Saracens - Toulon: poemul placajelor

Tags: saracenstoulonplacaj Ultima etapa din faza grupelor Cupei Campionilor Europeni a oferit o inclestare epica, intre doua echipe titanice: Saracens si Toulon. Desigur ca, paradoxal poate, la prima vedere, rezultatul foarte mic, 10-3 in favoarea gazdelor, poate indica un meci nespectaculos, cu o multime de greseli tehnice si fragmentari nepropice. Ei bine, unghiul din care noi am privit acest meci spune cu totul altceva.

Pe teren au fost doua echipe foarte bine pregatite fizic, in primul rand, dar si cu jucatori care au demonstrat o determinare si o implicare iesite din comun. A fost, fara indoiala, un spectacol al apararilor. A fost un show al placajelor, care au gasit rima rugbystica, pe gazonul sintetic al Allianz Park, cu abordarea de viitor a sportului cu balonul oval.

Fazele care au furat ochiul au fost tocmai acele confruntari fizice de o intensitate colosala, intre jucatori cu greutate apreciabila, dar mai ales modul cum cei implicati, atat placat cat si placheur, reuseau sa iasa din clinci. Nu de putine ori am asistat la jucatori placati zdravan, care insa nu si-au pierdut luciditatea si au pasat, fie de jos fie din placaj, desi erau serios zdruncinati. La fel, placheurul nu astepta ovatiile tribunei ci imediat se ridica pentru a fi de folos la faza urmatoare, pregatindu-se pentru un alt placaj sanatos.

Privind statisticile, ne dam seama ca nu a fost o medie mult prea mare de placaje reusite, in acest meci. Saracens a terminat cu raport favorabil al placajelor reusite, 133-104. Gazdele au ratat 22 de placaje, iar oaspetii 21. Englezii au castigat 4 tournovers, in timp ce francezii 9.

Contactele insa au facut stadionul sa ofteze de multe ori. Cursele exceptionale ale lui Jackson Wray, de exemplu, au avut, in cateva cazuri, finalitati asemanatoare: placaje superbe, spectaculoase si eficiente. Bastareaud ramane un specialist, fara indoiala, gabaritul sau impresionant ajutand-ul din plin pe centrul francez. Gorgodze, care a jucat linia a doua, a fost superb in cursele individuale, dar a avut o opozitie pe masura din partea lui Maro Itoje.

Flankerii britanici au fost campionii placajelor. Michael Rhodes a reusit 15, iar cel mai important probabil ca este cel din ultimele minute, cand a oprit magistral, din lateral, cursa lui Giteau catre eseu, aparand practic ca din pamant. L-a egalat la statistica placajelor talonerul Jamie George, fapt care demonstreaza, odata in plus, ca jucatorii de linia I au, actualmente, o cu totul alta fisa a postului. Centrii Tompkins si Bosch, 12 respectiv 11 placaje, au fost acolo unde trebuie, iar celalalt flanker, Schalk Burger, a dat si el 14 placaje.

La francezi tot aripile de gramada au excelat. Juan Smith, 13 placaje si Fernandez Lobbe 11 placaje, i-au devansat in statistici pe troacarii Matt Giteau si Nonu, fiecare cu cate 10 placaje realizate. In afara acestor fapte, sa nu uitam de cateva faze care raman incrustate in memoria colectiva. Dublul stamf al lui Tusiova, in 22-ul propriu, cand aripa oaspetilor a plecat, asemeni regretatului Lomu, cu balonul in pozitie clasica de atac. Ori Bastareaud, care devine, de la meci la meci, jucatorul pe care il asteapta rugby-ul francez, cu niste curse peste obstacole pe trasee greu de imaginat. Pasele sarite, totdeauna descriind o curba perfect imaginata de Farrell...

Fimul meciului nu a insemnat doar o aparare aspra. Am asistat si la faze ofensive de real spectacol. In primele 7 minute Toulon a avut doua eseuri corect invalidate, dupa arbitraj video. In minutul 3 Habana a plonjat la cativa centimetri de linia de tinta, iar in minutul 7, Tuisova, singur-singurel, a scapat balonul de sub control in but.

Uverturile, Farrell respectiv Giteau, au fost veritabili comandanti de aparari, fara indicatiile lor neputandu-se realiza spectacolul defensiv de care am scris mai sus. Pe de alta parte, mijlocasii la gramada, Wigglesworth respectiv Tillous-Borde, au pistonat permanent, depunand un efort deosebit pentru a fi in spatele fiecarui punct de fixare. Creativitatea a fost cuvantul de ordine in jocul celor doi, alternanta stanga-dreapta, dar si jocul cu piciorul, completand un evantai deplin de aptitudini rugbystice.

De remarcat ca Saracens nu a utilizat nicio rezerva pentru liniile dinapoi, iar fundasii Lozowski respectiv Halfpenny s-au gasit de cel putin trei ori fata in fata, in dueluri directe. Singurul eseu al meciului a fost marcat de Chris Ashton. Aripa engleza a ajuns pe partea opusa, in urmarirea progresiei balonului si, in stilul sau caracteristic, a vanat un eseu printr-o patrundere rapida, intr-o bresa a apararii franceze. Nu am mai vazut celebrul plonjon-randunica, desi timp ar fi avut. Poate ca Ashton a vrut sa fie sigur de marcarea acestui eseu pretios, ori poate nu a vrut sa para un spirit de fronda la adresa echipei pentru care va juca in sezonul viitor. Ashton deja a semnat cu Toulon, insa numai dupa ce actuala campanie se va fi finalizat.

Nu dorim sa facem prea multe afirmatii sau legaturi cu arbitrajul, cert este ca galezul Nigel Owens a avut unele hotarari, nu multe, mai greu de explicat, iar o anumita superioritate afisata pe teren, coroborata cu decizii inconsecvente, in special cand ne gandim la jocul la sol, au facut ca omul cu fluier sa nu fie simpatizat de toata lumea.

Ar fi mult de spus si de amintit, de la numeroasele absente ale englezilor, pana la bara lui Halfpenny. Nu le putem cuprinde pe toate, intr-un simplu material, concluzia fiind ca partida a fost una superba, intensa, de continuitate la nivel spectacular. A fost un meci, scuzati metafora, care seamana cu o masa la care ai servit 5 prajituri siropoase.

Saracens si Toulon merita tot respectul, deoarece au demonstrat ca investitiile financiare masive se regasesc la nivelul idealului de rugby practicat si transmis. Mai conteaza cat a fost scorul?