Intre agonie si extaz

     Franta a invins Irlanda, 43-31, pe Stade France, dupa un meci desfasurat, in fata a 78 000 de spectatori, intre agonie si extaz.
     Cum poate fi caracterizat un asemenea meci? Straniu? Bizar? Surprinzator? Unic ? Greu de raspuns. Probabil, o combinatie din toate aceste „ingrediente”. Scorul de 43 la 31 este inselator, deoarece nu reflecta, asa cum s-ar astepta cineva care nu a vizionat meciul, o stralucitoare „explozie” ofensiva, el fiind, in primul rand, rezultatul nu atat al calitatilor, cat, mai ales, al slabiciunilor fiecarei echipe.
     Cand, in aceasta epoca a rugby-ului profesionist, in care jocul este dominat de spiritul apararilor ermetice si de rigoarea organizarii defensive, intr-un meci Franta-Irlanda, o echipa inscrie sase eseuri si cealalta patru, dincolo de placerea imediata generata de sarabanda celor 10 (zece!) incercari, se ridica, in mod inevitabil, cateva semne de intrebare.
     Un meci, care timp de 56 de minute a parut a fi un simplu antrenament cu public al echipei Frantei, si, care, in ultimele 24 de minute a devenit o revarsare coplesitoare a formidabilului „fighting spirit” irlandez; un meci care s-a desfasurat sub semnul dezastrului, pentru irlandezi, in prima repriza, iar pentru francezi, in cea de-a doua; un meci in care invinsii, condusi la un moment dat cu 3-43, au creat mai mult, in plan rugbystic, decat invingatorii; un asemenea meci, care reprezinta o uluitoare combinatie de discrepante si contradictii, este, prin urmare, dificil de supus unei analize tehnice obisnuite, el avand nevoie, inainte de toate, de intrebari, raspunsuri, explicatii.
     Nu stiu cum va fi analizat meciul de specialistii celor doua tabere. Un lucru de care sunt sigur, insa, este acela ca aceasta partida va constitui un moment de profunda reflectie pentru cei doi antrenori si staff-ul lor tehnic.
    
     Laporte – intre intrebari si raspunsuri
    
     Francezii se bucura desigur pentru victorie, au castigat puncte pretioase in clasament, puncte care vin tocmai bine dupa neasteptata infrangere de saptamana trecuta, de la Edinburgh, si gratie carora isi pastreaza sperantele de a castiga editia 2006 a Turneului. Bernard Laporte insa, este prea inteligent pentru a se declara satisfacut de prestatia formatiei sale.
     Analizand la rece partida, se observa cu usurinta faptul ca din cele sase eseuri inscrise de gazde, cel putin patru (chiar cinci, daca punem la socoteala faptul ca, la faza primului eseu al meciului, Bowe a avut ghinion, alunecand, iar Murphy a ratat placajul decisiv asupra lui Rougerie) au fost rezultatul unor greseli tehnice ale oaspetilor, pe cat de grosolane, pe atat de inexplicabile pentru jucatori de un asemenea nivel.
     Desigur, suporterii francezii pot sustine ca, in prima repriza, „Tricolorii” au spulberat gramada irlandeza, „torturand-o” in gramezile ordonate, iar agresivitatea apararii „cocosilor” a dus la exercitarea unei presiuni defensive sufocante asupra adversarilor, care a contribuit, intr-o anumita masura, la erorile lui Murphy, O’Gara et Co.. Adevarat, dar cu toate acestea, sa nu uitam ca, in ciuda superioritatii nete a gramezii, Pelous si colegii sai nu au fost capabili sa creeze nici o faza periculoasa. Singura exceptie a fost cel de-al doilea eseu marcat de Heymans dupa o patrundere a lui Rougerie continuata de o splendida pasa a lui Elissalde.
     In rest, prestatia francezilor s-a caracterizat printr-o surprinzatoare saracie in planul creativitatii, fanteziei, jocului de picior si al soliditatii constructiei fazelor. Franta poseda o echipa foarte talentata, dar in meciul cu Irlanda, cu foarte mici exceptii, talentul „Tricolorilor” nu a stralucit deloc, neimplinindu-se imensul potential al individualitatilor care formeaza echipa „cocosului” galic. Stacheta valorii, pentru echipa antrenata de Laporte, este ridicata foarte sus,asa incat, imi ingadui sa afirm ca, in mod surprinzator, in pofida dominarii la nivelul inaintarii, francezii nu au creat nimic memorabil in acest meci. Ei au castigat, in principal, gratie oportunismului de care au dat dovada de-a lungul partidei. A practica un joc oportunist si a profita de cea mai mica greseala a adversarului reprezinta, fara indoiala, „arme” care se afla in „arsenalul” oricarei echipe de valoare. Oportunismul, singur, nu poate reprezenta insa o strategie sau o tactica de joc. Poti castiga un meci, sau doua, chiar trei, dar asteptarea greselii adversarului si oportunismul nu pot legitima valoarea unei echipe.
     Antrenorii francezii vor diseca, sunt sigur, in fata inregistrarii video, toate aspectele partidei de sambata. Intrebarile si nedumeririle vor fi, cu siguranta, numeroase. Ce a declansat caderea din ultimele 24 de minute ale partidei? Fragilitatea mentala? Lipsa de concentratie generata de scorul, mai mult decat comfortabil, de 43-3? Are Franta o problema in a aborda un meci in postura de favorita clara, in special in fata unor echipe cotate mai slab decat ea in ierarhia mondiala? A fost vorba doar de o temporara scadere fizica? Cat de mult a contat ineficienta jocului de picior al lui Michalak care, in momentele de presiune irlandeza, nu a fost capabil sa mute jocul in terenul oaspetilor? Constituie perechea de mijlocasi Michalak-Elissalde o problema reala pentru jocul de ansamblu al echipei? Cum a fost posibila ofilirea brusca si neasteptata a celebrului „french flair” francez ?
     Ocolind speculatiile gratuite, cred ca dificultatea problemei lui Laporte nu consta doar in gasirea unor raspunsuri acestor intrebari incomode, ci, mai ales, in faptul ca aceste intrebari se pun in urma unei victorii, si nu a unei infrangeri! Discrepanta dintre scorul de pe tabela de marcaj, 43-31, si maniera in care a fost obtinut, este atat de mare, incat antrenorii francezii nu se pot ascunde, cu comoditate, in spatele unei victorii care nu ofera suficiente motive de liniste.
     Pe Murrayfield, francezii au pierdut dupa o evolutie deceptionanta, in timp ce pe Stade de France, ei au castigat dupa o prestatie neconvingatoare si care, in mare masura, a dezamagit. Mi se pare limpede faptul ca, dupa primele doua meciuri ale actualei editii a Turneului, selectionata „cocosilor” a pierdut cateva din certitudinile dobandite in meciurile disputate in toamna trecuta, impotriva Australiei si Africii de Sud. Franta mai are de disputat trei partide care nu vor fi deloc usoare, cu Italia, Tara Galilor si Anglia. Asa incat, este imperativ ca Laporte sa isi reorganizeze si sa isi pregateasca „trupele”, fizic si mental, pentru trei confruntari care, dupa cele intamplate in partidele cu Scotia si Irlanda, au devenit cruciale.
    
     Irlanda si cosmarul greselilor elementare
    
     In tabara irlandeza, intrebarile vor fi legate de cosmarul trait timp de aproape o ora. Cum a fost posibil ca o echipa de talia Irlandei sa comita atatea greseli elementare si grave, in doar 55 de minute? Cum a fost posibil ca jucatori de talia lui Murphy, O’Gara ori O’Driscoll sa azvarle pase la intamplare, „inainte” sau direct in tusa, sa rateze placaje decisive si sa-si vada loviturile de picior blocate cu usurinta de adversari? Cum a fost posibil sa oferi „pe tava” adversarilor, nu unul, nu doua, ci patru (sau chiar cinci) eseuri?
     Apoi, desigur, evolutia gramezii trebuie analizata cu severitate, pentru ca „demolarea” suferita in repriza intai, este absolut rusinoasa si ingrijoratoare. Este de ajuns ca antrenorii irlandezi sa isi aminteasca prima gramada ordonata a meciului in care gramada „verde” s-a dezintegrat, pur si simplu, sub presiunea adversarei, pentru a recunoaste ca sunt inca destule lucruri de pus la punct la nivelul gramezii.
     In sfarsit, un aspect care este, probabil umbrit de dimensiunea gigantica a erorilor comise, dar pe care, sunt convins, O’Sullivan si staff-ul sau il vor analiza temeinic, il constituie lipsa de sprijin acordata purtatorului de balon. Au fost cateva faze, mai ales in prima repriza, in care irlandezii au construit atacuri periculoase, dar care au s-au „topit” pe drumul catre eseu, deoarece purtatorul de balon nu a fost sustinut eficient. Spre exemplu, in minutul 15, Wallace a patruns pe aripa dreapta, sprintand de-a lungul tusei, dar, nesustinut de niciun coechipier, atacul sau a fost blocat de aparatorii francezi. Or, in fazele in care se aflau la cativa metri de butul francez, intre minutele 22-25, irlandezii au incercat sa „sparga frontul” prin actiuni individuale, care nu aveau sorti de izbanda, purtatorul de balon fiind, din nou, placat si izolat cu rapiditate.
     Eddie O’Sullivan a declarat, dupa terminarea partidei, ca este foarte deceptionat de rezultatul final, subliniind faptul ca echipa Frantei nu a facut un joc deosebit, profitand de erorile echipei sale. Adevarat, Franta a jucat destul de slab, dar, sa nu uitam, nu francezii au fost responsabili pentru greselile de incepatori ale jucatorilor sai. In plus, O”Sullivan ar trebui sa se intrebe, lasand deoparte greselile flagrante, de ce nu a invins echipa sa in conditiile in care a dominat posesia balonului (42 de minute fata de 27 de minute!), a realizat 198 de pase, fata de 84, si 35 de placaje fata de cele 148 ale gazdelor?
     Este de inteles faptul ca tabara irlandeza a fost cuprinsa de un profund sentiment de dezamagire. Felul in care au jucat in ultimele 24 de minute ale meciului nu poate face uitata evolutia din primele 56 deminute.
     Aceasta perioda din finalul partidei a scos in evidenta, insa, formidabilul „fighting spirit” care a dus faima rugby-ului irlandez de-a lungul si de-a latul Planetei Ovale. Condusi cu 43-3, O’Driscoll si coechipierii sai au depasit umilinta, frustrarea, mania provocata de propria lor neputinta, si au continuat sa joace cu aceeasi ardoare, intensitate, curaj si daruire cu care ar fi jucat daca scorul ar fi fost mult mai strans, fiind la un pas de cea mai mare rasturnare de scor din istoria rugby-ului.
     Superba forta de caracter demonstrata de Irlanda, superb acest „fighting spirit” care merita toata admiratia!
    
     Eugen Cionga – Toronto