MASS-MEDIA / GAZETA SPORTURILOR / BUCURESTI: Un francez care canta pe gardul nostru

     A trecut parca prea repede, dupa parerea mea, succesul rugbystilor romani la Tbilisi, acolo unde purtatorii tricourilor cu frunza de stejar au izbutit sa invinga net Georgia, luandu-si revansa dupa rusinoasa infrangere de pe stadionul Steaua (nu cel central, luati-va gandul), de anul trecut. In mai putin de o luna, invingand mai antai Rusia si apoi Georgia, ambele in deplasare, 15-le Romaniei s-a aratat inca o data stapan peste estul Europei, asa cum o facuse decenii la rand, pe vremea lui Moraru, Ciobanel sau Penciu. Asa cum se stie, la originea acestui succes se afla, in foarte mare masura, antrenorul francez Bernard Charreyre, sub comanda caruia rugbystii nostri au obtinut nu mai putin de 5 victorii consecutive, intre "victime" numarandu-se de asemenea echipele Portugaliei, Olandei si Spaniei. Si, mare branza!, va spune, poate, tot romanul, pentru care notiunea de sport e adeseori similara cu fotbalul. Si apoi, cine sunt Georgia si Olanda in rugby? Astazi, dupa clasamentul neoficial, castigand Cupa Europeana a Natiunilor, selectionata noastra ar avea dreptul sa se considere drept a 7-a forta pe plan continental, dupa Franta, Anglia, Scotia, Irlanda, Tara Galilor si Italia... Si ce daca?, mai tineti minte scorurile cu care am pierdut in fata Angliei sau Irlandei?! Da, desigur. Dar totusi...
     Va marturisesc ca mi-a placut intotdeauna rugby-ul, cu toate ca n-am avut ocazia de a pune vreodata mana pe mingea ovala. Jocul este magnific, desi prea putin inteles la noi. Pacat, pentru ca exista atata barbatie si fair-play in el, atata efort colectiv si spirit de echipa, cat an fotbal, baschet sau handbal la un loc - si v-o spune un om care a trait mai bine de trei decenii in fotbalul mare! Cred ca stiu de asemenea de ce rugbyul n-a facut si nu face audienta la noi: n-am avut niciodata un comentator de televiziune pe masura, Groman, Tanasescu sau Todan neridicandu-se nici pana la glezna lui Topescu, indragostit din pacate numai de calarie, patinaj sau gimnastica, fiindca la fotbal, ca sa spun o rautate, nu s-a priceput niciodata! Ma rog, asta-i cu totul alta poveste. Revenind, cu toate ca TVR a facut si inca face eforturi insemnate pentru difuzarea celor mai importante meciuri de rugby (Turneul celor 5/6 natiuni, an principal), prea putini telespectatori s-au apropiat de sportul cu balonul oval, iar copiii, probabil, nici pe atat. Nimeni n-a izbutit din pacate sa explice cum se cuvine ce se intampla cu adevarat pe un teren de rugby, care e spiritul jocului in primul rand, asa cum nici un meci din fotbalul american, de exemplu, fie el si finala Super-Bowl, nu spune absolut nimic in Romania, in lipsa cunostintelor macar elementare despre acest joc. Personal, visez la ziua in care rugby-ul se va juca an toate unitatile de invatamant din aceasta tara, cu campionate intre scolile elementare si altele, intre licee, cu mii de copii alergand cu mingea an brate spre terenul de tinta, precum celebrul William Webb Ellis, cu vreo 150 de ani an urma...
     Pana atunci, ca sa revin cu picioarele pe pamant, sa fim totusi multumiti ca n-am disparut de tot din rugbyul european, ba iata ca mai si castigam meciuri si cupe. Ceea ce este insa de subliniat e contributia cu totul speciala a antrenorului Charreyre la succesul tricolorilor, pe care i-a facut sa joace altceva, in numai vreo doua, trei luni! Mai mult decat atat, aflam din corespondentele reporterilor ca Charreyre n-a stat efectiv in Romania decat vreo 5 saptamani, observandu-i insa, cu mare atentie, pe selectionabilii care activeaza in Franta. In cantonament, metodele sale socheaza prin simplitate si organizare totodata, fiind foarte mult diferite de cele ale tehnicienilor romani: scheme desenate pe planse, explicatii detaliate, varietate deosebita a antrenamentelor, program structurat pe ore, ordine si disciplina. O fi vreo magie in toate aceste lucruri? Cumva v-ati gandit la metodele de lucru ale antrenorilor Mircea Paraschiv sau Teodor Radulescu? Nu-mi prea vine sa cred. Cred insa sincer ca Bernard Charreyre demonstreaza acum, in primul rand, capacitatea supermediocra a tehnicienilor romani in domeniu, incapabili sa se adapteze cerintelor jocului de rugby modern, ca si metodelor sale de antrenament. Practic cu aceiasi oameni in lot, dar si cu un presedinte destept (Octavian Morariu, educat in Franta), care l-a sprijinit in tot ce si-a dorit, antrenorul francez a facut adevarate minuni in doar cateva luni, schimband net fata selectionatei Romaniei. Si, atentie!, n-a facut-o pentru bani, federatia neplatindu-i pana acum decat costurile legate de deplasarile spre Bucuresti sau spre alte destinatii, dar in interesul nationalei noastre... In paranteza fiind spus, si la echipa Georgiei antreneaza un francez, iar lucrul acesta se simte de asemenea. Probabil ca numai in rugby se poate petrece un asemenea lucru, eforturile federatiei internationale in aceasta directie, pentru largirea sferei de dezvoltare a rugbyului, fiind cu adevarat remarcabile. Pe scurt, Bernard Charreyre, desi se afla abia la inceput, asa cum a declarat, a izbutit sa ne arate drumul de urmat. Sa speram ca vom fi in stare si sa-l intelegem.

NOTA REDACTIEI


     Acest material a aparut miercuri, 10 aprilie 2002, in cotidianul "GAZETA SPORTURILOR", sub semnatura directorului Dumitru GRAUR.