Noua Zeelanda-Tara Galilor: Rasuflarea fierbinte a "Dragonilor"!

     Corespondenta din Toronto.
     Motivata, probabil, de evolutia Irlandei in meciul cu Australia, Tara Galilor a jucat excelent in partida cu Noua Zeelanda, opunand o darza rezistenta si “intinzandu-i” la maximum pe faimosii lor adversari. In ciuda faptului ca au pierdut, 37-53, un scor prea sever si care nu oglindeste, cu fidelitate, raportul de forte din teren, galezii au dovedit ca pot tine piept “titanilor” din Emisfera Sudica.
     All Blacks s-au clatinat in fata “Dragonilor” si, pentru cateva minute, a plutit, parca, deasupra stadionului Telstra din Sydney si a taberei jucatorilor in negru, stafia meciului cu Franta de la Cupa Mondiala din 1999, un meci de care nici un neo-zeelandez nu vrea sa-si aduca aminte. Si totusi, pentru o clipa, doar pentru o clipa, imaginile acelei spectaculoase (pentru francezi) si dureroase (pentru neo-zeelandezi) rasturnari de scor au staruit deasupra stadionului, pentru ca in minutul 33 All Blacks conduceau cu 28-10, iar in minutul 52 scorul era 37-33 pentru “diavolii”rosii!
     All Blacks au tremurat sub rasuflarea fierbinte a “Dragonilor”, cedarea unui avantaj de 18 puncte nefiind ceva obisnuit pentru ei, si este limpede ca John Mitchell nu poate fi linistit dupa evolutia elevilor sai in acest meci. Si asta cu atat mai mult cu cat Steve Hansen, antrenorul galezilor, a odihnit, daca nu ma insel, nu mai putin de 8 titulari, considerand ca “sfertul” de finala de saptamana viitoare, impotriva Angliei, este mai important decat a incerca marea surpiza de a-i invinge pe All Blacks. Prin urmare, meritul principal al acestei performante revine, in primul rand, “rezervelor” galeze care au luptat cu o pasiune si o determinare absolut fantastice, si apoi antrenorului lor.
     Galezii au pregatit foarte bine meciul, iar tactica lor a fost clara de la inceput. Ei au urmarit sa realizeze o posesie prelungita a balonului, fie prin mol-uri sau aglomerari, fie prin deschiderea liniei de treisferturi, evitand astfel, pe cat posibil, loviturile de picior din teama de a nu oferi baloane de atac lui Rokocoko, Howlett, Muliaina et Co..
     Tactica lor a reusit datorita prestatiei remarcabile a inaintasilor atat in fazele fixe cat si in joc deschis. Galezii au rezistat in gramezile ordonate, Sidoli si Cockbain s-au luptat de la egal la egal cu Williams si Thorn in tuse, iar linia a treia, cu flanker-ul Jonathan Thomas jucand exceptional i-a contrat serios pe All Blacks, mai ales, in aglomerari . Dupa parerea mea, Thomas a avut o evolutie impresionanta, placand, atacand, culegand baloane in tuse,si ridicandu-se, prin performanta sa, deasupra adversarilor sai directi, mult mai cunoscutii Ritchie McCaw si Rueben Thorne!
     Cu exceptia ultimelor 10-15 minute ale meciului, galezii au dominat posesia balonului, atacand continuu, fie prin sarjele conduse de Sidoli, Charvis sau Thomas, fie prin linia de treisferturi care a pus la grea incercare apararea All Blacks. Shane Williams, rapid si inselator prin schimbarile de picior, a fost un pericol permanent pentru apararea neo-zeelandeza, el marcand un eseu si creand splendida faza care s-a incheiat cu eseul lui Parker.
     In cele din urma, Charvis si ai sai au pierdut meciul deoarece nu au reusit sa mentina acelasi ritm si aceeasi intensitate a angajamentului fizic pana la sfarsitul partidei. Nu stiu daca cei 8-9 titulari, odihniti de Hansen pentru meciul din sferturile de finala cu Anglia, vor putea repeta superba performanta a “rezervelor” impotriva formatiei lui Woodward. Daca insa, cei 15 galezi care vor pasi pe gazonul stadionului Suncorp din Brisbane pentru a infrunta “cavaleria grea” engleza, vor fi animati de aceeasi putere de lupta si pasiune indârjita si se vor prezenta intr-o conditie fizica care sa le permita sa joace 80 de minute, atunci o surpriza va fi posibila.
     In ceea ce priveste Noua Zeelanda, chiar daca declaratiile antrenorilor si jucatorilor arata ca sunt multumiti de rezultat si ca nu exista nici un motiv de panica, nu cred ca John Mitchell poate fi satisfacut de maniera in care a evoluat echipa sa. Si, fara a exagera, cred ca exista cateva motive de ingrijorare in tabara All Blacks: ei nu au controlat jocul asa cum sunt obisnuiti sa o faca de obicei, si nu au fost capabili sa se impuna in gramezile ordonate, inaintarea clatinandu-se in cateva ocazii sub presiunea rivalei sale; chiar daca au inscris 8 eseuri, neo-zeelandezii au primit 4 eseuri si 37 de puncte, aceasta reflectand o oarecare vulnerabilitate a defensivei, ceea ce le-ar putea fi fatal intr-un meci cu un adversar de talia Africii de Sud, Frantei sau Australiei; lipsa de creativitate in atac si deficientele in aparare a perechii de centri Mauger-McDonald, treisferturile bazandu-se, aproape in exclusivitate, pe viteza lui Rokocoko si Howlett. Toate acestea constituie slabiciuni neobisnuite pentru o selectionata All Blacks, iar daca acestea nu vor fi remediate rapid, meciul cu Africa de Sud poate deveni, dintr-o data, foarte, foarte dificil.
     In privinta aspectelor pozitive, trebuie subliniata forta de caracter si echilibrul – calitati care sunt apanajul unei valori indiscutabile - acestei echipe care, desi a fost surprinsa de riposta galeza, a stiut sa treaca peste clipele de dificultate, accelerand in momentele de criza cand adversarul se astepta mai putin. Carlos Spencer si Justin Marshall au indeplinit un rol fundamental in pastrarea echilibrului formatiei lor, impingandu-si mereu echipa inainte, fie prin lovituri tactice de picior bine plasate, fie prin pase precise, fie prin actiuni individuale. Un alt “All Black” care a iesit in evidenta in acest meci a fost, fara indoiala, Ali Williams. Acesta a dat dovada unor calitati care il pot propulsa in randurile legendarilor jucatori de linia a doua din istoria, atat de bogata, a rugby-ului neo-zeelandez. Williams a fost eficient in tuse, luptandu-se cu Sidoli si Cockbain, s-a remarcat in joc deschis prin mobilitate si orientare in teren, si, in plus, a inscris un eseu spectaculos urmarind foarte bine lovitura de picior al lui Spencer.
     Ramane de vazut acum, daca All Blacks vor trage invatamintele de rigoare dupa acest meci, corectandu-si greselile si pregatindu-se in consecinta pentru dificilul “sfert” de finala impotriva Africii de Sud.