MASS-MEDIA / ProSPORT / BUCURESTI: Neamul nostru de rugbysti

     Patriotismul, pentru mine, porneste de la o buna informatie pentru a ajunge la o maxima competenta. 134-0, cat ne dadusera aceia, constituie recordul mondial ca diferenta de puncte, in meciurile dintre doua echipe nationale de rugby.
     Sambata trecuta, pe seara, m-a incercat un sentiment dintre cele mai stranii în acest Bucuresti, la inceput de mileniu; desi ma gaseam intre un meci de fotbal din campionatul Angliei si un altul din campionatul italian, am butonat spre TVR 2 ca sa vad un meci de rugby! Un meci nu oarecare - primul din Turneul celor 6 natiuni in anul 2002: Scotia - Anglia. In ce consta sentimentul meu foarte ciudat? Exista, desigur, un oarecare orgoliu in sensul ca poate eram singurul din Romania pe care il mai putea interesa un meci de rugby; dar de mult nu mai argumentez pornind de la orgoliul meu; de ani si ani nu-l mai consider o baza sigura intr-o discutie. Ceea ce ma impulsiona era o idee ceva mai obiectiva: voiam sa-i vad, in sfarsit, la lucru pe englezii aceia care ne zdrobisera cu un scor fara de precedent, un scor demn de istoria si statisticile rugbyului de cand exista acest sport in care toate sunt pe dos, atat frumosul, cat si caraghiosul. Nu vad de ce as fi acuzat de masochism sau, si mai rau, de lipsa de patriotism... Dimpotriva! Patriotismul, pentru mine, porneste de la o buna informatie pentru a ajunge la o maxima competenta. 134-0, cat ne dadusera aceia, constituie recordul mondial ca diferenta de puncte, in meciurile dintre doua echipe nationale de rugby. "Am fost necrutator", a explicat atunci antrenorul lor macelul acelor 20 de eseuri la zero. Ei bine - ca sa ma exprim si copilareste, ca altfel degeaba ne jucam -, voiam sa vad cat le vor da scotienilor!
     Ca sa nu lungesc vorba - nu le-au dat mult: 29-3. Vreo 4 eseuri la zero. In urma cu 2 ani le administrasera un 43-3 care ingrozise Scotia. Fireste ca dupa un sfert de ora, la 12-0 pentru Anglia, crainicii nostri vibrau voiosi la gandul unui dezastru cu care, nu-i asa?, ne-am fi racorit si noi; nu s-a ajuns acolo fiindca, la drept vorbind, scotienii sunt tot de pe insula aceea unde copilul, incepand din liceu, e notat in catalog daca e predispus pentru rugby sau pentru fotbal (pentru pojar, oreion, scarlatina e alt catalog, al medicului). La 3-19, la 3-22, scotienii s-au batut exemplar, de ti se taia respiratia - cam tot asa cum se "omoara" Leeds United la 0-3 cu Liverpool - dar de data asta englezii au fost necrutatori nu in atac, ci in aparare. O aparare prin care putea trece doar o musca; n-am numarat cate atacuri scotiene - ar fi fost si asta o statistica - "au murit" pana sa ajunga in buturi, in schimb m-a fermecat altceva, in cu totul alta ordine de idei: puteam auzi, in fotoliul meu, ce discuta arbitrul neozeelandez cu jucatorii, ce explicatii le dadea la fiecare sanctiune, si, Doamne, cate sanctiuni sunt in jocul asta suprarealist! La ce ma puteam gandi, visator, decat la noi insine, la fotbalul nostru, la oamenii lu' Grigorescu talmacind baietilor zurbagii din noroaiele Ghencei si Giulestilor, de ce-au dat un fault, un "galben", un "rosu" si noi auzindu-i bob cu bob!? Ce viziune a viitorului! Ce metamorfoza a tuturor "Proceselor" de etapa! N-a durat mult - si iata de ce.
     In finalul emisiunii, crainicii nostri mi-au propus o idee de care n-am mai auzit, pe post, de o eternitate: sa tinem pumnii stransi pentru meciul de a doua zi, Romania-Portugalia, primul joc din grupa noastra B in care ne jucam calificarea la Mondialul din 2003. Favoritele sunt Georgia si Rusia, asa ca "vom avea o misiune foarte grea!" au precizat comentatorii, in timp ce pe mine ma luase o usoara ameteala ca in fata unui adanc de prapastie: pana unde vom mai cadea, daca trebuie sa tinem pumnii inaintea unui meci de rugby cu Portugalia? Dar i-am tinut, v-o jur la fel de copilareste ca mai sus.
     Luni am gasit cronicheta meciului de unde am aflat ca i-am batut foarte moderat cu 44-17, dupa ce ne-au condus cu 11-0 (!!!), iar la pauza abia aveam un 15-14! (Scorul final, candva al unei glorioase victorii asupra Frantei.) Explicatia acestui scor bland m-a lasat gramada: "I-am subapreciat in prima repriza!". Daca dupa un 0-134 mai putem subaprecia pe cineva, inseamna ca neamul nostru de rugbysti nu poate pieri!

NOTA REDACTIEI


     Acest material a aparut vineri, 08 februarie 2002, in cotidianul "ProSPORT", sub semnatura lui Radu COSASU.