Tri-Nations 2010: 10 pe linie pentru All Blacks

    
    
     La Sydney, All Blacks au invins cu 23-22, obtinand, astfel, cea de-a zecea victorie consecutiva impotriva Australiei. "Wallabies" au pierdut la limita dupa ce au condus cu 22-9.
    
    
    
    
    
    
    
    
    
     Ca si in partidele precedente, "cavaleria usoara" australiana a inceput in tromba, linia de treisferturi avand, din nou, o evolutie excelenta. Capacitatea combinativa si forta de penetrare etalate de Ashley-Cooper si de colegii sai, au creat o presiune ofensiva care a mentinut apararea neo-zeelandeza in stare de alerta maxima. "Puterea de foc" a treisferturilor a fost principalul factor care a permis Australiei sa se desprinda, la inceputul reprizei secunde, la o diferenta clara, 22-9.
    
     Eseul lui James O'Connor, inscris in prima repriza, dupa o greseala elementara a flankerului Victor Vito care l-a lasat pe McCalman sa sprinteze nestingherit pe langa gramada, si cel marcat, imediat dupa pauza, de Ashley-Cooper, dupa o inspirata schimbare a directiei de atac realizata de Genia, pareau a fi suficiente pentru o victorie. Cu toate acestea, in ultimele 20 de minute gazdele au "cazut", pur si simplu, din punct de vedere fizic, ingaduindu-le oapetilor sa revina spectaculos.
    
     Dupa minutul 60, All Blacks au preluat initiativa. Conrad Smith si Ma'Nonu s-au "trezit" din letargia care, pana in acel moment, le tintuise jocul obisnuit in clisee usor de ghicit de catre adversari, patrunderile lor in axa centrala s-au intetit, devenind din ce in ce mai periculoase, inaintasii neo-zeelandezi au avansat continuu, si, drept urmare, McCaw si Read au inscris doua eseuri decisive in urma unor atacuri succesive ale gramezii, transformarile reusite de Piri Weepu consfintiind izbanda oaspetilor.
    
     All Blacks au invins, dar nu au convins pe deplin. Faptul ca au fost dominati, uneori clar, timp de 66 de minute, fiind condusi cu 9-22, arata ca ceva nu a functionat bine in angrenajul Noii Zeelande. Tanarul Aaron Cruden, inlocuitorul lui Dan Carter, a avut o evolutie inconsistenta, nereusind sa se ridice la nivelul unui asemenea meci, jocul sau de picior lasand de dorit. El a creat o singura faza demna de mentionat, o delicata lovitura de urmarire care l-a pus pe Weepu intr-o excelenta pozitie de atac. Prea putin, insa, pentru un test Australia-Noua Zeelanda.
    
     Sigur, nu este deloc usor sa il inlocuiesti pe Dan Carter, tocmai intr-un derby al Emisferei Sudice, emotiile l-au covarsit pe tanarul jucator din Manawatu, dar episodul Sydney nu inseamna sfarsitul lumii pentru Cruden. El va avea si alte ocazii pentru a confirma talentul si calitatile care l-au facut pe Graham Henry sa il selectioneze - Cruden a fost declarat cel mai bun junior din lume in 2009 - dar evolutia sa modesta arata ca Noua Zeelanda nu are, deocamdata, o "uvertura" capabila sa il inlocuiasca, cu succes, pe Dan Carter, atunci cand acesta este indisponibil.
    
     Un alt aspect care i-a nemultumit, probabil, pe antrenorii neo-zeelandezi, a fost tusa. Accidentarea lui Mealamu, in minutul 10, a dereglat, in mod vadit, "marginea" neo-zeelandeza, "rezerva" Corey Flynn dovedindu-se nesigur, repunerile sale imprecise rapind coechipierilor sai sansa de a controla balonul si de a crea o platforma solida pentru lansarea liniei de treisferturi..
    
     Fara indoiala, All Blacks au meritul de a nu fi cedat cand erau condusi cu 9-22, iar revenirea lor merita toate laudele. Niciodata nu este usor sa intorci rezultatul unui meci-test de asemenea anvergura, iar tenacitatea si determinarea lor trebuie apreciate pe masura. Suporterii All Blacks pot spune ca, iata, echipa lor a jucat, practic, doar 15 minute si a castigat. Evident, este un punct de vedere. Totusi, nu cred ca aceasta explicatie reflecta mentalitatea All Blacks, ei realizand, probabil, cel mai neconvingator meci -evident, raportat la standardul exigentei All Black - din acest sezon.
    
     Pe de alta parte, asemenea reveniri precum cea de la Sydney, indiferent daca oboseala adversarilor a permis rasturnarea de scor, sunt atributul marilor echipe. Nu degeaba Noua Zeelanda este echipa numarul 1 a lumii!
    
     In acelasi timp, insa, nu trebuie uitat faptul ca australienii au jucat mai bine timp de 66 de minute, revenirea oaspetilor producandu-se, dupa cum am mentionat mai sus, pe fondul caderii fizice a gazdelor. Desigur, neo-zeelandezii nu sunt raspunzatori pentru lipsurile gazdelor, iar excelenta lor pregatire fizica le-a permis sa domine, net, ultimul sfert de ora, impunandu-se prin forta si prospetimea inaintasilor care au avansat inexorabil catre linia de but a "Cangurilor".
    
     Pentru australieni, infrangerea este greu de acceptat. Acesta este al doilea meci in care, dupa ce detin un avantaj substantial pe tabela de scor, ei parasesc terenul invinsi. La Pretoria, australienii au condus cu 14-0 si au pierdut cu 44-31. La Bloemfontein, s-au aflat la un pas de a pierde: au avut un avantaj de 25 de puncte, au fost ajunsi din urma pentru a castiga in ultimele secunde ale partidei gratie loviturii de pedeapsa transformate de Beale. Iar acum, la Sydney, au condus cu 22-9 pentru a pierde 23-22!
    
     Este un moment dificil pentru aceasta tanara echipa care joaca bine, dar este depasita pe "linia de sosire". Una dintre problemele australienilor consta in faptul ca ei evolueaza bine, uneori de-a dreptul excelent, doar o repriza sau o repriza si jumatate dupa care cedeaza, in primul rand, fizic.
    
     Un alt factor care a contribuit la infrangerea Australiei a fost lipsa de precizie a lui Matt Giteau. Din pacate, la Sydney, el a ratat trei transformari din sapte tentative, ceea ce nu este permis pentru un jucator de talia sa.
    
     In pofida infrangerii, raman la parerea ca Australia este pe cale sa isi construiasca o echipa de valoare care va constitui la Cupa Mondiala de anul viitor, un adversar foarte puternic pentru celelalte rivale care vor ravni, si ele, sa castige trofeul William Webb Ellis.
    
     Afirmatia mea se bazeaza, in primul rand, pe potentialul demonstrat de linia de treisferturi. Repet ceea ce am scris in articolele anterioare: dupa parerea mea, Australia poseda, in acest moment, cea mai buna linie de treisferturi din lume.
    
     Adam Ashley-Cooper, puternic, rapid, etaland o remarcabila forta de penetrare, poate deveni liderul liniei de treisferturi, preluand rolul lui Stirling Mortlock. Kurtley Beale, revelatia ultimelor meciuri a dovedit un instinct ofensiv care il poate transforma intr-un fundas de clasa. Lachie Turner (ce placaj salvator asupra lui Muliaina!), revenit dupa o absenta prelungita, si James O'Connor au aratat o forma excelenta, contribuind, din plin, la evolutia foarte buna a treisferturilor. Quade Cooper, marea speranta a rugby-ului australian, are legitime aspiratii de a deveni "dirijorul" acestei talentate "orchestre" care ii numara in randurile sale pe "veteranul" Matt Giteau si pe Drew Mitchell. Lor li se adauga Will Genia, si el un mare talent, mijlocasul la gramada care se dovedeste, meci de meci, un demn urmas al lui George Gregan.
    
     Victoria ramane victorie. Infrangerea ramane infrangere.
    
     Pentru neo-zeelandezi, bucuria este cu atat mai mare cu cat ei au castigat un meci care, pana in minutul 66, parea sortit esecului. Revenirea declansata de eseul lui McCaw a fost de-a dreptul spectaculoasa, dar nu poate ascunde faptul ca pana in acel moment All Blacks fusesera dominati, ei neavand ocazii clare de eseu (cu exceptia fazei in care Muliaina a fost placat de catre Turner). Ei au avut, insa, forta de a reveni spre finalul partidei, incheiind, triumfatori, actuala editie a Turneului celor Trei Natiuni.
    
     Pentru australieni, meciul de la Sydney reprezinta un moment extrem de frustrant avand in vedere faptul ca au pierdut la un punct diferenta, dupa ce au condus cu 22-9. Cu atat mai frustrant cu cat aceasta tanara echipa a "Cangurilor" are talentul, calitatile si potentialul de a invinge orice echipa din lume.
    
     Lasand la o parte pregatirea fizica, care i-a tradat in ultimul sfert de ora al meciului, o problema care poate fi remediata relativ repede, cred ca problema majora a australienilor este lipsa de coeziune intre treisferturi si inaintare. Linia de treisferturi a demonstrat, deja, ca detine un potential exceptional. In schimb, nu acelasi lucru se poate spune, deocamdata, despre gramada.
    
     Inaintarea australiana a progresat enorm in ultimii ani, gramada ordonata a devenit mult mai stabila, umilintele suferite in fata Angliei, Noii Zeelande sau Africii de Sud, ramanand o amintire indepartata. Benn Robinson se numara printre cei mai valorosi pilieri stanga din lume, Rocky Elsom si Nathan Sharpe reprezinta valori sigure, David Pocock este pe cale sa devina principalul rival pe plan mondial al lui McCaw, iar cvasi-debutantul Ben McCalman a rasplatit increderea antrenorilor sai impresionand pe postul de "inchidere". Posturile de pilier dreapta, mai ales, si cel de taloneur reprezinta incertitudinile de moment ale "Cangurilor". In absenta lui Ben Alexander, accidentat, Salesi Ma'afu si James Slipper acopera pozitia de pilier, in timp ce Stephen Moore si Saia Faainga concureaza pentru pozitia de titular la talonaj. Niciunul nu a convins pe deplin si cred ca fiecare dintre ei va juca o carte mare, in ceea ce priveste sansa de a deveni titularul postului respectiv, in apropiatul turneu european din aceasta toamna.
    
     Prin urmare, australieni poseda individualitati de marca si la nivelul inaintarii. Problema este ca aceste individualitati sa actioneze ca un bloc in momentele principale ale jocului, faze fixe sau joc deschis, controland posesia balonului si construind platforma necesara organizarii eficiente a fazelor ofensive.
    
     Atunci cand cele doua compartimente vor exprima o forta colectiva comuna, si nu independenta, pe care sa o exprime timp de 80 de minute, atunci "Wallabies" vor deveni o echipa foarte greu de invins.
    
     Eugen Cionga
     Toronto