FEST / MIRCEA RUSU: „George și Cristina Straton mi-au zis să le dau hârtiile. Și au făcut această carte care este, într-adevăr, drăguță”

Sala Studioului Radio România din Cluj s-a dovedit a fi prea neîncăpătoare joi, 11 mai. Prieteni, foști colegi de echipă sau de muncă, oameni de sport și de cultură, apropiați au venit să asiste la lansarea cărții autobiografice „Omul Mircea Rusu”. Prezentator al evenimentului a fost omul de radio și televiziune Florin Pruteanu. Au rostit alocuțiuni George Straton, președinte al Federației Române de Rugby între 2003 și 2009, comisar șef​ Marian Adrian, directorul adjunct al Școlii de Poliție Cluj, Demostene Șofron, jurnalist și comentator sportiv, și Emil Pîrțoc, fost jucător și arbitru internațional de rugby, mai apoi președinte al Colegiului Central al Arbitrilor, actualmente primar în localitatea Iclod. (Text și foto: Marian Burlacu)

La aproape 90 de ani, cel care a fost multiplu campion al României, dar și al Europei cu Grivița Roșie, component al naționalei de rugby care a reușit prima victorie în fața Franței, autor al lucrării, omul Mircea Rusu s-a dovedit la fel de vivace ca în tinerețe. A salutat pe toată lumea, a împărțit autografe, iar mai apoi a ținut un discurs plin de har, de umor. 


 

„Eu încerc să mă fac că nu sunt impresionat, dar este imposibil! Nu am cuvinte să vă mulțumesc. Îmi aduc aminte de timpul în care eram împreună. Și mă întorc în timp. Cu toate gândurile pe care le-am avut. N-am intenționat niciodată să scriu o carte. Am scris aceste rânduri pentru că așa mi-a venit să scriu. Dar au fost și copiii, care au zis: Mai scrie că e frumos! În fine... Așa a fost făcută cartea, dar această carte nu ar fi existat dacă domnul (n.a. - arată spre George Straton) și doamna (n.a. - arată spre Cristina Straton) n-ar fi intenționat să discute cu mine... Nici n-au discutat cu mine! Mi-au luat hîrtiile și mi-au zis să le mai dau niște poze. Atunci am spus... Știți ce? Faceți voi ce vreți! Și așa au făcut. Au făcut această carte care este, într-adevăr, drăguță. Și eu m-am uitat pe ea (n.a. - se aud râsete în sală, iar apoi toată lumea aplaudă)...”
Mircea Rusu,
omul, rugbystul, inginerul, profesorul
 

O parte din discursul lui Mircea Rusu poate fi vizionată la link-ul de mai jos:

Omul Mircea Rusu

Vezi AICI detalii

Motricitate si Psihism in activitatile corporale

Vezi AICI detalii

Mircea Rusu: „N-am intenționat niciodată să scriu o carte” - YouTube

Editată de Fundația pentru Formarea și Educarea prin Sport a Tinerilor (FEST), din inițiativa președintelui George Straton, cartea autobiografică „Omul Mircea Rusu” a fost oferită gratuit, dar, la dorința lui Mircea Rusu, cei prezenți la lansare au donat bani pentru copiii rugbyului clujean... Adică pentru Viitorul și Rugby Club Junior.

„Este prima lansare de carte pe care o văd aici, de când lucrez la Radio Cluj, cu sala plină. Niciodată nu au fost atât de mulți oameni la un astfel de eveniment. Aceasta spune foarte multe despre personalitatea celui pe care îl omagiem astăzi, domnul Mircea Rusu. Maestre, mă bucur că sunteți astăzi la Radio România Cluj. Despre prietenia și respectul pe care i le arătați. Dacă ar fi să vorbesc despre respect, aș vrea să vă spun o mică poveste personală. Am un băiat pe care, în clasa a V-a, l-am dus la fotbal. L-am dus la tenis. L-am dus la înot. L-am dus la baschet. Și în a VI-a, nu știu cum Dumnezeu s-a făcut, am ajuns la rugby. Acum e la U17 (n.a. - sub 17 ani). E acolo în spate. Duminică joacă semifinalele. Peste o săptămână va juca meciurile finale la U17. Așa l-am cunoscut și pe nepotul domnului Panderea pe care îl salut. Și așa am descoperit mai multe lucruri despre acest sport. Stând mai mult cu copilul lângă teren. Mi-am dat seama că există niște valori pe care niciun alt sport nu le poate pune în practică. Ceea ce dumneavoastră cu siguranță știți. Este un sport în care nu poți câștiga singur. Un joc în care înveți să renunți la orgoliul tău. Înveți să faci echipă, să muncești alături de ceilalți pentru a câștiga o bătălie. Mai mult decât atât, respectul pe care îl arăți la finalul meciului adversarului. Salutându-l, îmbrățișându-l și chiar felicitându-l pentru ceea ce a făcut în meci. Iarăși o dovadă de caracter pe care doar în rugby am întâlnit-o. Cred că aceste valori, dincolo de partea fizică, de sănătatea pe care ți-o aduce mișcarea, antrenamentul, sunt valorile care vor rămâne și băiatului meu peste timp” 
Bogdan Roșca Zasmencu,
manager Studiou Radio Romania Cluj

„Întâi să vorbesc despre Mircea Rusu și apoi despre carte. L-am întâlnit cu 20 și ceva de ani în urmă. Cu ocazia unui meci de rugby în București. Nu aveau bilete la meci. Și i-am ajutat să vadă meciul. Apoi am petrecut multe clipe minunate împreună. Și am fost cucerit de generozitatea, de înțelepciunea și de experiența de viață pe care a avut-o. Și ne-a împărtășit multe dintre aceste experiențe. Și ne-a dat niște sfaturi și recomandări de care am ținut cont. M-a ajutat în perioada când am condus Federația ca membru al Biroului Federal. Am petrecut clipe minunate în Cluj, la Voroneț, în Australia, în 2003, la Cupa Mondială. Am fost, repet, cucerit de bunătatea lui. Este un om bun sută la sută”
George Straton,
președinte al Federației Române de Rugby între 2003 și 2009

Alocuțiunea lui George Straton poate fi urmărită la link-ul de mai jos:

George Straton: „Am fost cucerit de înțelepciunea și de bunătatea lui Mircea Rusu” - YouTube

„Puteam să merg pe drumul mai ușor, adică să nu mai merg la antrenamente, un efort fără o masă regulată. Am ales totuși drumul mai greu și am continuat; nu știam ce va urma, dar am gândit că așa este corect, mai ales că antrenorul, Nea Tilică, mă aprecia”.
Mircea Rusu,
multiplu campion al României și al Europei la rugby



Cu o sensibilitate care nu este străină oamenilor care au practicat sportul cu balonul oval, cu mult har, Mircea Rusu a creionat imaginea Blaj-ului din anii copilăriei sale. A pomenit despre anii 50, ani împovărați de lipsuri. Pentru ca mai apoi să scrie despre perioada petrecută în București, când a activat cu mare succes în rugby, sportul căruia i s-a dedicat cu întreaga sa ființă. Sunt amintite succesele repurtate cu Grivița Roșie și cu naționala. Dar sunt pomenite și întâmplări unele hazlii, altele triste din acele vremuri.

Mircea Rusu a dezvăluit, în Cuvântul înainte, cum s-a născut ideea de a-și strânge amintirile într-un volum: „Este foarte greu să prezint ceva la care nu am visat vreodată că va fi O CARTE. Am început să scriu în <58> simțind nevoia să pun pe hârtie gânduri ce atunci se cereau să fie spuse. Nu scriam cuiva, sau poate îmi scriam mie, pentru ca mai târziu să-mi amintesc de zilele perpetuum mohorâte, într-o stațiune de tratament, Sângiorz Băi. Peste tot, fețe de oameni suferinzi. Este adevărat că și eu eram acolo să mă tratez… de niște amintiri despre cantină. Ca început, mi s-a părut mai simpatic să scriu câteva versuri. Apoi, fascinat de portul local, l-am schițat în creion, atât cât m-am priceput atunci. M-a inspirat un cuplu, mamă și fiică, ce puteau concura cu succes la un concurs de modele. Au trecut niște ani până mi-am amintit cu duioșenie despre copilăria mea de la Blaj și am început să scriu plăcute amintiri. Cu indiscreția nativă a copiilor, care – nu știu cum au văzut ce am scris – au început să mă roage: „Mai scrie, tata!!!”  la fel a apreciat și Tony, cu o viziune de filolog: „Să știi că articolele tale sunt plăcute”. Ceea ce a confirmat, mai târziu, spre mândria mea, chiar și revista ORAŞUL. Din când în când mi-am amintit în scris de momente cruciale din viața mea, momente „inevitabile“, nu exagerez, momente inevitabile… demonstrând existența soartei, căreia nu ne putem împotrivi. Aș fi nedrept dacă pe lista , pe lângă copii și Tony, nu i-aș pomeni pe cei ce au dat, pot spune, verdictul editării, Cristina și George Straton, cărora le mulțumesc mult, rugându-i să facă ei ceea ce știu cu „scrisurile mele”, ca specialiști ce sunt”.



În 4 aprilie trecut, Consiliului Local Cluj a aprobat cu unanimitate de voturi (23) acordarea titlului de Cetățean de Onoare dlui Mircea-Dorin Rusu. Inițiator al acestui proiect de hotărâre a fost primarul municipiului Cluj, Emil Boc. „Domnul Mircea-Dorin Rusu, implicat activ în viața pedagogică și sportivă clujeană, este recomandat pentru a deveni cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, potrivit adreselor înregistrate la Primăria municipiului Cluj-Napoca. (...) A recomanda pe cineva pentru a primi un titlu onorific este un gest care încorporează seminificația unei recunoștințe publice pentru respectiva personalitate. În speță, recomandările prezentate în favoarea domnului Mircea-Dorin Rusu sunt semnate de către: George Straton - președinte al Federației Române de Rugby (2003-2009); prof. dr. ing. Conf. Ionel Ilie - inspector școlar de specialitate tehnică; prof. univ. dr. Ioan Sbârciu - fost rector al Universității de Arte și Design Cluj-Napoca; comitetul de inițiativă (adresa înregistrată sub nr. 41600/42.18.01.2023)”, s-a menționat în proiectul de hotărâre.

Printre oamenii de sport care sunt Cetățeni de Onoare ai Clujului se numără Alexandru Bologa - medaliat cu bronz la Jocurile Paralimpice de la Tokyi (2022), Simona Halep - campioană a tenisului (2019), Simona Richter - multiplă medaliată la CE de judo (2012), Florin Bercean - antrenor emerit la judo (2012), Claudiu Rusu - antrenor de polo (2009), Ghiță Mureșan - jucător de baschet (2008), Eva Eniko Kerekes - sportivă și antrenoare de karate (2006), Oana Ban - medaliată la JO Atena la gimnastică (2004), Maria Cioncan - atletă medaliată cu bronz la JO Atena (2004), Octavian Bellu - antrenor de gimnastică (2001), Gheorghe Hagi - fotbalist și antrenor (1999), Gabriela Szabo - campioană olimpică la atletism (1999), Mihai Leu - pilot și campion mondial la box (1997), Mircea Luca - fotbalist și medic (1994), Panteth Farcaș - antrenor de tenis de masă (1994), Ștefan Kovacs - antrenor de fotbal (1994) și Petru Codiac - fotbalist și medic (1993). 

Născut în 29 iulie 1933 (în acte apare 30 iulie 1933), la Blaj, într-o familie de membri ai comunității greco-catolice, Mircea Rusu a urmat cursurile Liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din „Mica Roma”, iar după desființarea acestuia ale Liceului „Horea, Cloșca si Crișan” din Alba Iulia. Acolo a practicat atletismul (probe de alergare, săritura în lungime, aruncarea greutății, suliței și discului) și gimnastica, dar și sporturi de echipă precum baschetul și voleiul.



Admis în 1952 la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului de Căi Ferate din București, Mircea Rusu a asistat, pentru prima oară, la un meci de rugby în 24 mai 1953 (România - Italia 14-16), însă a optat pentru sportul cu balonul oval după un an. Și aceasta fiindcă, rămas fără cămin și masă la cantină (tatăl său era deținut politic, fiind trimis la Canal), a aflat de la un coleg că membrii echipei de rugby a Institutului de Căi Ferate, aflată în Divizia B, primesc masă la cantină gratuit... Din acest motiv, a devenit membru al formației Locomotiva ICF, antrenată de Constantin „Telu” Diamandi. Remarcat rapid, a fost promovat în 1956 la Grivița Roșie, antrenată pe atunci de Gică Pârcălăbescu. Acolo a evoluat până în 1970.

În acest răstimp, a câștigat opt titluri de campion național, iar în 1964 a cucerit Cupa Campionilor Europeni după victoria în finala cu Mont-de-Marsan, campioană a Franței. În 1962, Grivița, cu Mircea Rusu în formație, pierduse o altă finală a CCE cu Béziers (Franța). După retragerea lui Viorel Morariu din activitatea competițională, Mircea Rusu a fost desemnat căpitan al Griviței, onoare pe care o va împărți cu colegul sau de linie, clujeanul Radu Demian.

De asemenea, în anii 60 Mircea Rusu a fost component al unei echipe naționale care a reușit o serie de 25 de meciuri interțări fără înfrângere, ceea ce reprezintă un record mondial absolut pentru rugby-ul internațional. 

Până în 1970, Mircea Rusu a fost angajat ca inginer la Uzinele Grivița. În acel an, din cauza unor probleme familiale, a fost nevoit să se transfere la Cluj, unde a devenit director al Grupului Școlar Material Rulant „16 Februarie”. În paralel, a continuat să joace rugby la Agronomia Cluj.

De asemenea, a susținut practicarea sportului cu balonul oval la nivelul juniorilor, răspunzând de campionatul organizat de Ministerul Transporturilor si Telecomunicațiilor. Împreuna cu Alexandru Ștefu, a înființat secția de rugby de la Școala Sportivă Viitorul Cluj, iar apoi o secție de juniori la Clubul Sportiv Școlar Locomotiva Cluj, dar și echipei de seniori a Uzinelor 16 Februarie. La aceasta din urmă a activat ca jucător până în 1979, când, la 46 de ani s-a retras din activitatea competiționala. A rămas lângă echipă până în 1995, când s-a pensionat.