Noua Zeelanda-Franta: Nu o „razbunare”, ci o demonstratie

    
    
     In cel mai asteptat meci de pana acum, Noua Zeelanda a invins Franta, 37-17, intr-un meci pe care o tara intreaga l-a asteptat cu sufletul la gura. Inaintea acestei partide, cuvantul „razbunare” a fost vehiculat in presa, dar urmarind meciul am avut sentimentul ca am asistat nu la o „razbunare”, ci la o demonstratie de rugby.
    
    
    
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE ROMANIA SI CUPA MONDIALA, CLICK AICI
    
     Orice meci Noua Zeelanda-Franta, care are loc in cadrul Cupei Mondiale, se desfasoara sub semnul celor doua meciuri de cosmar (pentru neo-zeelandezi) si fabuloase (pentru francezi) disputate in 1999 si, respectiv, in 2003. Doua meciuri dramatice, osciland intre agonie si extaz, si care au lasat o amprenta puternica asupra infruntarilor dintre aceste mari natiuni rugbystice, ramanand in istoria rugby-ului mondial pentru doua motive: incredibilul colaps al Noii Zeelande si incredibila revenire a Frantei. In 1999, All Blacks au pierdut dupa ce conducau, la inceputul reprizei a doua, cu 24-10, iar in 2007, au pierdut dupa ce conduceau cu 13-3.
    
     Impresia mea este ca, indiferent daca recunosc sau nu, All Blacks joaca, in fiecare meci cu Franta, cu gandul, dorinta si vointa de a alunga spectrul intunecat al meciurilor din 1999 si 2003. Cand reusesc sa alunge demonii acelor esecuri care au lasat o rana profunda in sufletul unei intregi natiuni, All Blacks sunt capabili sa-i ingenuncheze pe „Cocosi”.
    
     Asa s-a intamplat si in acest meci disputat la Auckland, pe Eden Park.
    
     Tactica francezilor a fost limpede din start: exercitarea unei presiuni puternice, din primul minut de joc, in toate compartimentele jocului si mentinerea ei perioade cat mai lungi pentru a destabiliza mecanismul All Blacks. De altfel, aceasta este tactica necesara pentru a invinge pe gigantii Sudului, Noua Zeelanda, Australia si Africa de Sud: o presiune continua care trebuie exercitata chiar de la inceputul meciului si mentinuta un timp cat mai indelungat. Pare simplu, dar marea problema este capacitatea de a implementa aceasta tactica.
    
     In partida de pe Eden Park, francezii au pornit in tromba, dominand net primele opt minute ale partidei prin atacuri la mana, „cavaleria usoara” „galopand” de pe o aripa pe cealalta, iar inaintasii cautand sa penetreze apararea neo-zeelandeza in axa centrala.
    
     Morgan Parra a trimis un drop gol in bara, Picamoles nu a putut recupera balonul, ratand un eseu sigur, fundasul Dagg avand o interventie salvatoare. Apoi, Yachvili a executat un „deplace” precis, dar Traille a fost placat in aer, in mod discutabil, de catre Cory Jane, pierzand si el o ocazie promitatoare.
    
     Dupa acest inceput debordant, „furia” franceza s-a stins, iar „compresorul” All Black a pornit, functionand, mai ales in urmatoarele 55 de minute, la turatie maxima.
    
     In minutul 9, la primul atac All Blacks, Ma’a Nonu a strapuns defensiva franceza, patrunzand printre Picamoles si Bonnaire, scapand apoi de Traille si creand faza care a dus la eseul lui Adam Thomson.
    
     In minutul 16, Cory Jane a inscris al doilea eseu dupa o faza superba. Tusa castigata de Whitelock, Weepu primeste balonul, francezii isi concentreaza atentia asupra „buldozer”-ului Nonu care parea deja lansat intr-o sarja periculoasa, dar „demi”-ul All Black nu il deschide pe Nonu, ci ii paseaza scurt lui Jane venit de pe aripa dreapta, iar acesta sprinteaza irezistibil in eseu. O combinatie realizata intr-un perimetru foarte mic si care, fara indoiala, a fost repetata de nenumarate ori la antrenamente.
    
     In minutul 20, Israel Dagg a marcat cel de-al treilea eseu, in urma unei splendide actiuni a lui Dan Carter care i-a „tintuit” locului pe Ducalcon si Picamoles, unduindu-se, cu eleganta, printre ei si trimitandu-l pe Dagg in eseu.
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE ROMANIA SI CUPA MONDIALA, CLICK AICI
    
     Presiunii franceze din primele minute, neo-zeelandezii i-au raspuns cu aceeasi moneda. O presiune formidabila, dublata, insa, de o inalta calitate a executiei, ceea ce a facut posibila inscrierea a trei eseuri in 11 minute!
    
     Iar pentru a sublinia calitatea executiei, sa consemnam faptul ca prima greseala a neo-zeelandezilor s-a inregistrat de abia in minutul 32, cand Mealamu a comis „inainte”!
    
     In repriza secunda, neo-zeelandezii au continuat cu aceeasi intensitate, inscriind inca doua eseuri, prin Israel Dagg si Sonny Bill Williams, pecetluind, astfel, o dominare neta care a impresionat, inainte de toate, prin nivelul calitatii executiei si prin formidabila eficienta a intregului mecanism All Black. Desi dominarea Noii Zeelande a mai scazut in a doua jumatate a reprizei secunde, dar victoria ei nu a fost pusa niciun moment la indoiala. Calitatea executiei a fost reflectata de acuratetea paselor, acuratetea placajelor, acuratetea recuperarilor, acuratetea sincronizarii socului impingerii in gramezile ordonate; aceasta insemnand, de fapt, acuratetea executarii procedeelor de baza ale rugby-ului. Tocmai in devotiunea aratata in executarea corecta a procedeelor tehnice de baza rezida una dintre explicatiile superioritatii de ansamblu manifestate de catre All Blacks.
    
     Eficienta formidabila s-a oglindit in reactia neo-zeelandezilor fata de presiunea exercitata de francezi in primele opt minute ale meciului. All Blacks au lansat o contraofensiva decisiva, iar cel dintai atac declansat de Ma’a Nonu a insemnat si primul eseu al meciului! Trei eseuri in 11 minute au anihilat ambitia francezilor care nu au mai fost capabili sa repete resurectia din 1999 si 2003.
    
     In cadrul mecanismului All Blacks, care a functionat atat de bine pe Eden Park, imi ingadui sa remarc patru individualitati: Ma’a Nonu, Israel Dagg, Jerome Kaino si Richie McCaw.
    
     Ma’a Nonu a demonstrat, din nou, progresul imens realizat in ultimii anii, uimitoarea transformare a unui jucator, candva, rudimentar, care se baza doar pe gabaritul sau de inaintas (1,82 m, 106 Kg) intr-un jucator capabil sa perforeze orice aparare, stiind sa isi fixeze adversarii si sa isi decaleze coechipierii, oferindu-le baloane de eseu.
    
     Nonu a fost unul dintre cei mai influenti jucatori in meciul cu Franta, accelerarile sale si capacitatea sa de a depasi linia defensiva adversa, rezistand placajelor tari si reusind sa pastreze si, mai apoi, sa paseze balonul, placat fiind, producand panica in defensiva „Cocosilor”.
    
     Evolutia lui Israel Dagg in partida cu Dusautoir et co., nu cred ca mai lasa nici cea mai mica umbra de indoiala in privinta celui mai bun fundas al Noii Zeelande. Dagg a castigat, clar, duelul sau cu Mils Muliaina, si daca nu va suferi nicio accidentare, el va fi, in mod cert, fundasul All Blacks pentru restul meciurilor.
    
     Jerome Kaino, este, dupa parerea mea, unul dintre cei mai valorosi flankeri din lume. Faptul ca el joaca in aceeasi linie cu Richie McCaw, capitanul All Blacks, a carui imagine incepe sa devina un simbol in Noua Zeelanda, il lipseste, intr-o oarecare masura, pe Kaino de recunoasterea pe care o merita. Criticat, uneori, pentru inconstanta evolutiilor sale, Kaino a dovedit o forma excelenta in acest sezon, forma pe care a confirmat-o, cel putin pana acum, in meciurile Cupei Mondiale.
    
     In fine, Richie McCaw! Primul All Black care aduna 100 de selectii in meciurile-test ale tarii sale! A purta tricoul negru cu feriga argintie este un adevarat privilegiu, iar McCaw a avut parte de o sarbatorire pe masura, All Blacks castigand intr-o maniera impresionanta in fata Frantei. In ciuda faptului ca a jucat o buna perioada a partidei pe postul de „inchidere”, McCaw a confirmat rolul major pe care il interpreteaza in sanul All Blacks.
    
     Cateva cuvinte si despre Daniel Carter. El a evoluat, in general, bine, avand un moment stralucitor in faza primului eseului al lui Israel Dagg. A marcat si un drop gol, atunci cand scorul era de 29-10 pentru All Blacks; l-a inscris nu neaparat pentru ca echipa sa avea nevoie de inca trei punct – nu, nu avea nevoie - ci, mai degraba, in amintirea meciului din 2003, de la Cardiff, cand neo-zeelandezii nu au fost capabili sa marcheze drop-ul salvator. Evolutia sa a fost umbrita de interceptia pasei sale de catre Mermoz, centrul „Cocosilor” inscriind primul eseu al „Tricolorilor”.
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE ROMANIA SI CUPA MONDIALA, CLICK AICI
    
     Indiscutabil, meritul individualitatilor trebuie recunoscut si apreciat. Fara a minimaliza importanta rolului acestora, nu cred ca forta Noii Zeelande consta, in primul rand, in valoarea individualitilor; ci, in modul in care fiecare individualitate se integreaza in mecanismul general, conferind echipei o deosebita forta colectiva.
    
     Iar meciul cu Franta, de pe stadionul Eden Park, din Auckland, a demonstrat, inca o data, daca mai era nevoie, tocmai aceasta realitate: forta colectiva constituie fundamentul succeselor All Blacks.
    
     Invingand Franta, intr-o maniera convingatoare, All Blacks au depasit o bariera psihologica.
    
     Cu toate acestea, in ciuda superioritatii evidente, demonstratia nu a fost perfecta, iar All Blacks nu pot fi linisititi dupa meciul cu „Les Bleus”. In cea de-a doua repriza, dominarea lor s-a mai atenuat, iar inaintarea nu a mai dovedit aceeasi autoritate in gramezile fixe. Semnificativ este faptul ca, in decurs de trei minute,Tony Woodcock a fost penalizat de doua ori in „ordonate”. Lievremont a declarat ca a trimis in teren cea mai buna echipa de care dispunea. Totusi, Franta a jucat mai bine in cea de-a doua repriza, atunci cand „rezervele” Servat, Pierre, Harinordoquy, Trinh-Duc, Barcella au fost introduse in teren. Nu sunt un adept al „teoriei conspiratiei” si nu stiu daca Lievremont „a planificat” aceasta infrangere onorabila cu scopul precis de a termina pe locul doi in grupa, ceea ce le ofera francezilor un culoar „european” catre finala. Cred,insa, ca francezii sunt capabili sa joace mult mai bine decat au aratat in meciul cu Noua Zeelanda.
    
     In privinta All Blacks, daca ei vor fi capabili sa repete nivelul si forta de joc demonstrate in partida cu Franta, si in meciurile urmatoare, aceasta ramane de vazut.
    
     Eugen Cionga
     Toronto