Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

MECI TEST / ITALIA - ROMÂNIA 57-7: „Aceasta este diferența dintre amatori și profesioniști”, spune comentatorul „L'Equipe”

MECI TEST / ITALIA - ROMÂNIA 57-7: „Aceasta este diferența dintre amatori și profesioniști”, spune comentatorul „L'Equipe”
Tags: echipa de rugby a românieimeci test italia - românia
Am avut ocazia să urmăresc meciul test Italia - România, 57-7, pe canalul TV al cotidianului „L'Equipe”. Comentatorii acestui post au amintit de trecutul glorios al naționalei noastre, au spus că Stejarii s-au menținut la un nivel ridicat evoluând în campionatul Franței, iar mai apoi, când scorul luase proporții, au tras concluzia următoarea: „Aceasta este diferența dintre amatori și profesioniști”. Amatorii fiind, ați înțeles lesne, componenții reprezentativei noastre. Firește că o astfel de afirmație ne doare, însă este acoperită în totalitate. De pildă, din 1989 încoace, este pentru prima dată când România nu mai are niciun jucător în Top 14, prima divizie franceză. Ceea ce vorbește de la sine despre nivelul coborât în care a ajuns rugby-ul din țara noastră.

Îmi amintesc că prin anii 90, să fie 1997, 1998, am dat în „ProSport” un articol despre rugbyștii români care activau în elita rugby-ului din Hexagon. Iar la acea vreme țara noastră ocupa locul 3 după numărul de jucători, după Franța și Noua Zeelandă... Astăzi unicul reprezentant al nostru în Top 14 este fostul internațional Adi Lungu, care face parte (de ani buni) din staff-ul administrativ al lui Castres Olympique.

„Naționala României a fost multă vreme competitivă, în ultimii ani, datorită jucătorilor ei care activau în Franța”, a explicat unul dintre comentatorii postului L'Equipe TV. Trebuie spus că aceștia au remarcat curajul jucătorilor noștri și faptul că au încercat să atace la mână din propriul teren de 22 de metri. Ei și-au exprimat regretul că România n-a înscris eseu în a doua parte a meciului, atunci când Pop, aflat la câțiva metri de buturi, a scăpat balonul înainte...

Care este situația acum?
Liga Națională de Rugby (România) - 24 jucători
Pro D2 (a doua divizie din Franța) - 4 jucători
Nationale 1 (a treia divizie din Franța) - 1 jucător
Nationale 2 (a patra divizie din Franța) - 4 jucători

Iată comparativ din ce campionate proveneau jucătorii selecționați pentru Cupa Mondială din 2007, desfășurată tot în Franța:
Divizia Națională (România) - 12 jucători
Top 14 (prima divizie din Franța) - 9 jucători
Pro D2 (a doua divizie din Franța) - 8 jucători
Federale 1 (a treia divizie din Franța) - 1 jucător

La Cupa Mondială din 2015, lotul României a fost furnizat de cluburi din următoarele campionate:
SuperLiga (România) - 21 jucători
Top 14 (prima divizie din Franța) - 3 jucători
Pro D2 (a doua divizie din Franța) - 6 jucători
Premiership (prima ligă din Anglia) - 1 jucător

Iar în 2011, raportul autohtoni - stranieri a fost 21 la 10.

Din cei 33 de jucători, 9 evoluează în Franţa, iar 24 în România. Iată repartiția rugbyștilor pe cluburi:
CSA Steaua - 8 jucători (5 înaintași, 3 treisferturi):
Alexandru Savin - pilier, Florin Bărdaşu - taloner, Dragoş Ser, Cristi Boboc, Damian Strătilă - linia a treia, Florin Surugiu - mijlocaș de grămadă, Tangimana Fonovai - aripă, Hinckley Vaovasa - fundaș  
CSM Ştiinţa Baia Mare - 6 jucători (3 înaintași, 3 treisferturi): Robert Irimescu - taloner, Ştefan Iancu - linia a doua, Florian Roşu - linia a treia, Mihai Mureşan - mijlocaș la deschidere, Jason Tomane - centru, Paul Popoaia - fundaș.    
CS Dinamo București - 5 jucători (3 înaintași, 2 treisferturi): Alexandru Gordaş - pilier, Ovidiu Cojocaru - taloner, Cristi Chirica - linia a treia, Gabriel Pop, Tudor Boldor - mijlocași la deschidere,    
SCM USV Timişoara - 5 jucători (1 înaintaș, 4 treisferturi): Vlad Neculau - linia a treia, Gabriel Rupanu, Alin Conache - mijlocași de grămadă, Marius Simionescu - aripă, Tevita Manumua - centru    
RC Bassin d’Arcachon - 2 jucători (2 înaintași): Iulian Harţig - pilier, Mihai Macovei - linia a treia
Stade Montois - 1 jucător (1 înaintaș): Gheorghe Gajion - pilier
Aurillac - 1 jucător (1 înaintaș): Thomas Creţu  - pilier
RC Hyères Carqueiranne La Crau - 1 jucător (1 înaintaș): Costel Burţilă - pilier
Biarritz Olympique - 1 jucător (1 înaintaș): Adrian Moțoc 
US Carcassonne - 1 jucător (1 înaintaș): Marius Iftimiciuc
CS Vienne - 1 jucător (1 treisferturi): Nicolas Onuţu - aripă  
Rouen Normandie - 1 jucător (1 treisferturi): Taylor Gontineac - centru

La Cupa Mondială de la toamnă, Stejarii vor juca în Grupa B, una poreclită „Grupa Morții”. Ei vor întâlni echipele  Irlandei (9 septembrie), lider mondial și câștigătoare a Six Nations 2023, Africii de Sud (17 septembrie), aflată pe locul 4 și campioană a lumii en titre, Scoției (30 septembrie), ocupanta locului 5 mondial, și Tonga (8 octombrie), aflată pe locul 15. Obiectivul Stejarilor este să se impună în ultima partidă.  

Articole similare

CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
16 Iul. 2026

CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO

World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
16 Iul. 2026

ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri

Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
16 Iul. 2026

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud

Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
15 Iul. 2026

ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia

Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va castiga editia 2026 a Ligii de Rugby Kaufland?

CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CS Dinamo Bucuresti
CSA Steaua Bucuresti
CS Rapid Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
RC Gura Humorului