sa minimalizeze in nici un fel succesul englezilor si sa sugereze, cumva, faptul ca Anglia nu a meritat victoria, ci, incearca doar, sa sublinieze ideea ca in tentativa lor de a cuceri Cupa Mondiala, Woodward si elevii sai mai au destule lucruri de pus la punct.

Franta – o evolutie care a dezamagit


     Franta, castigatoarea Turneului de anul trecut, a reprezentat, dupa parerea mea, marea dezamagire a acestei editii. Realizand „Le Grand Chelem”, invingand clar in toamna trecuta Africa de Sud si terminand la egalitate cu Noua Zeelanda, „cocosii” aveau toate motivele sa porneasca ca favoriti anul acesta si sa confirme traseul remarcabil din sezonul trecut. Surpinzator, insa, francezii au clacat!
     Nu atat locul trei ocupat il poate nemultumi pe Bernard Laporte, ci, maniera in care a jucat echipa sa. In general, jocul francezilor a fost lipsit de inspiratie, rigoare si claritate, aratandu-se, in unele momente, confuz, ca de exemplu in partida cu Irlanda, evolutia gramezii, in special, putand fi considerata o deziluzie. Considerata de multi analisti, drept cea mai puternica inaintare din lume, dominandu-i pe sud-africani si neo-zeelandezi in intalnirile din toamna trecuta, Crenca, Ibanez, Pelous si ceilalti nu au reusit sa se impuna nici in fata englezilor si nici in fata irlandezilor. Faptul ca francezii i-au invins pe scotieni, italieni si galezi nu-l poate multumi pe Laporte, din moment ce echipa sa a pierdut pe Twickenham si, mai ales, pe Lansdowne Road, adica singurele si adevaratele teste pe care antrenorul francez era interesat sa le castige.
     La evolutia sub asteptari a gramezii in fazele fixe, trebuie adaugata si comportarea mediocra a liniei a treia Betsen-Harinordoqui-Magne. Succesele „tricolorilor” din sezonul trecut s-au datorat in mare masura, evolutiei remarcabile a acestei linii care, spre exemplu, in meciul impotriva Angliei, disputat pe Stade de France, l-a mentinut sub o continua presiune pe Wilkinson, diminuandu-i raza de actiune si eficienta in joc. In acest Turneu insa, Betsen si Harinordoqui au fost departe de superba prestatie de anul trecut, singur Olivier Magne evoluand la un nivel acceptabil si incercand sa compenseze lipsa de forma a coechipierilor sai.
     Cealalta problema majora a constituit-o absenta unui transformeur redutabil. Laporte nu avea pretentia de a fi descoperit varianta franceza a lui Wilkinson, dar atat Merceron cat si Gelez nu au rasplatit increderea antrenorului lor, ratand complet Turneul. Antrenorul francez isi da perfect de bine seama ca o Cupa Mondiala nu poate fi castigata fara o „uvertura” cu un joc de picior solid si precis, capabila sa transforme in puncte toate oportunitatile oferite de greselile adversarilor. Francezii au nevoie de o replica a lui Romeu, Vivies, Lescarboura sau Lamaison, jucatori care nu au fost geniali, dar care aveau un joc de picior foarte sigur.
     De asemenea, indisciplina tehnica a reprezentat un alt aspect care a afectat evolutia „cocosilor”. Daca in meciul cu Africa de Sud, de anul trecut, francezii au fost penalizati doar de doua ori, in meciurile cu Anglia si Irlanda, ei au „oferit” adversarilor lor 10 si, respectiv, 12 lovituri de pedeapsa! In rugby-ul de astazi, un meci poate fi castigat nu doar marcand mai multe eseuri decat adversarii, ci, adoptand un stil de joc care sa forteze greselile echipei adverse obtinand astfel lovituri de pedeapsa care, transformate fiind, pot decide soarta partidei.
     In ceea ce priveste linia de treisferturi, Franta dispune de o pleiada de jucatori talentati. Poitrenaud, Clerc, Traille, Brusque, Rougerie, Jeanjean, Bory, Heymans et co., pot „arunca in aer” orice defensiva adversa. Totul este ca acesti tineri sa regaseasca inspiratia care le-a lipsit lor si colegilor lor in timpul actualei editii a Turneului si sa exprime celebrul „french flair”, in mod consistent, in toate partidele decisive care ii asteapta la „intalnirile la nivel inalt” din Australia.
     Faptul ca trei jucatori de baza, Pieter de Villiers, Tony Marsh, Nicolas Brusque au lipsit, iar Galthie s-a accidentat in meciul su Scotia, nu poate constitui, totusi, o scuza. Randamentul echipei a fost, fara indoiala, afectat de aceste absente, dar, in acelasi timp, o echipa care tinteste la titlul mondial cu atata ambitie ca selectionata condusa de Laporte, trebuie sa aiba suficiente resurse pentru a nu se lasa destabilizata de absenta a doi-trei titulari.

Irlanda conduce restul plutonului


     Dintre celelalte patru selectionate, Irlanda se detaseaza in mod clar ca fiind cea mai competitiva. Echipa lui Eddie O’Sullivan a avut o comportare foarte buna, aflandu-se la un pas de Marele Slem. Irlandezii au reusit un meci de-a dreptul fantastic, cel cu Franta, in care au castigat cu 15-12. Gramada si-a depasit conditia, evoluand remarcabil si dominandu-si rivala, iar defensiva a fost de-a dreptul exceptionala. Placajul combinat al lui O’Driscoll si Murphy asupra lui Magne, va ramane, cred, in istorie ca un exemplu de defensiva feroce. In schimb, in fazele ofensive , O’Driscoll a fost destul de rezervat, fara sclipiri, nereusind sa creeze nici o faza memorabila, el exceland mai degraba in defensiva decat in atac.
     Daca meciul cu Franta a reprezentat apogeul, partida cu Anglia a fost un dezastru total pentru irlandezi. Acest meci a aratat limitarile unei curajoase echipe a Irlandei in ceea ce priveste reala forta de joc si capacitatea de a se exprima in termenii rugby-ului modern, in fata unei echipe de talia Angliei.
     Este adevarat, Irlanda s-a autodepasit in acest Turneu, dar nu a aratat acea consistenta in joc si nu a atins inca acel nivel care sa ii permita sa devina membru cu „drepturi depline” ale quintet-ului elitei mondiale, alaturi de Noua Zeelanda, Australia, Africa de Sud, Anglia si Franta.
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.
29 Ian. 2015

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.

Noul trofeu este desenat si realizat de catre unul dintre cei mai mari bijutieri in argint, Thomas Lyte. Acesta este doar al doilea model de trofeu , din 1883 pana astazi, dedicat celui mai mare...
Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.
07 Nov. 2014

Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.

Sambata, 8 noiembrie, Noua Zeelanda va testa forta Angliei pe Twickenham. Tot atunci, Fiji incearca sa obtina prima victorie din 8 incercari, iar Philipe Saint-Andre stie ca nu isi poate permite asta...
Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership
25 Oct. 2013

Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership

O noua etapa interesanta se va desfasura in acest weekend in Aviva Premiership. Balul il va deschide Bath, in aceasta seara jucand contra celor de la Gloucester, urmanda ca duminica, in incheiere sa...
Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre
19 Oct. 2013

Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre

"Lupii Bucuresti" joaca astazi cea de-a doua partida din grupele Amlin Challenge Cup 2013 si spre dezamagirea fanilor din Romania, nici aceasta partida nu va fi transmisa la TV. 
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti