Nimeni nu este perfect

     Nimeni nu este perfect. Aceasta este o sintagma valabila pentru toti cei implicati in fenomenul sprtiv in general si rugbystic in special. Imi permit sa spun, de ce nu cu regret, faptul ca prea multe patimi, care dauneaza formarii jucatorilor de rugby la nivel de copii si juniori, inunda competitiile municipale si nationale.
     Mult prea mult, uneori pe buna dreptate alteori din intentie si reflex, antrenorii antrenorii si cei de pe langa echipe se napustesc asupra arbitrilor motivandu-si momente mai putin inspirate din jocul echipei cu prestatia slaba a arbitrilor. Sa nu credeti ca nu sunt convins ca si arbitrii gresesc. Sigur gresesc si ei, dar ar fi normal, pentru a creste nivelul educatiei, moral si sportiv, sa fim cu totii mai ingaduitori, sa incercam sa indreptam fiecare acolo unde suntem priceputi: antrenorii sa vegheze mai mult la jocul echipei lor, iar cei care-i urmaresc pe arbitri sa fie exigenti “constructiv” cu cei care gresesc si sa elimine cat mai multe din neajunsurile constatate in prestatia arbitrilor.
     Din discutiile purtate cu diverse persoane din lumea rugbyului, mi-as permite sa fac cateva recomandari actualilor tehnicieni si arbitrilor consacrati, sau, de ce nu, celor de perspectiva.
     Ar fi ideal ca cei care conduc astazi de pe banca echipe sa-si aminteasca, cu respect si placere, de antrenorii romani care stiau sa-si struneasca echipele fara manifestari triviale, fara reprosuri si fara injurii aduse adversarului sau arbitrului. Cu respectul cuvenit ii amintesc aici pe domnii Viorel Morariu, Bebe Boboc, Alexandru Palosanu, Mihai Naca, Florin Popovici, Bebe Bercu, Mircea Rusu, Alexandru Carnabel, Teodor Radulescum, Valeriu Irimescu, Mihai Corneliu, si alti antrenori carora le port un respect deosebit. Cu mana pe inima pot spune ca ma incearca un regret imens cand constat ca multi dintre cei de astazi nu au invatat nimic din corectitudinea, moralitatea si cinstea celor de mai sus.
     “Nimeni nu-i perfect” – este o sintagma valabila si in ceea ce-i priveste pe fostii arbitri ai ultimelor generatii care au avut calitati incontestabile din punctul de vedere al arbitrului de rugby. Sigur, cei care vor sa invete din vasta lor experienta ii pot intalni peste tot unde se joaca rugby si le recomand sa nu se sfiasca sa-i abordeze pe teme de regulament sau interpretare. Sunt convins ca vor fi indrumati cu multa placere, pricepere si profesionalism.
     Voi aminti cativa fosti mari arbitri carora le port respectul cuvenit, cunoscandu-i atat ca arbitri cat si ca presedinti ai CCA. Ce am remarcat in cariera mea de jucator si in cei 22 de ani de arbitraj?
     Corectitudinea si profesionalismul domnului Teodor Witting, sarmul si dibacia de a aborda situatiile incordate ale lui Titi Udrea, cunoasterea regulamentului fara cusur a lui Mircea Vatui si Dudu Florian, pragmatismul si calmul lui Puiu Hustiu, calmul si seriozitatea lui Rene Chiriac, agerimea si iuteala de a lua decizii, pozitiv vorbind, ale lui Bebe Chiciu, prestanta si siguranta afisate in permanenta de Mircea Parschivescu.
     Acestia sunt doar o parte dintre arbitrii de calibru pe care i-am intalnit in ultimii 30 de ani si de la care, daca reusim sa luam ce e mai bun, am garantia ca vom deveni in scurt timp arbitri desavarsiti, cu o prestanta de clasa si cu o cunoastere fara cusur a fenomenului.
     Sper din suflet ca am fost perceput pozitiv de catre antrenorii si conducatorii actuali cat si de catre arbitrii mai noi sau mai vechi. Mai sper intr-o reconciliere intre toti factorii care formeaza familia rugbyului romanesc, fie ei conducatori, antrenori, jucatori sau arbitri, plecand de la premisa ca “Nimeni nu e perfect”.
    
     Emil Pirtoc, presedintele CCA