Declaratie fatalista sau o realitate ingrijoratoare?

     “Ne aflam undeva foarte jos. O ratare a calificarii la Cupa Mondiala , pentru mine, este catastrofala. Daca ratam aceasta calificare intram intr-un colaps total.” (este un fragment dintr-o declaratie recenta a presedintelui Federatiei Romane de Rugby la postul GSP TV).
     Consider aceasta declaratie (sa-i zicem dura, dar lucida), venita de la omul numarul unu al rugbyului romanesc, un semnal de alarma ce ar trebui sa trezeasca adanca reflectie si totala mobilizare a lumii acestuia. De asemenea, cateva repere clarificatoare se impun, astfel:
    
     In primul rand, este de apreciat modul fara echivoc cu care presedintele frr evidentiaza realitatea grava a rugbyului nostru. Dumnealui relationeaza aceasta situatie cu ipoteza necalificarii la CM. Un observator si analist atent al fenomenului rugbystic, sau chiar un simpatizant al acestui joc, poate spune ca nu trebuie sa asteptam primavara viitoare traind spaima catastrofei. Si asta pentru ca multe elemente ne arata ca de ani buni, si mai ales acum, activitatea de fond parcurge o situatie extrem de precara, subclasarea internationala fiind doar un simptom al acesteia. Asa, chiar daca obtinem calificarea la competitia suprema, aceasta situatie, cum este si cum se profileaza in viitor, nu este deloc incurajatoare
    
     Este deajuns sa constati fragilitatea organizatorica si materiala a cluburilor (nu fac exceptie nici Dinamo, Steaua sau Farul) - majoritatea „stand intr-un fir de ata”, sau sa observi caderea competitiva a jocului nostru - consecinta unui sistem depasit de instruire;
     Este suficient sa vezi penuria de echipe de copii si juniori, slaba dotare fizica a tinerilor jucatori si raritatea celor de perspectiva, sau numarul redus si nivelul scazut profesional al majoritatii tehnicienilor nostri;
     Este evidenta o desconsiderare si nefunctionalitate a sistemului nostru competitional, nestimulant pentru progres si prejudiciant pentru sectii; si multe altele.
    
     Se stie, de ani buni nu s-a facut nimic concret si serios pentru indreptarea situatiei.
     Ne-am mintit pe toate fronturile (chiar si in cifrele oficiale) ca nu suntem pe fundul prapastiei; au abundat actiuni de fatada, ineficiente dar costisitoare; supraevaluam performantele tinerelor echipe nationale, stiind ca suntem la imensa distanta valorica de primul esalon.
     Fara proiecte si strategii nu s-a ales nimic din finantarea de milioane de euro special acordata de IRB pentru dezvoltare; in acelasi timp, pe langa reprezentativa, corpul oficial federal (persoane in functii de ani de zile si care nu s-au identificat cu nici un aport concret) si-a taiat felie grasa din bugetul federatiei pentru voiaje indelungate si total nejustificate.
     Si pentru ca tot se asteapta atata de la o calificare, chiar calificarea si participarea la ultima editie a CM, se stie, a fost un grav fiasco sportiv si etic, ne schimband cu inmic imaginea si caderea rugbyului nostru. Ba din contra, i-a mai dat acestuia un branci spre prapastie.
    
     Asa ca, precum am spus, nu trebuie sa asteptam primavara viitoare ca sa vedem cat de catrastofica este situatia rugbyului nostru. Chiar daca se va miza, ca si pana acum, doar pe calificare (si speram din tot sufletul ca aceasta sa se realizeze, asteptand asocierea ambitiilor si capacitatilor internationalilor nostri la efortul evident al presedintelui in acest sens), sperand in atragerea subventiilor de la IRB, aceasta nu va schimba cu nimic realitatea trista din rugbyul nostru.
    
     In al doilea rand, aprecierea realista a presedintelui asupra domeniului pe care il reprezinta si conduce, cum si curajul in a evidentia realitatea ultra critica pe care o parcurge activitatea, ar putea fi elemente de maxima importanta pentru demararea programelor de revigorare a rugbyului nostru. Si aceasta pentru ca sta in responsabilitatea ce si-a asumat, ca prin structura federala ce conduce si strategiile operationale promovate, sa limiteze si apoi sa inlature colapsul pe care insusi il reclama.
    
     Dar iata, chiar si in aceasta situatie gravisima, se detaseaza clar aceiasi pasivitate a forului central similara celei din decada anilor´90 (reamintiti-va presedintii de federatie ai acelei perioade); atunci a disparut mai mult de jumatate din activitate, cu grave pierderi umane si materiale din zestrea rugbyului nostru, fara nici-o interventie, cat de mica, a forului diriguitor pentru limitarea fenomenului. Se mizeaza si acum, in asa zisele actiuni de dezvoltare, pe initiative particulare fara nici-un ecou, de ani de zile activitatea diminuandu-se continuu, sau la modernizarea procesului de instruire pe solutii deja ratate etc.
    
     Dupa mai bine de trei luni de la investirea noii conduceri federale (in afara de eforturile evidente pentru reorganizarea echipei reprezentative), nimic nu releva orientarile eficace, strategiile radicale si investitiile necesare spre singurul sector ce poate da sperante la schimbarea in bine a rugbyului nostru: activitatea de baza, din cluburi si sectii (neglijata din totdeauna).
    
     Unde este schimbarea radicala pentru revigorare, promisa in campania electorala? Unde sunt orientarile, strategiile si investitiile care din ziua urmatoare scrutinului ar fi trebuit sa intervina in forta? Ce fac atatia membrii ai biroului federal, responsabilizati, formal, cu diferite sarcini? Cum s-au activat comisiile federale la importantele obiective ce le stau in fata? De ce deziderate fundamentale propuse in repetate randuri (reorganizarea structurala si functionala a cluburilor; dezvoltarea activitatii de copii si juniori; largirea si specializarea corespunzatoare a corpului de tehnicieni) sunt lasate pentru altii sau pentru alte vremuri?
    
     Sunt intrebari la nefunctionalitati carora chiar presedintele ar trebui sa le dea imboldul in activarea tuturor capacitatilor si resurselor rugbyului romanesc in vederea redresarii situatiei catastrofice, de care insusi dumnealui vorbeste.
    
     Vasile Constantin-Mao