Turneul celor VI Natiuni - Revolta „Cocosilor”

     Galezii sperau sa obtina victoria pe Stade de France pentru isi pastra sansele castigarii Marelui Slem, dar francezii le-au spulberat sperantele, repurtand un succes mai clar decat arata scorul de 21 -16.
    
    
     Cred ca de multa vreme nu a sosit echipa Tarii Galilor la Paris in postura de favorita, asa cum s-a intamplat, acum, la acest meci din cadrul Turneului celor VI Natiuni. Afirmatia trebuie, insa, nuantata. Motivul pentru care galezii erau considerati favoriti nu se datora, in primul rand, prestatiilor de pana acum (ei nu au impresionta deloc in partida anterioara cu Anglia) ci, mai mult, evolutiilor neconvingatoare, de pana acum, ale Frantei.
    
     Intr-un fel, partida de la Paris a confirmat scaderea de forma aratata de galezi in partida cu Anglia, din etapa trecuta a Turneului. Fara a panica, Warren Gatland, Shaun Edwards si jucatorii lor ar trebui sa fie putin nelinistiti dupa aceasta partida. De ce? Pentru ca ei, galezii, alcatuind o formatie sudata, echilibrata, matura, aspirand chiar la cucerirea unui al doilea Grand Slam consecutiv, au pierdut in fata unei echipe considerata de catre unii critici (prea) severi drept o echipa in criza, dar care este, de fapt, o echipa aflata inca in plina reconstructie, jucand cu o „uvertura” (Benoit Baby) improvizata, care a avut o evolutie, de altfel, ezitanta, fara un specialist al jocului de picior si cu un centru, Mathieu Bastareaud, debutant. Marc Lievremont a riscat cu selectionarile lui Baby si Bastareaud, dar, in cele din urma, a dovedit criticilor sai ca echipa sa se afla in crestere de forma.
    
     Francezii au dominat net posesia balonului, in special in repriza secunda si, daca nu ar fi comis prea multe greseli elementare, scorul ar fi fost mai drastic.Scorul primei reprize, 13-13, mi se pare putin inselator, deoarece, in ciuda unui start bun al oaspetilor, care au condus la un moment dat cu 13-3, gazdele au creat mai multe ocazii periculoase al caror potential efect pe tabela de marcaj a fost anulat, insa, de erorile individuale.
    
     In prima repriza, galezii au avut perioade scurte in care fluiditatea jocului lor i-a pus in dificultate pe adversari. Fundasul Lee Byrne a inscris singurul eseu al oaspetilor dupa o asemenea faza in care linia de treisferturi a realizat un atac frumos, iar Tom Shanklin a patruns in forta ingaduindu-i lui Byrne sa atace impetuos intr-un unghi „ascutit” printre Jauzion si Medard. Dupa acest aparent „knock down”, francezii si-au revenit iar marele (si la propriu si la figurat!) Imanol Harinordoquy a dat semnalul lansarii unor sarje devastatoare. Francezii su atacat in valuri si, in ultimul minut al reprizei, Dusautoir a marcat eseul egalizator in urma unei formidabile sarje a bascului de la Biarritz care l-a „maturat” din calea sa tocmai pe Ryan Jones, capitanul galezilor.
    
     In cea de-a doua repriza, francezii au continuat sa exercite o presiune puternica obligandu-i pe galezi, minute in sir, la un joc exclusiv defensiv. Ryan Jones si colegii sai au cedat, in mod surprinzator, fiind depasiti, in general, ca ritm de joc si, in particular, in aglomerari. Inaintarea „cocosilor” si-a dominat adversara directa in toate sectorele jocului, cu exceptia, poate, a gramezilor ordonate.
    
     De altfel, diferenta s-a facut la nivelul liniei a treia, acolo unde „troica” franceza si-a surclasat, pur si simplu, rivala. Imanol Harinordoquy, care l-a eclipsat pe puternicul Andy Powell, a fost de-a dreptul imperial, atat in joc deschis cat si in tusa! Dupa parerea mea, el este cea mai buna „inchidere” mondiala a momentului, singurul sau rival fiind sud-africanul Pierre Spies, un superb „Number 8” care, ca si Imanol, imbina, in mod fericit, forta si viteza. Alaturi de Harinordoquy, Dusautoir si Ouedraogo au avut o evolutie excelenta, avand o contributie extrem de eficienta in sarjele ofensive si o prezenta decisiva in defensiva.
    
     Satisfactia lui Lievremont trebuis sa fie cu atat mai mare cu cat „Tricolorii” s-au impus in ciuda faptului ca nu stralucit deloc la nivelul centrilor si al „uverturii”. Yannick Jauzion, unul dintre cei mai eleganti si valorosi centri din istoria rugby-ului francez, nu a mai etalat forma si sclipirile de odinioara, iar „uvertura” Benoit Baby nu a fost dirijorul de mare clasa care sa „aprinda” „focul de artificii” al liniei de treisferturi. Baby, centru „de meserie”, a avut cateva lovituri de urmarire utile care au condus la crearea unor faze periculoase, ca aceea din minutul 12, dar nu mai mult decat atat. In plus, el s-a aratat nesigur: repunerea sa de la centru a nimerit direct in tusa (min. 25), la faza de atac din minutul 31, el a pierdut balonul, prea usor, fiindu-i smuls din brate, iar in minutul 35 a comis „inainte” chiar pe linia propriului „22”. Prea multe greseli pentru o „uvertura” a echipei Frantei.
    
     Dupa cum bine se stie, in stilul de joc francez, centrii si „uvertura” ocupa un loc central si, deseori, soarta unor meciuri stranse este decisa, in favoarea „cocosilor”, tocmai de jucatorii de pe aceste posturi. Nu a fost cazul in meciul contra Tarii Galilor. Iata, insa, ca „Les Bleus” au avut resursele necesare sa intoarca rezultatul de la 3-13, sa creeze faze periculoase, sa exercite o presiune continua asupra adversarilor, sa domine si sa invinga pe actuala campioana a Europei, in pofida lipsei impactului asteptat de la doi jucatori in posturi cheie.
    
     De cealalta parte, galezii, dupa o prima repriza onorabila, au cedat complet dupa pauza. Depasiti ca ritm de joc, obligati la o aparare disperata, ei nu au mai avut forta fizica, mentala si creativa de a ameninta butul francez. Singur Tom Shanklin a incercat si a reusit, in cateva randuri, sa „sparga” zidul defensivei franceze; in schimb, „inchiderea” Andy Powell si centrul Jamie Roberts, doi jucatori foarte puternici, au fost neutralizati complet de apararea gazdelor. Galezii s-au lasat dominati lungi perioade de timp canalizandu-si energia in aparare si neavand, parca, forta creativa de a reactiona in fata tavalugului francez. Doar in ultimele minute, Byrne si Hook si-au impins echipa inainte prin actiuni individuale, fortand o tuse la 5 metri de but, dar defensiva gazdelor a rezistat eroic.
    
     Sambata, pe Stade de France, in ciuda avantajului avut la un moment dat, 13-3 si in ciuda scorului final strans, Tara Galilor nu a parut a fi echipa care sa castige acest meci. Galezii nu au fost capabili, decat arareori, sa dezvolte jocul expansiv al liniei de treisferturi cu deschideri pana la aripi, nereusind sa mentina fluiditatea jocului de pase care a pus, de atatea ori, in dificultate orice adversar. Shane Williams si adolescentul Leigh Halfpenny nu au avut posibilitatea de a crea faze periculoase, ramanad izolati pe culoarul tusei. La aceasta s-a adaugat si lipsa de forma a liniei a treia – Ryan Jones a aratat o ingrijoratoare scadere de forma – care a fost total dominata de rivala sa directa.
    
     Cred ca linia a treia ar trebui sa ridice cele mai multe semne de intrebare in tabara galeza. Trio-ul Ryan Jones- Andy Powell- Martyn Williams a fost surclasat de linia condusa de Harinordoquy. Problema este ca si in meciul cu Anglia, de la Cardiff, aceasta linie a treia a fost dominata de linia a treia engleza. Sa nu uitam faptul ca Ryan Jones nu este flanker „de meserie”, ci „inchidere”. El a fost mutat pe postul de aripa de gramada pentru a ii face loc lui Andy Powell, un jucator socotit mai puternic, capabil sa atace, mai eficient, din spatele gramezii. Nu stiu care este forma actuala a lui Jonathan Thomas care, in opinia mea, este unul dintre cei mai valorosi flankeri galezi, dar, poate ca antrenorii galezi ar trebui sa considere o schimbare la nivelul liniei a treia.
    
     Modul in care s-a desfasurat meciul de la Paris nu inseamna, in mod automat, ca Franta are deja o echipa mare, iar Tara Galilor a cazut in subsolul Turneului celor VI Natiuni. Francezii mai au mult pana a deveni o echipa care sa domine, in mod consistent, adversarii din Turneu, in timp ce galezii au resursele de a reveni si de a-si regasi stilul de joc care i-a facut faimosi.
    
     Eugen Cionga – Toronto