Tara Galilor- Noua Zeelanda: Dupa 56 de ani, asteptarea galezilor continua...

     Asadar, echipa Tarii Galilor nu a putut intrerupe seria neagra a esecurilor in fata Noii Zeelande, serie care dureaza din 1953. All Blacks au invins, din nou, 19-12, obtinand, astfel, cel de-al 21-lea succes consecutiv. Galezii vor „inghiti” cu dificultate cupa amara a infrangerii cu atat mai mult cu cat nu se poate spune ca All Blacks au stralucit in acest meci. Tot atat de adevarat este, insa, faptul ca galezii nu parut nicio clipa capabili sa ameninte victoria oaspetilor.
    
    
     Prima repriza a fost echilibrata, dar cea de-a doua a fost dominata, din punct de vedere teritorial si al posesiei balonului, de catre neo-zeelandezi. Si totusi, meciul s-a incheiat cu un scor strans. Atunci, intrebarea este: unde s-a facut diferenta?
    
     Galezii au etalat cele mai bine intentii in ceea ce priveste organizarea jocului. Ei au rezistat onorabil in gramezile ordonate (mai putin in ultimele 20 de minute ale partidei), au etalat un stil ofensiv, jucand foarte deschis si incercand sa atace d cu linia de treisferturi ori de cate ori au avut ocazia. Problema a fost ca ei nu au fost capabili sa concretizeze toate aceste bune intentii in puncte, fiind deficitari in ceea ce priveste calitatea executiei in fazele decisive. Le-a lipsit „punch”-ul, le-a lipsit acel pas suplimentar peste linia care desparte intentia generoasa de capacitatea de a o finaliza; le-a lipsit pragmatismul si dramul de eficienta care, uneori, desparte pe invingator de invins.
    
     Neputinta de a concretiza bunele intentii in puncte a iesit la iveala in momentele cruciale ale meciului. Cel mai bun exemplu il constituie balonul pierdut in tusa, pe repunerea lui Huw Bennett, in finalul meciului, atunci cand galezii presau si se aflau la 5 metri de butul oaspetilor. Nimeni nu putea garanta ca o eventuala castigare a balonului, pe repunerea proprie, ar fi condus la eseu si ca acel eseu ar fi fost transformat aducand egalitatea pe tabela de marcaj. Dar o echipa matura care are ambitia de a-i invinge pe All Blacks, dupa o „seceta” de 56 de ani, ar fi trebuit sa controleze mult mai bine asemenea momente favorabile. In schimb, in faza respectiva, repunerea lui Bennettt a fost defectuoasa si galezii au pierdut, inadmisibil de usor, un prilej extrem de favorabil de a inscrie.
    
     Apoi, interceptia lui Alun Wyn Jones - care a avut, de altfel, o evolutie excelenta in acest meci - a constituit un alt moment vital al partidei. Evident, niciunul dintre coechipieri nu putea ghici ca Jones va intercepta balonul; asemenea faze decisive necesita, insa, reactii pe masura. Dar, dupa cum s-a vazut, de-a lungul cursei sale niciunul dintre sprinterii galezi nu a aparut langa masivul jucator de linia a doua, deoarece erau concentrati, inca, in pozitiile lor defensive.
    
     Asa dupa cum Guildford, aflat atunci in pozitie de atac, s-a repliat, in viteza, de pe aripa stanga, blocand pasa lui Jones, tot asa m-as fi astaptat ca o aripa galeza sa fi sprintat in ajutorul colegului sau. Sigur, dupa razboi multi viteji se arata, inclin sa cred, insa, ca daca Thorn sau Donnelly ar fi fost in locul lui Jones, o aripa sau un flanker neo-zeelandez ar fi rasarit langa el sustinandu-l in cursa catre eseu. Dupa cum, se pune intrebarea ce s-ar fi intamplat in cazul in care Jones s-ar fi hotarat sa isi continue cursa catre coltul din stanga al terenului in loc sa fi incercat pasa lobata, la interior, care a fost blocata de catre Guildford. Poate ca galezul ar fi avut o sansa mai mare de a fi marcat eseu la colt. Cine poate stii?
    
     Un alt motiv al infrangerii gazdelor l-a constituit evolutia lui Daniel Carter, care nu doar ca a marcat 14 puncte, dar a stiut sa controleze, foarte bine, jocul echipei sale. Placajul sau inalt asupra „demi”-ului Martin Roberts ar fi meritat, intr-adevar, un cartonas galben, dar, in rest, Carter a jucat bine si nu a parut deloc stanjenit de accidentarea la picior suferita in urma cu o saptamana in meciul cu Australia, la Tokyo.
    
     De partea cealalta, Stephen Jones nu a avut aceeasi autoritate in joc, iar James Roberts si Tom Shanklin nu au avut o evolutie la nivelul asteptarilor. Perechea centrilor galezi a fost total eclipsata de perechea adversa alcatuita de Conrad Smith si Ma’a Nonu. Si vorbind de „treisferturi” ma asteptam ca James Hook sa se fi intercalat, mult mai des decat a facut-o, in actiunile de atac ale liniei sale.
    
     Galezii au tot dreptul sa se planga de placajul inalt al lui Carter, ramas nesanctionat de arbitrul sud-african Joubert; in acelasi timp, sa nu uitam faptul ca neo-zeelandezii au avut trei faze in care au trecut linia butului galez, dar eseurile nu au fost acordate de catre Graham Hughes, arbitrul englez raspunzator pentru decizia bazata pe reluarile video. Fazele nu au fost usor de analizat, dar cea in care Conrad Smith a plonjat in but, impreuna cu Shane Williams, a parut sa fi fost eseu.
    
     Duelul dintre cei doi pilieri cvasi-debutanti, Paul James si Wyatt Crockett, a fost, in general, echilibrat, niciunul nu a impresionat, amandoi facandu-si, cu onestitate, datoria. Galezii au, insa, o problema in ceea ce priveste postul de pilier dreapta. In lipsa lui Adam Jones, se pare ca nu exista un jucator de valoare specializat pe acest post. Paul James este „de meserie” pilier stanga, iar dupa inlocuirea sa cu Duncan Jones, Gethin Jenkins, care pana atunci evoluase pe partea stanga, a fost nevoit sa se mute pe partea dreapta.
    
     Nu intamplator, dupa aceasta mutare, galezii au suferit, in mod vadit, in gramezile ordonate. Interesant este faptul ca aceasta s-a intamplat in conditiile in care neo-zeelandezii au efectuat o schimbare similara. Wyatt Crockett a fost inlocuit de catre tanarul Owen Franks, care este un specialist al postului de pilier dreapta, obligadu-l pe Neemia Tialata, care pana atunci jucase pe dreapta, sa treaca pe partea stanga. Tialata nu a avut probleme, dominandu-l pe Gethin Jenkins, el fiind unul dintre putinii pilieri de nivel international care poate evolua, cu success, pe ambele posturi.
    
     In privinta Tarii Galilor, nu cred ca Warren Gatland poate ataca teste internationale de asemenea anvergura (si nici apropiatul Turneu al celor VI Natiuni), cu improvizatii in linia intai.
    
     In concluzie, Noua Zeelanda a castigat, meritat, o partida care nu s-a ridicat, dupa parerea mea, la nivelul asteptarilor.
    
     Eugen Cionga
    
     Toronto